Marea, cu întinderile ei lipite de orizont, o fascina. Stând pe faleză, Zu privea valurile de parcă le vedea pentru prima dată. Închise ochii. Se şi vedea pe un vapor frumos, plin cu turişti. Cu destinaţie cât mai îndepărtată. Ar fi vrut să vadă locuri şi oameni noi. Vise…vise… Asta într-o perioadă când plecarea în ţări străine era posibilă doar pe linie de serviciu. Obligatoriu să fii mare în schemă şi membru de partid. În ultima vreme, până şi excursiile în blocul comunist deveniseră destul de rare. Iar preţurile îi depăşeau cu mult bugetul de ingineră stagiară. Doar dacă făcea un împrumut la C.A.R.
Colegii de serviciu plecaseră vara trecută la ruşi…Excursia costase vreo opt salarii pe fiecare. Când s-au întors, prima ei grijă a fost să îi întrebe ce au văzut.
- Detalii
- Scris de Liliana Gabroveanu
3. CLARA
Clara Damian provenea dintr-o familie bună. Mulţi băieţi şi-ar fi dorit să o cucerească. Pentru scurt timp Piticu s-a lăudat cu ea de parcă ar fi cucerit un trofeu. Părinţii Clarei erau cei mai bogaţi din Cârpa (Valea Timişului). Bogăţia acestora făcea cu ochiul multora. Mihai Crengan fără niciun efort a cucerit-o. Clara l-a plăcut din prima clipă. Cea mai bogată fată, cea mai frumoasă, cea mai inteligentă din generaţia ei era îndrăgostită de Mihai Crengan.
Primul pas l-a făcut totuşi Mihai. A invitat-o la teatru. Pe urmă au putut să fie zăriţi în parcul Dragalina cât era vreme bună pe câte o bancă sau discutând în pauze pe coridoarele liceului.
- Detalii
- Scris de PR. ION TURNEA
Viaţa mea la brutărie este interesantă nu doar pentru oamenii zâmbitori care sunt acolo şi îmi fac viaţa frumoasă, ci şi pentru relaţiile ce se înfiripă între unii clienţi: prietenie sau dragoste. Nu aş fi crezut că voi privi o poveste de dragoste din spatele tejghelei, dar am fost şi mesagerul a doi îndrăgostiţi.
Povestea acestor tineri este una frumoasă, care mi-a arătat că nu întotdeauna poveştile se termină cum am vrea noi. Este o poveste cu învăţătură şi de aceea o voi povesti chiar acum.
Printre acei clienţi fideli sunt tot felul de oameni, dar un lucru ce îl au în comun este că vin zâmbitori şi pleacă mulţumiţi din brutărie.
- Detalii
- Scris de Gabriela Dagmar Preda
traducere de Adela Iancu
La Fellini totdeauna mai necăjeau acordeonul, mai gemea vre-unul sau altul, pe cineva mereu îl chinuia ceaţa, însă în Ka, aparent pe nimeni, ca poştaş însă vedea tocmai ceaţă, - poate să-l fi chinuit doar pe el – sau poate doar pe străinii de cauză, vînaţi în barăcile dărăpănate din lemn de deasupra oraşului, pe vînătorii de munte de odinioară, doar ei îşi mai aduceau aminte cam pe la cumpăna anilor de acele zile de speranţă în care erau sau pur şi simplu zăceau, datorită vîrsei şi stării în care se aflau, de lunile cînd în ceaţa de dinaintea tărăboiurilor mai ca lumea, cînd unul, cînd alt stat major, aparţinînd unei sau altei ţări, împărţea palincă şi pastile mari roşii,
- Detalii
- Scris de János Márkus-Barbarossa
Mă îndreptam spre localitatea Peştere. La un moment dat, în dreptul unei grădini, am oprit maşina pentru a saluta un vechi prieten. Parfumul strugurilor copţi m-a izbit asemeni unei ploi calde de vară. S-au copt strugurii. Viile şi-au etalat rodul cu mândrie. Prietenul meu culegea rodul viei din grădina lui. Se pregătea să facă vin după o veche reţetă. Mereu a avut succes acel vin. Amesteca 100 de kg de boabe de struguri, zdrobite, cu 15 kg de miere, şi compoziţia o ţinea la fermentat patruzeci de zile.
După ce am schimbat câteva vorbe cu prietenul meu, mi-am continuat drumul spre casă.
A venit toamna… De fiecare dată când simt în nări parfumul strugurilor copţi, mă trezesc într-o toamnă adâncă.
- Detalii
- Scris de Pr. Ion TURNEA