POVESTE EXTREM DE SCURTĂ
O vinit mai an fotbaliştii din Satnou. O fo frig, în martie. Sufla vânt şi flocăia de s-o pus omăt pân dosuri. Lângă arena de fotbal era o şură din lemn de stânjar. Sănătoasă şură. Acoperişul din paie putrezite era urnit pă culme.
Fotbaliştii strâng vreascuri de pă su meri. Să bagă în şură. Fumul iasă pân urnitura acoperişului.
Văsălica Spânarului vede de acasă şi vine tăt în fugă. O luat un par în mână, o deştis porţâle şi o strâgat tare: „Ce faceţi aicea, mă?” A lui o fo şura.
- Detalii
- Scris de Alexa Gavril Bale
Am să vă povestesc o istorioară despre un urs bătrân ce locuia în pădure.. Acolo unde se simte cu adevărat fericit.
Ursul nostru era binecunoscut pe cărările muntelui împădurit. Nici nu se putea altfel…Îmbătrânise prin desişuri, pe poteci şi curmături, cunoştea fiecare pârâiaş, loc de vânat şi pescuit. Ştia unde locuieşte haita de lupi, unde se strâng căprioarele, unde îşi au vizuina vulpile şirete, iepurii ageri şi multe alte animale care îi ştiau de frică. Ursul este rege în codrul nostru, aşa cum leul este în savană.
Învăţase să supravieţuiască de la biata sa mamă, ce pierise de multă vreme. Dar mai cu seamă învăţase să se ferească de omul care nu poartă uniformă verde.
- Detalii
- Scris de Liliana Gabroveanu
El, înalt și zvelt, o cronică oboseală i se citește pe față, își caută înnebunit cheia de la casă. E aproape convins c-a pierdut-o, când într-un moment de panică scăpată de sub control, vede cheia în ușă. Oricine ar fi putut intra. Chiar și ea a cărei amintire îi smintea gândurile, îi răscolea ființa. Dă buzna înăuntru, cu ochii injectați de spaimă și speranță. În jur pute a soare orbitor, petale de trandafir, mucuri de țigară. Jurnalul său, înnegrit de cuvinte ce îi ard buzele când le scrie, zace nerușinat pe măsuța de cafea.
- Cum pot să fiu atât de zăpăcit?, își repetă a mia oară. Mereu confund persoanele, nu răspund la salut. Da, sunt un aerian, un autist, un inadaptat. Ce aiureală! Să fiu considerat arogant, disprețuitor. Gurile cu spume negre pe la colțuri, să bârfească pe la spatele meu: „Stă în conacul lui de la marginea orașului și râde de noi, își bate joc de mâinile noastre aspre. Se crede aristocrat! I-auzi! Cică sânge albastru îi curge torente prin vene! Un ratat!” Da. Sunt un nimeni. Un nimic. Un gol. Preaplinul golului meu e gol.
- Detalii
- Scris de Diana Cozma
Luni, 24 octombrie 2005
Azi a sosit hotărârea Parchetului Sibiu în dosarul privind plângerea penală a doamnei Arba Mirela (cum că am furat copiii), soluţionată cu „neînceperea urmăririi penale”. Tot azi, la biblioteca oraşului, am descoperit 2 exemplare din cartea mea de debut, „Dormi în pace, Doamne! Antidiavolul”. Mirare. Ar fi trebuit să mă uit al numărul cititorilor care le-au împrumutat, posibil să fie zero. Tot azi: vânzări slabe la magazin. Căsuţa poştală – goală.
- Detalii
- Scris de Ştefan Doru Dăncuş
Citește mai departe: JURNAL PROVIZORIU (Fragment din volumul cu acelaşi titlu)
- Sunteţi gata? Artiştilor!
Vasile e nervos. Ca de obicei, înainte de a porni la drum. Ar vrea ca toată lumea să se mişte conform graficului, millitary style.
Fiecare plecare este un prilej de tevatură infernală, liste peste liste apoi lucruri aruncate în genţi şi valize, cum se nimeresc.. Desigur, ulterior se dovedesc a fi inutile. Şi exact ce ar trebui lipseşte.
La sfârşitul pregătirilor, maşina arată de parcă toată familia s-ar muta în mare grabă, de frica vreunui cataclism, anunţat în ultima clipă.
- Detalii
- Scris de Liliana Gabroveanu