Acum și aici, nimic nu m-ar fi putut atinge. Cu excepția luminii care sărea din mare direct pe pielea arsă, plină de cicatrici. Aș fi luat cu mine oriunde acea lumină întreruptă de valurile sparte calm de dig. Aș fi purtat-o cu mândrie ca pe-o damă de companie la brațul meu, pe care trebuia să o plătesc, în fiecare dimineață la răsărit, cu frânturi mai negre din suflet. Cu timpul, ea ar fi devenit din ce în ce mai frumoasă și strălucitoare, iar eu din ce în ce mai insipid. Devenisem mult prea negru și urâcios pentru ca razele să mai poată pătrunde și încălzi ceva dincolo de carcasă. Contemplam aceeași barcă din larg, proptită de zile întregi în aceeași poziție. O verificam seara și dimineața mai mult ca un salut, iar ea îmi răspundea prin lumini colorate. Obișnuiam să cred că cineva s-a decis să locuiască acolo, plutind în derivă la nesfârșit și întorcându-se după lună în același loc pentru a saluta muritorii de pe țărm. În alte zile povestea se transforma.
- Detalii
- Scris de Ionela-Violeta Anciu
Noapte cu lună plină. E toiul verii. Vântul adie ușor. Din asfaltul care s-a topit de fierbințeala zilei ies valuri, valuri de căldură.
La ora unu din noapte străzile din centrul Capitalei sunt aglomerate. Grupuri de oameni, cei mai mulți tineri, îmbrăcați sumar, se plimbă gălăgioși pe stradă. La terase toate mesele sunt ocupate. Peste tot se aude muzica dată tare. Pe ringurile de dans perechi înlănțuite se mișcă lasciv.
Călin merge spre casă absent, cu pași egali, grăbit. Aleea din fața blocului e străjuiă de tufe de trandafiri înfloriți și de regina nopții care înmiresmează aerul nopții de vară. El însă, face un ocol pentru a trece pe lângă șirul lung de containere cu gunoi.
- Detalii
- Scris de Dorina Stoica
( T-Haibun)
Lui Anatol Pavlovschi, profesorul meu de literatură din liceu, care insista mereu să trecem totul prin filtrul personalităţii noastre.
Tocmai realizase că atunci când priveşti un album cu fotografii sau intri în folder-ul din computer, regăsind imagini adunate de-a valma, vezi de fapt timpul ce-ţi înveşmântează trupul, într-o anumită zonă a vieţii: timpul copilăriei, cu anii grădiniţei şi prima zi de şcoală, clipe din trecutele zile de naştere, ipostaze cu foşti colegi, de la nunţi și petreceri, din vacanţe ori Sărbătorile de Crăciun şi de Paşte. Vestigiile, desigur egoist-preţioase, ale trecutului.
- Detalii
- Scris de Mircea Teculescu
LUAŢI SEAMA
Unde se adună trei vâlcele. Loc răcoros pe seară. Drumuri încolăcindu-se pe după huceaguri de carpen. În dosuri, ferigi. Zvelte. Înăltuţe, flăcări verzi pâlpâite de vânt. Dâmburi cu iarbă tânără până-n genunchiul oii. Rânduri de pruni tineri. Muguri plesniţi prin crengi. Ploi albe de petale purtate de adieri. Cărăruia şerpuind peste pietrele din vâlcea. Apă limpede de poţi bea. Şapte pietre trecând se face curată.
Unul era beţiv, celălalt tânăr, altul mai înalt, cărunt.
„Douăzeci de cai o rămas legaţi de gard în târgu din Seini.
- Detalii
- Scris de Alexa Gavril Bale
Pour les connaisseurs…
Holul unei instituţii nu e chiar atât de lung cum i s-ar părea unui nou venit. Nici birourile nu sunt atât de molcome şi de severe. Distanţele îşi au convenţiile lor deşi printre hârtiile lacome poţi încărunţi în doar câteva săptămâni. Birocraţia e ca un cancer. Intră în pereţi ca igrasia, mănâncă pofticioasă din covoare, roade ca un cariu mesele din lemn lăcuit. Uneori e lentă, ca o vrăjmaşă grasă, alteori piţigăiată, ca o ţaţă durdulie, o fanfaronadă savantă cu nodul cravatei atârnând transpirat de gâtul unui destin implacabil.
- Detalii
- Scris de Horia Muntenus