m chitac1A fost odată ca niciodată o grădiniţă minunată în Regatul Mişcător, Călător şi Hoinar deschisă special pentru puişorii zânelor Mişcătoare, Călătoare şi Hoinare, care erau foarte ocupate cu serviciul. Erau zâne aviatoare, vânzătoare, inginere, artiste, muncitoare, operatoare şi chiar educatoare. Soţii lor, zânii Mişcători, Călători şi Hoinari, erau de asemenea foarte ocupaţi cu diverse treburi necesare bunului mers al regatului lor de zburătoare, care era neîntrecut în bunăstare şi prosperitate, pentru că în Regatul Mişcător, Călător şi Hoinar lenea şi nepăsarea nu aveau loc.    
La grădiniţă, educatoarele responsabile cu educarea mini-zânelor din Regatul Mişcător, Călător şi Hoinar au fost numite zâna Zor de Ziuă la  grupele de zi şi zâna Fapt de Seară la grupele de seară.
Şi aşa, de luni până vineri, funcţiona grădiniţa zânişorilor şi zânişoarelor, căci numai sâmbăta şi duminica zânele lucrătoare din Regatul Mişcător, Călător şi Hoinar se mai puteau opri din hoinărit să-şi petreacă weekendul în familie.

chitac1Nu știu dacă din pricina sărăciei, a căldurii înăbușitoare ori pentru mai multă lejeritate în mișcări, vara, copiii de la țară umblau fără pantaloni, izmene sau chiloți. Fetele aveau rochițe lungi până sub genunchi, iar băieții un fel de cămăși de noapte, purtate și ziua, care nu se deosebeau prea mult de rochii, având cam aceeași croială.
Vrând să profit și altfel de acest obicei sau modă locală, le invitam uneori pe fete la mine în grădină, să culeagă cu mâna lor, direct de la sursă și pe alese cireșe, mere, pere sau perje, ajutându-le să urce în pomi, în vreme ce eu le studiam lor „perjele”, uitându-mă în sus. Atunci când nu erau poame de cules, îmi lipeam deasupra degetelor piciorului drept o oglinjoară de buzunar, din cele cu două fețe, mă îmbrăcam cu pantaloni, pe care-i lăsam să atârne în jos, acoperind oglinda, căutam subiecte de conversație cu fetele și introduceam piciorul între picioarele lor, apoi ridicam discret cu mâna cracul care masca strămoșul camerei de luat vederi și priveam „sfios”, mai mult în jos decât în ochii lor, ascultând cu luare-aminte.

Domnul Mihai Cristescu Octogenar împlinise în 24 ianuarie şaizeci şi şapte de ani. Inginer elecromecanic. Pensionar. Domiciliat în Medio-Monte, strada Bărăganului, bloc 2B, apartament 7, etaj II. Trăia fără nevastă. Copilul se mutase la Budapesta.

Profesor universitar. Domnul Mihai Cristescu Octogenar s-a decis în seara zilei de 25 ianuarie a.c. să rezolve toate problemele care existau pe plan mondial. Pe gratis.
Virtual. Ideea i-a apărut tocmai când ieşea din bodega Cristinei, situată pe strada Bărăganului, la numărul 65. Brusc. Se pregătea să treacă strada până la alimentară. "Creierul meu va fi zonat pe zone. Câte ţări şi continente există - atâtea zone voi avea. Eu consider că nu e corect ca pentru funcţia asta virtuală să nu fiu plătit. Eu mai consider că nu e corect ca funcţia asta virtuală să nu existe în nomenclatorul funcţiilor", şi-a spus domnul Mihai Cristescu Octogenar în acea seară.
Şi apoi a început TOTUL. Adică au apărut edictele date în regim de urgenţă pentru rezolvarea tuturor problemelor existente pe plan mondial.

Zarva din jurul lui o percepea doar ca un murmur îndepărtat, un zumzet de viespi, căci ce putea fi această masă colorată care fremăta în aşteptarea unui stârv. La feţele din mulţime nu privea decât cu coada ochiului; la un roi ce se fământa înainte de a fi destrămat de spectacolul spaimei. Figurile celor din mulţime nu-l interesau şi nu-l impresionau. În timpul trecerii prin ochiurile lanţului de indivizi ce acuzau, arătau cu degetul şi ridicau pumnii, şi-a construit un scut, o imunitate. Acel sistem în care a trăit de atâta amar de vreme, aşteptându-şi sentinţa, l-a ajutat să-şi consolideze un mijloc propriu prin care îşi asigura protecţia faţă de manifestarea  publică, acea instituţie atât de fragilă şi instabilă. În piaţă, pe unde trecea el acum sub escortă, mulţimea, adunată  pentru spectacolul oribil al morţii ce se anunţa,huiduia, urla, fluiera, se scălâmbăia, dar el nu auzea, nu reacţiona.

E toamnă, Doamne și mi-e toamnă! Unde esti, tu, cânt al verii? Mi te-au furat! Ai dispărut din desenul memoriei brumărite acum! Of, Doamne! Mi-e toamnă! Mie-toamnă rău! Am strâns în cârcă o brumă de ani,  care, a început să devină apăsătoare.
Se toarnă argint peste obrazul otavei, iar râurile cu ochi verzi nu ies din adolescență.
Fiarele toamnei cu brumă pe călcâie și blană au început să dea târcoale prin coama verii. Deja urlă. Urlă a brumă care se rostogolește-n lanuri de otavă unde noaptea paște-n liniște luna.
Mi-e toamnă, Doamne, mi-e toamnă!
Urletul lupilor tomnatici a speriat până și soarele. Timid, acesta se retrage-n hăul lui și greoi se cațără-n dimineți cristaline pe ramuri de copaci.