Această povestire este dedicată dragii mele bunici paterne,care m-a scos de multe ori din necazuricând făceam câte o boacănă,ascuzându-mă la ea în cameră
până le trecea furia părinţilor.
Depăn amintiri, înşirând pe aceste pagini clipe nemuritoare ale copilăriei, ascunse în străfundurile memoriei, ajunsă la răscruci de vremuri.
Era prin anul 1956, când aveam vreo 12 ani şi începuse tata să mă trimită la vreo patru kilometri de comună, să păzesc jumătatea de hectar cultivată cu viţă de vie. Pentru ca să nu-mi fie frică singur pe câmp, la acea vârstă fragedă, departe de casă şi de familie, mă însoţea şi bunica Floarea, mama tatălui meu, în etate de 103 ani. Cu ea am păzit doi ani la rând, lotul nostru de vie.
La vreo cincizeci de metri de parcela noastră, avea un hectar de viţă de vie şi tatăl mamei mele, pe care tot eu îl păzeam. Este un fel de a spune că-l păzeam. Ce putea să facă un copil de doisprezece ani, împotriva celor care ar fi dorit să se înfrupte din struguri, când ajungeau să fie copţi?
- Detalii
- Scris de Virgil Stan
Cu șoldurile-n mâinile nepăsării, din odaia de sus a megaconacului făcut numai dân bani cinstiți, bătrânul Yaha împinge cu ochii fumul de la țigară. Privește cu jind sânii copilei pedofilite și-și exclamă:- Detalii
- Scris de Puiu Raducan
Citește mai departe: Pamflete-n zeamă de cucută și zaț de mătrăgună
Era o zi mohorâtă de toamnă, cu cerul acoperit de nori grei și vântul purta frunze uscate pe aleile pustiite. Un bărbat trecea agale prin parc, cufundat în gândurile sale. Pe măsură ce frunzele cădeau în jurul lui, își simțea propria ființă ca parte din acest ciclu. Era într-o perioadă de tranziție, nu doar în viața lui profesională, ci și în suflet, simțindu-se prins între ceea ce a fost și ceea ce ar putea fi.
Se opri pe o bancă veche, uitându-se la copacii care păreau să plângă cu fiecare frunză care se desprindea de ramuri. Atunci simți o prezență stranie, dar familiară. Nu era nimeni vizibil în jur, dar ceva îi atinsese ușor umărul. Era ca o șoaptă tăcută dintr-o altă lume.
– Toamna este un sfârșit, dar și un început, auzi o voce profundă, dar liniștitoare, venind din spatele său.
Întorcându-se, văzu o siluetă vagă, aproape eterică, ca și cum ar fi fost o simplă iluzie. Într-un fel ciudat, nu simțea teamă. Prezența entității părea naturală, ca o întâlnire destinată să aibă loc.
- Detalii
- Scris de Adriana Crăciun
Orașul Blaj a primit cea mai importantă vizită din istoria sa, Papa Francisc a vizitat acest pământ „ de martiriu, de libertate și milostivire”, după cum afirmă Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Unite cu Roma, Greco- Catolică.Familia mea a avut un reprezentant de bază la acest eveniment istoric, pe soțul meu Ovidiu, nativ din Blaj. Relatându-mi evenimentele, a reușit să mă emoționeze și să mă înflăcăreze.
Dar, ne-am adus aminte de prima vizită a unui suveran pontif în țara noastră, la București în 8 Mai 1999. Cu venerație ne-am reamintit momentele când Sfântul Ioan Paul al II-lea a rostit cuvinte de lumină îndreptate spre Blaj: „ Sărut în chip spiritual acel pământ de martiriu și imi însușesc mișcătoarele cuvinte ale marelui poet Mihai Eminescu, care se referă la el: „ Îți mulțumesc Dumnezeule că m-ai ajutat să-l pot vedea”.
Au trecut peste România 10 ani de evenimente, care ne-au consumat viața în stil agitat.Recompensa spirituală înaltă a venit în anul 2019 tot de la Roma, când Pontiful Romei vizitează Blajul, Cetatea lui Inocențiu Micu, sufletul cald al României -Blajul- , care s-a bucurat de îmbrățișarea Papei Francisc. La acea dată, Câmpia Libertății s-a tranformat într-o mare Catedrală cuprinzătoare a mii de suflete de români într-o stare de fericire duhovnicească.
- Detalii
- Scris de Mariana Popa Potaisa
Citește mai departe: MISIUNE SFÂNTĂ, UN VIS,O SPERANȚĂ ÎMPLINITĂ | PAPA DE LA ROMA LA BLAJ
Simt acut aripile timpului. Mă roagă să-l despletesc, să vorbesc despre el și rolul lui în
viața mea. Cu un arcuș de lumină imaginar intru într-o competiție cu vârsta. Poposesc în orașul meu natal, Turda. Găsesc dimensiunea clipei din pura plăcere de-a viețui în echilibru pe toate palierele vieții. Am tânjit mereu după copilărie, acum o regăsesc în gând.
Născută într-un oraș transilvan cu istorie veche din vremea cuceririi Daciei de către romani, voi face o scurtă prezentare a locului în care am crscut, orașul Turda numit Potaissa, unul din cele mai importante localități urbane din Dacia Romană.
Inițial a fost o așezare dacică, dar după cucerirea romană a fost un sat( victus) și apoi oraș. Prima mențiune a Potaissei, ca oraș, datează din anul 108 e. n. când o unitate militară a fost adusă în acest loc pentru a construi un drum spre Napoca.
- Detalii
- Scris de Mariana Popa Potaisa
Citește mai departe: ORAȘUL TURDA CETATE ROMANĂ PE UN MUNTE DE SARE