CAPITOLUl VII
Mi-am dat seama ca avea nevoie sa zboare pe aripile vietii singur! Cand a plecat, tot universul meu s-a prabusit! Voiam sa fiu rea, voiam sa-i arat ca nu-mi pasa. Mi-as fi dorit sa fie simplu sa-l las sa plece, asa cum faceam sa para. Imi era foarte rau in ziua aceea, de-abia ma tineam in picioare. Aveam de gand sa mergem pe munte cu prietenii, dar ne-am intors, pentru ca eu simteam la fiecare pas ca lesin. Ramasesem mult in urma fata de ceilalti si am preferat sa ne intoarcem la masina si sa incercam sa urcam pe drumul asfaltat cat reuseam. Nu ne-am mai dus nicaieri. Am inceput sa ne certam si sa ne improscam cu cuvinte jignitoare si dureroase. Nu mai facusem asta niciodata.
- Detalii
- Scris de THAIS
CAPITOLUL VI
A venit ziua in care simteam ca vrea sa-mi spuna ceva important, dar nu reusea...tensiuni nenumarate se adunau zilnic. Incerca sa le faca fata! Simteam ca ar vrea sa se cuibareasca sub aripa mea si sa spuna multe; dar inainte sa inceapa, cuvinetele se terminau...cat de trista puteam sa fiu! Ma depasea situatia! Incercam sa ma linistesc si sa-mi dau singura explicatiile pe care mi-ar fi placut sa le aud de la el.
*******
Fusese plecat toata ziua. Ardeam de nerabdare sa-l vad.
- Detalii
- Scris de THAIS
Când te sărută A te dezintegrezi pâna-n haosul cel mai nebănuit al fiinţei tale de bărbat care posedă un onorabil sentiment al tragicului. Începe încet, cum ar porni ghezăşul din Halta Feisa de Jidvei; mai apoi, o pajură pestriţă ca găina golaşă a vecinei Sepi, îşi înfige ciocul în mijlocul pieptului şi te suie cu faţa în sus, înspre albastrul acela despre care poţi să spui ceva, da' nu-l vezi în realitate, iar în rest n-ai decât să traversezi toată lumea, să nu mai vorbesc de cât de mare-i Ardealul, până se satură pajura de tine.
Oare, pasărea asta din basmul popular îi necrofagă? Întrucât, din cauza unui cântăreţ de jazz de culoare, m-a scăpat între stânci.
Stăteam suspendaţi, eu şi cu A, între două lumi.
- Detalii
- Scris de Ovidiu Calborean
Citește mai departe: MAREA DESTRUCTURARE SAU CONFESIUNI MASCULINE DE VÂRSTA MIJLOCIE
CAPITOLUL V
In noaptea dintre ani, avea sa mearga cu prietenii la o cabana. Nu am putut sa-l insotesc pentru ca in cealalta zi aveam concert. Ne-am auzit la telefon. Dupa concert, voiam sa iesim sa mancam ceva...si am ajuns la munte. Totul era inghetat si alb. O priveliste de poveste! Imi era bine cu el. Ma simteam protejata atat cat aveam nevoie. Nu-mi doream nimic in plus!
Erau zile in care parea smuls din visele mele, ba mai mult: desenat. Era de o frumusete rara. O frumusetea masculina care pe mine ma facea sa ma inclin, sa ma minunez si sa tanjesc sa o vad mereu. Avea trasaturi drepte, ochi adanci, un maxilar proeminent, buze carnoase, sprancene creionate in mod perfect de cel mai mare Artist...
- Detalii
- Scris de THAIS
CAPITOLUL IV
De Craciun, ne-am certat. Ma mintise, iar eu nu mai puteam suporta neadevaruri, incertitudini, neincredere si instabilitate. Simteam cum imi fugea pamantul de sub picioare...nu reuseam sa-l vad asa cum era cu adevarat! Il urcasem pe un piedestal sus de tot si ma incapatanam sa ramana acolo... nu aveam niciun chef sa-l cobor! De fapt, era necesar ca barbatul pe care il iubeam sa fie acolo,sau poate chiar mai sus...
In noaptea „sfanta”, eram trista. La orele serii, primesc un telefon de la prieteni- era vorba de o invitatie de a petrece seara cu ei. Am acceptat , pentru ca toata ziua mi-o petrecusem in casa.
- Detalii
- Scris de THAIS