Pour les connaisseurs…
Holul unei instituţii nu e chiar atât de lung cum i s-ar părea unui nou venit. Nici birourile nu sunt atât de molcome şi de severe. Distanţele îşi au convenţiile lor deşi printre hârtiile lacome poţi încărunţi în doar câteva săptămâni. Birocraţia e ca un cancer. Intră în pereţi ca igrasia, mănâncă pofticioasă din covoare, roade ca un cariu mesele din lemn lăcuit. Uneori e lentă, ca o vrăjmaşă grasă, alteori piţigăiată, ca o ţaţă durdulie, o fanfaronadă savantă cu nodul cravatei atârnând transpirat de gâtul unui destin implacabil.
- Detalii
- Scris de Horia Muntenus
Trăia odată, o fată modestă împreună cu mama ei. Tatăl îi pierise demult, lăsându-le singure să-şi ducă traiul în mica gospodărie. O duceau, de pe o zi pe alta cum puteau, cu bucurie în suflet, pentru fiecare zi dată de la Dumnezeu. Fata crescuse, se făcuse o mândreţe de codană, cuminte şi isteaţă.
Mica lor gospodărie era la marginea unei păduri, de unde culegeau uscături de foc, ciuperci, fructe de pădure şi ierburi de leac, cu care fata făcea negoţ la târg.
Oraşul nu era departe iar fata din poveste mergea de două ori pe săptamână, cu coşul plin de produse, la vânzare. Mama o povăţuia mereu să aibă grijă, că drumul e plin de primejdii şi oamenii sunt vicleni.
- Detalii
- Scris de Liliana Gabroveanu
BLOC OPT, ETAJ ZECE
Afară susur, voci de copii. Printre blocuri, urs molatec amurgul. Aleea Rozelor foşnind, frunze de plop căzute prea devreme. Apa nu urcă până la etajul zece. Sfârşit secetos de august.
„Apă aducem cu bidoanele de la o fântână din vale. Curg numai cât pe un pai. Aşteptăm mulţi la firicelul răcoros. Stăm la rând cu vasele în mână. Vorbim, puţin.”
Soarele ucigaş, cu cuţitul în dinţi ca oşenii. Se învârte în ocolul zilei. Noaptea năbuhala creşte. Betoanele se încing. Frig prin talpa pantofului.
- Detalii
- Scris de Alexa Gavril Bale
Îi vedeam cum se întindeau pe ridurile nesfârșite și continuau pe marginea liniilor întrerupte din loc în loc, urmărindu-le obsesiv. Nu simțeau nicio urmă de oboseală sau amețeală în jocul ăsta fără sens, dar necesar pentru ei. Fiecare rid își spunea povestea într-o fracțiune de secundă, lăsându-se topit pe măsură ce se îndepărta din ce în ce mai mult, ca într-o amintire rătăcită pe care ai regăsit-o cu un entuziasm nebun și naiv. Simțeau cum numărul poveștilor ascultate, deși nerostite, se apropiau de infinitate cu cât kilometrii se înmulțeau în spatele lor, într-un spate în care nu priveau niciodată de teama de a nu reîntâlni trecutul pe care se chinuiau atât de mult să-l lase într-o cârciumă de pe marginea drumului.
- Detalii
- Scris de Ionela-Violeta Anciu
***
În anul 1551, în binecuvântata zi de 21 iunie, printr-o înţelegere secretă a astrelor, soarele hotărî să nu se zgârcească, scăldând din belşug şi ţinuturile sudului şi pe cele ale nordului, în acea zi, aceeaşi în care de sub turnul Belem se fluturau flamuri, bonete, batiste colorate şi ghirlande de jacaranda, iar papagalii, păunii şi trompetele salutau împreună, în extaz şi frison, apariţia uriaşului baldachin azuriu ce va ocroti ca un cer înmiresmat lunga călătorie a elefantului trimis în dar de regele Dom Joăo al III-lea tocmai de la Lisabona la Viena, în aceeaşi dimineaţă, deci, şi poate chiar în aceeaşi clipă, într-o mică aşezare din nordul întunecat al Transilvaniei,
- Detalii
- Scris de Diana Adamek