Artgothica. Iarna la Sibiu (1)
Am parte de o iarnă ca-n poveşti la Sibiu. Nici nu visam atât de frumos în vară, când călcam desculţ nisipul fierbinte din Sulina alături de doamna vieţii mele şi mama Cristinei (fiica mea), Gabi. Nu credeam atunci că boemul din mine şi-a găsit liniştea interioară şi are răbdarea să-şi bage minţile în cap, cât de cât, să se aşeze la „casa lui” alături de mama fiicei sale, a mele, mă rog, că voi putea după atâţia ani să scot căţelul la plimbare, să mă odihnesc, să scriu pentru ziar, să mai arunc câteva versuri pe desktop, unele mai mult, altele mai puţin reuşite, dar care se pot lua la mestecat oricând, că voi lenevi la gura sobelor înalte din mijlocul Sibiului, că voi deveni răspunzător de clipele pe care nu le-am trăit lângă familie, că voi uita un pic de boema care mi-a ţintuit viaţa în ritmul inconfundabil al aerului dătător de imaginaţie, fie ea de multe ori bahică.
- Detalii
- Scris de Valentin LEAHU
Primele raze solare inflorira sub forma aceea misterioasa a buchetului de diamante, rasfrangandu-se in atmosfera agitata a Terrei, rascolind cu stralucirea lor penumbra planetei. Undele luminoase se reflectara aproape instantaneu in uriasa structura ce ratacea, undeva, pe orbita la 340 km deasupra scoartei terestre, invaluind-o intr-un halo de vartejuri de culori aproape incandescente.
Intr-adevar, Statia Spatiala Internationala ratacea, ordinatoarele de bord ce supervizau parametrii de atitudine spatiala erau de mult paralizate, iar acum atractia gravitationala a Terrei isi astepta tributul. Prea mult timp fusese sfidata si uriasa structura de metal, prinsa in chingile ei isi va incepe in curand periplul printre straturile superioare ale atmosferei, atata doar ca acestea vor incerca sa-i prelungeasca cat mai mult chinul,
- Detalii
- Scris de Adrian Man
Se spune că pe vremuri demult apuse, a fost un om tare sărac dar peste care dădu norocul mult aşteptat. Devenise un om înstărit, pe care lumea îl ştia drept Gheorghe căprarul.
Dar să începem cu începutul. Fusese atâta de sărac cum nu mai era nimeni în sat. Rămăsese doar cu mama , bătrâna şi bolnavă. Tatăl lui murise, singurul ajutor de nădejde la munca grea din gospodărie. Se străduia şi el, cum putea, dar parcă totul i se împotrivea. Casa se stricase, era priponită şi lipită cu chirpici, un fel de lut cu paie. Acoperişul era înnădit cu tulpini uscate de porumb, legate în mănunchiuri şi prinse de lemnul putrezit, aşa cum se pricepuse. Găini nu mai avea, le mâncase dihorul pe toate. Animale nici atât, cu ce să le ţină? O capră mai că se gândea să cumpere, că nu e sclifosită la măncare, dar cu ce bani?…
- Detalii
- Scris de Liliana Gabroveanu
O luminita galbena tulbura intunericul desertului, dansand in adierea uscata a vantului. Trei camile, inghesuite una in alta, urmareau plictisite jocul limbilor de foc si pe cele trei siluete, un tanar si doi batrani ce se incalzeau in jurul focului.
_Noptile desertului ar fi cele mai frumoase minuni lasate de Allah daca n-ar fi si frigul asta blestemat, ofta Cahlen contempland seninul cerului instelat.
_Singurul lucru blestemat de aici este acest desert, il contrazise sigur pe spusele sale Abdul, mangaindu-si barba cenusie.
Cahlen arunca o privire inspre Abdul,
- Detalii
- Scris de Adrian Man
Capitolul I – Mineriada
Înconjurat de păduri, pe jumătate defrişate şi înnegrite de poluare, oraşul Curcubeni se întinde ca o plagă până în măruntaiele munţilor la minele de exploatare din zonă. Oameni veniţi sau strămutaţi din toate părţile ţării şi-au împletit destinele cu aceste locuri, schimbând pentru totdeauna faţa munţilor, cu fiecare lovitură de târnăcop, cu fiecare metru scormonit în stânca dură, cu fiecare viaţă pierdută printre galeriile reci şi sufocante. La fel cum suflete lor abrutizate s-au schimbat pentru totdeauna în corvoada inumană a meşteşugului minieresc, în promisiunea unor vremuri mai bune. Vremurile par să fi venit, guvernanţii au dat legi noi şi au adus investitori, iar investitorii au asaltat oraşul, au cumpărat, au investit şi au falimentat.
- Detalii
- Scris de Man Adrian