Irina are părul alb. A îmbătrânit înainte de vreme. De câte ori trece pe lângă cimitirul Eroii Revoluţiei de lângă Bellu, se uită lung la crucile tinerilor căzuţi în ‘89. Este revoltată. De curând dosarul de investigare a crimelor, din acel decembrie sângeros, a fost clasat. Clocoteşte de indignare chiar dacă nimeni din familia ei nu a murit pe stradă atunci, în acel decembrie.. Nu se va şti niciodată cine a tras în oameni. Întrebarea obsedantă, 21-22 cine a tras în noi, nu-şi va mai găsi nici un răspuns. Părinţii care-şi plâng copiii de peste douăzecişicinci de ani, acei tineri ce s-au jertfit pentru libertate, nu-şi vor mai găsi alinare niciodată. Măcar să se fi făcut dreptate.
*
Ceasul sună strident. Irina încă dormita.
- Detalii
- Scris de Liliana Gabroveanu
El este Victor.
De mic părinții îi spuneau simplu: Tor, nu pentru a-i adresa un alint, ci, pentru că le era mai ușor să îi spună: „-Tor, du-te și adă caprele de pe deal.”; „-Tor, dă de mâncare la animale!”; „-Tor, sapă pământul și strânge recolta!”; „-Tor! Tor! Tor!!!!”. În ochii lui se citea de fiecare dată când îl strigai pe nume un regret, o dorință, o tristețe, indiferent de cât de mult încerca uneori să le ascundă punându-și pe chip un zâmbet, un zâmbet ce-mi devenea deseori antipatic la cât de multă falsitate transmitea.
-Doctore, i-am spus, a-ți putea să-mi povestiți în continuare istorioara de data trecută în timp ce faceți controlul? Mă liniștește.
- Detalii
- Scris de VALENTINA CRAMER
traducere de Adela Iancu
A prins-o de uşă cu o pioneză, a început să învîrtă pe dinăuntru cheia în broască, nu cu mare succes, poate poate i-a reuşit de vreo două ori.
„- Futu-i ’nzeu măsii! – apoi a decuplat soneria uşii şi telefonul.
Puţin mai liniştit s-a întins de-a lungul patului, a survolat cu privirea întreaga cameră, pînă ce s-a-ntunecat, n-a vrut să aprindă lumina, pentru că nu mai era nicidecum acasă, privi luminile ce pătrundeau în încăpere, pîlpîirea reclamei PIZZA pe acoperişul din vizavi, lîngă ea cu litere enorme reclama unei Societăţi de asigurăr
- Detalii
- Scris de János Márkus-Barbarossa
Cele două fete-râuri, îşi luară rămas bun de la Zâna Apelor, apoi o porniră lin la vale. Au trecut peste câmpii, peste dealuri, s-au ascuns după stâncile uriaşe ce le-au ieşit în cale, apoi iar au udat malurile câmpiilor.
- Ce frumos este totul, zise Mara.
- Ai dreptate surioară, dar acum, hai să vedem şi alte meleaguri.
Aşa că, fiecare râu a curs în altă direcţie. Au zburdat cu apele lor limpezi, au stropit pomi şi flori, s-au jucat cu razele soarelui în zilele calde, sau şi-au învolburat apele când era furtună. Zilele treceau, iar cele două râuri curgeau mai departe, spre alte şi alte ţinuturi.
- Detalii
- Scris de Aurelia Oancă
Mi-au trecut în minte vulturi, ce străpungeau cu privirea orizonturi, dar i-am lăsat să piară/
Mi-am lăsat sufletul pe ace, chinuindu-se și nu am mai făcut nimic pentru el.
Am dat de greu și am renunțat mulțumindu-mă cu puțin, pentru că asta-mi părea calea cea mai ușoară.
Privesc în juru-mi și nu văd nici un impuls la luptă. Luptătorii au ajuns să se mulțumească și cu gustul învingerii știindu-se în viață. Ne trec printre degete ani, vieți, clipe.. Și nici măcar nu încercăm să strângem pumnul, pentru că avem impresia că oricum se va întâmpla ce-i mai rău.
- Detalii
- Scris de VALENTINA CRAMER