Dragă cititorule,
Radiohead tocmai au lansat recent albumul “A moon shaped pool” iar eu stau şi lâncezesc direct pe pământul rece, undeva într-un colţ de Hyde Park şi-i ascult în căşti. Tremur de frig şi parcă şi de îndoială dar îmi place mult prea mult aerul proaspăt al parcului şi adierea pe care o aduce azi cerul mohorât. Aş vrea să stai cu mine pe o pătură şi să-ţi explic cât de tare mă nelinişteşte albumul ăsta dar parcă mi-a amorţit creierul de la supra analiza versurilor.

Era ora unu pe timp de noapte si probabil că toată lumea dormea liniştită. Oraşul era complet pustiu şi parcă pustiu fusese dintotdeauna deoarece părea nelocuit iar casele neatinse de câteva secole bune. În toiul nopţii stăteam singură în picioare în faţa unei piscine cu apă rece şi urma să mă arunc în ea. Am avut însă o uşoară ezitare înainte să sar şi mi-au trecut prin minte imagini de odinioară exact cum se spune că-ţi trece întreaga viaţă prin faţa ochilor chiar înainte să mori, că rulează o succesiune de imagini exact ca şi pelicula unui diafilm.

În dimineața însorită și caldă de sâmbătă a acelei toamne târzii, eram acasă doar eu cu fiul meu și ne-am făcut de lucru fiecare: el, în camera lui, ordonându-și lucrurile și pregătindu-și temele pentru noua săptămână ce urma să vină; iar eu, gătind pe ritmurile alerte ale unui post românesc online de radio. Soțul meu plecase cu o zi înainte, vineri la prânz și direct de la slujbă, sub pretextul de a-și aniversa un prieten, undeva la o cabană pe munte. Nu se întorsese acasă vineri seara, iar pentru că se întâmpla să lipsească noaptea pentru a doua oară într-un interval scurt de timp, mă gândeam că va urma un șir de repetiții, prietenul lui fiind cel mai bun și vechi partener de pahar. Pe care îl evitase în mod conștient în primul nostru an acolo, după ce noi doi, eu și cu fiul meu, ne mutasem cu el în Austria.

A fi alintată de bărbatul iubit este aproape suprema fericire, dacă aş împărţi această bucurie cu toamna, sunt convinsă că m-ar îmbrăca în culorile ei minunate! Poate aş fi Femeia Toamnă, apoi Femeia Iarnă ...şi cine ştie? Poate şi Primăvara m-ar accepta...
N-am destui pasi ca sa ma îndepărtez de tine...
Culorile toamnei...Ce invitaţie pitorească la visare!
Culorile verii nu se pierd, se stâng în toamne!

Vărul Andrei se însura. Privind invitaţia elegantă, dantelată, închisă cu un fluture delicat, mov cu borduri aurii, Andrada simţi cum îi vine să ţopăie de pe un picior pe altul de bucurie. Nu pentru vărul ei, Doamne fereşte, pentru că nu o plăcea deloc pe sclifosita care avea să-i fie nevastă, ci pentru planul care îi încolţise în minte. Nunta era ocazia perfectă de a-l impresiona pe Raul. Îl plăcea enorm şi, până atunci, nu găsise ocazia de a-l face să înţeleagă că interesul ei pentru el depăşea latura amiciţiei. Cunoscându-l pe Andrei, ar fi băgat mâna în foc că evenimentul anunţat va depăşi aşteptările tuturor invitaţiilor în ceea ce privea fastul. Păi, mătuşa Adela nu bea nici apă fără să folosească paharele de cristal cu modele filigran şi margini suflate cu praf de aur, atât de vestite în toată familia lor.