Chiar azi, de ziua Eminescului de neuitat, am ocazia să scriu câteva rânduri despre un om minunat şi un poet deopotrivă, pe care l-am cunoscut la cenaclul Artgothica din Sibiu, Florin Caragiu. Considerat pe bună dreptate un descendent al marelui poet Ioan Alexandru, Caragiu fiind absolvent al Facultăţilor de matematică şi teologie, cea din urmă dându-i şi eticheta de urmaş al piosului şi minunatului poet cu versuri scoborâte din straie duhovniceşti. Poezia lui încălzeşte sufletele şi luminează ca o rugă fierbinte către Pronia Cerească. Poetul este şi descendent al familiei marelui actor Toma Caragiu, de unde, probabil, sensibilitatea artistică de mare dăruire.
Director al Editurii Platytera din Bucureşti, Caragiu este autor al volumelor „Piatra Scrisă”,
- Detalii
- Scris de Valentin Leahu
Citește mai departe: Artgothica. Florin Caragiu. Iarna la Sibiu (3)
Ca pe-un alt tărâm
în dulcele mărului
ne-am ascuns
de frunze şi cuvinte
nimeni nu ne întreabă
dacă vrem sau nu vrem ceva
- Detalii
- Scris de Daniel Bozga
Niciodatã nu am ştiut dacã trebuie sã accept ori sã reneg toamna sufletului meu, atunci când visele şi speranţele se pierd în dansul frunzelor de aramã, când flori de gheaţã se încrustã pe ale mele buze ce refuzã a mai zâmbii, temându-mã ca nu cumva sã comit vreun sacrilegiu.
La început, dupã insipida teamã zugravitã în ţipãtoare regrete, îmi ostracizez sufletul cu o sadicã plãcere, învinovãţindu-l de orice, chiar şi de vina altora, poate chiar şi de vina încã neplãmãditã. Mã acuz de orice, devenind necruţãtorul fariseu al sufletului pe care îl ascund în cel mai prãfuit cotlon al unei impenetrabile cochilii, încercând sã-l ingrop pentru totdeauna în huma uitãrii hulpave şi atotcuprinzãtoare, de unde sã nu mai poatã evada vreodatã.
De ce a trebuit ca omul sã aibã suflet? De ce?
- Detalii
- Scris de Cristian Cărpenaru
ZIUA DE MARŢI
A venit Poduţ Alexandru cu un cal superb. Puţini mai sunt cai lipiţani prin Arşiţa. Badea Lisandru l-o cumpărat din Vadu Izei, amu-s cinci ani, cu douăzeci de mii. Bani buni pe acele vremuri.
O vinit Poduţu cu calu la doctor. Cal alb, spumă, coada neagră ca funinginea. Buiac, numa în două picioare stătea căluţu. „Nu să pişă, dom’ doctor, de două zile nu să pişă…o zâs Poduţu… l-am băgat şi-n grajdu oilor, am întors gunoiu de an, cu furca, să-i pută, da degeaba… ia-n faceţi-i ‘mnelorvoastră orişce, că-i bai de el.”
- Detalii
- Scris de Alexa Gavril Bale
Îmbrăcat cu o hlamidă subţire de zăpadă, Sibiul, chiar curat, pare posomorât şi plin de neviaţă. În spatele acestei mantii cu aparenţă tristă, oamenii Artgothicului, cenaclu condus de Călin Sămărghiţan, îşi văd de plimbarea lor prin lumea poeziei care nu pare să fie deloc virtuală, ci trăieşte intens. Cenaclul din salonul Lounge din vechiul Atrium din Piaţa Mică e plin de lume, de rumoare şi cuvinte care nu se aud, fiind şoptite, până când Călin pune piciorul în prag şi o invită să citească pe Dana Banu. Venită de la Bucureşti să citească în minunata companie a iubitorilor de poeme din Sibiu, Dana a debutat în revista Astra, în 1984, e membră a Uniunii Scriitorilor, a terminat o şcoală de Teatru experimental la Paris şi avea şi ea un pahar cu ceai în faţă când s-a apucat să lectureze din viaţa ei „de acum o mie de ani încoace”.
- Detalii
- Scris de Valentin Leahu