M-am angajat recent la o brutarie. Mă numesc Anna şi am 20 de ani. Brutăria este un loc foarte plăcut. Trebuie să împart zâmbete şi am înţeles că pâinea ce o vând este cea mai bună din oraş. Brutăria este situată pe strada principală, un loc foarte bun pentru a face profit, însă nu asta m-a atras la acest loc. Mi-a plăcut amabilitatea cu care am fost primită de fiecare dată când am cumpărat pâine şi faptul că produsele de aici sunt proaspăt scoase de la cuptor.

Când a trebuit să îmi caut un loc de muncă, tot ce am reuşit să găsesc a fost brutăria, iar eu cred că Dumnezeu m-a adus aici cu un motiv. Mie îmi plac poveştile de viaţă. Nu mă refer la bârfă, ci la poveştile acelea cu final fericit.

Detalii

El: „Am uitat cum am ajuns aici. Nu mi se întâmplă să uit. Am o memorie de elefant. Țin minte până în cele mai mici amănunte. Toate nimicurile zilei le port cu mine, ceas de ceas. Și mă frământ. Al dracului, ce mă mai bâzâie. Încerc din răsputeri să scap, să îmi alung gândurile rele. Gânduri ce îmi ridică îndoieli care mă tulbură. Mă transformă în cel ce nu sunt. Și atunci fac tot posibilul să mă regăsesc. Nu de puține ori, nu mai îmi aflu drumul înapoi. Stau aninat de firele gândurilor mele. Captiv printre ițe întortocheate. Și sufăr. Enorm de mult. Ciudat e că îmi pun voința să ies din buclele ce mă dor. Vreau cu tot dinadinsul să îmi recâștig echilibrul. Să mă simt ușor. Chiar dacă nu pot, în fiecare zi, să zburd, să zbor. Măcar să mă deplasez alene, fără greutate. Degeaba. Gândurile mele rele nu mă lasă. Mă țin strâns cu ele. Caut să le înlocuiesc. În van. Imaginile care mă ocrotesc sunt alungate cu mânie. Eu sunt de vină că sunt așa cum sunt? Cred că e prea greu să ajung de fiecare dată la rădăcina lucrurilor. Când ating firele subțiratice mă liniștesc. Și dacă ele sunt gri cenușii. Tot mă liniștesc. Sunt gri cenușii. Materie cenușie. Arsă.

Detalii

2. MECIUL

A trecut o lună de când Mihai a început studile liceale. Colegii lui de clasă îl respectau foarte mult. S-a înscris încă din prima săptămână în echipa de box a liceului. Cei din alte clase se temeau de el şi-l ocoleau. A câştigat fiecare meci la nivel de şcoală urmând ca să participe la campionatele de box cu alte şcoli. Marcovici Aurel, zis Piticu, era lăsat în umbră. Nu putea să rămână el pe locul al doilea. Trebuia să-şi doboare adversarul. Pentru a reuşi acest lucru avea nevoie de un plan bun.

Piticu l-a urmărit câteva zile pe Mihai Crengan însă nu a găsit momentul pentru un conflict cu acesta.

Detalii

Noaptea când cerul se urca pe umerii stelelor, lumina se desfăşura din candelabrele tăcerii, copacii îmbrăcau haine regeşti şi se rânduiau în ritualul templierilor soarelui, căutând cu ochii comorile ascunse sub râuri de argint, unde flăcările jucau deasupra apelor repezi ce mâncau din maluri de smarald căzute în râpele abrupte de rubin obosit. Păsări cu penaj pestriţ de culori vii purtau în cioc inelele timpului spiralat peste verdele crud acoperit de mărgăritarul de rouă al zorilor despletite peste frunzele şi florile încă netrezite din somnul ţesut, sub pleoapele zeilor căzuţi la datorie. Liniştea pusă la uscat se rodea pe sine şi se destrăma muşcată de viespile dintr-un roi înroşit, ce nu îmbrăţişa odihna şi se revărsa peste marginile răcoroase în mătasea sângelui celui care scrie poeme.

Detalii

1.Era tarziu,spre noapte,o prietenă alarmată m-a chemat :,, am surprins-o încercând să înghită un pumn de medicamente! A aruncat pastilele apoi, fugind la-ntâmplare !,, Știam ca a mai avut o tentativă de sinucidere ,așa că am plecat cu spaima în suflet, s-o căutăm... Privea departe,pe o bancă,într-un parc.Când ne-a vazut,ne-a strigat :,, de ce ați venit,vă era teama de remușcările pe care le-ați fi avut după moartea mea?Adică ,nu gura ci sufletul ei spunea:nu din iubire pentru mine v-ați îngrijorat ci pt voi inșivă...să nu trăiți cu regretul că nu m-ați oprit la timp! Am știut că nu mai e loc de cuvinte,ce să mai spui cuiva care se simte atât de singură încât preferă moartea ca pe o scăpare de la.. neiubire? M-am așezat cuminte lângă ea pe bancă , mi-am ridicat ochii la cer ,am înălțat un gând:fă-mă să simt durerea ei,Doamne ! M-a certat: tu de ce-ai rămas, știu tot ce-ai putea să-mi spui?! I-am răspuns stins: chiar nu știu ce să-ți spun acum, dar vreau să simți că, în durerea ta stă cineva cu tine, umăr la umăr ! Pînă vei fi bine! Dacă e nevoie,toată noaptea! Am stat acolo până spre dimineață, două mute,și-am început sa plăngem amândoua odata,ea ...cu toate frustrările adunate-n ani,eu de mila ei !Ne-am imbrățișat ,ne-am continuat plânsul până s-a epuizat, si-a fost mai bine!

Detalii

  1. GRĂMADA DE BALOŢI
  2. Arhiva de măşti
  3. VIAŢĂ DE ADOLESCENT