Cum spun eu aşa a fost...

...foametea din Arşiţa s-a întâmplat pe la 1815 şi a ţinut cam şapte ani... făcând mare prăpăd în oamini, dar numai pă aici, vreo câteva zeci de sate, că în Moldova erau bucate destule..."

„Noi am avut păşune la Izvoare. Pentru cai, boi şi juninci, plăteam păşunatul şi focălitul din 25 mai până la Sfântă Mărie Mică..."

„Oaminii-s de multe feluri... şi buni şi răi... şi răi şi buni... Plouă, cum vedeţi, de trei zile... mărunt şi des. Rece, rece, ploaie de noiembrie, dar e numai septembrie. S-au schimbat vremurile, nu mai umblă cum umblau odată. Vremurile, dar şi oaminii s-au schimbat."

Am parte de o iarnă ca-n poveşti la Sibiu. Nici nu visam atât de frumos în vară, când călcam desculţ nisipul fierbinte din Sulina alături de doamna vieţii mele şi mama Cristinei (fiica mea), Gabi. Nu credeam atunci că boemul din mine şi-a găsit liniştea interioară şi are răbdarea să-şi bage minţile în cap, cât de cât, să se aşeze la „casa lui” alături de mama fiicei sale, a mele, mă rog, că voi putea după atâţia ani să scot căţelul la plimbare, să mă odihnesc, să scriu pentru ziar, să mai arunc câteva versuri pe desktop, unele mai mult, altele mai puţin reuşite, dar care se pot lua la mestecat oricând, că voi lenevi la gura sobelor înalte din mijlocul Sibiului, că voi deveni răspunzător de clipele pe care nu le-am trăit lângă familie, că voi uita un pic de boema care mi-a ţintuit viaţa în ritmul inconfundabil al aerului dătător de imaginaţie, fie ea de multe ori bahică.

1 Decembrie. Ziua Naţională de la Deveselu (episod 1)

Azi mă trezesc mai târziu ca de obicei. E 1 Decembrie şi sunt bucuros că am zi liberă. De fapt mă trezeşte holodocul, cu o infuzie de docilin, doar că mai târziu ca de-obicei. Pun plicul cu cafea solubilă la fiert, mă aşez pe banda rulantă ce duce la veceu şi observ că n-am hârtie igienică. Enervat, până se fierbe plicul de cafea, mă mut în fotoliu şi holodocul porneşte holovizorul. Peste tot văd aceiaşi ştire. Ziua Naţională de la Deveselu.

În prima parte a zilei sunt programate ceremoniile oficiale, depuneri de tablete android cu coroane de flori şi jerbe de artificii, precum şi o paradă militară a sateliţilor pe orbită.

Artgothica. Iarna la Sibiu (1)

 Am parte de o iarnă ca-n poveşti la Sibiu. Nici nu visam atât de frumos în vară, când călcam desculţ nisipul fierbinte din Sulina alături de doamna vieţii mele şi mama Cristinei (fiica mea), Gabi. Nu credeam atunci că boemul din mine şi-a găsit liniştea interioară şi are răbdarea să-şi bage minţile în cap, cât de cât, să se aşeze la „casa lui” alături de mama fiicei sale, a mele, mă rog, că voi putea după atâţia ani să scot căţelul la plimbare, să mă odihnesc, să scriu pentru ziar, să mai arunc câteva versuri pe desktop, unele mai mult, altele mai puţin reuşite, dar care se pot lua la mestecat oricând, că voi lenevi la gura sobelor înalte din mijlocul Sibiului, că voi deveni răspunzător de clipele pe care nu le-am trăit lângă familie, că voi uita un pic de boema care mi-a ţintuit viaţa în ritmul inconfundabil al aerului dătător de imaginaţie, fie ea de multe ori bahică.

CAPITOLUL I

REDEFINIRE

Era o dimineaţă umedă de aprilie. Dariana s-a deşteptat din somn muncită de un vis care de la o vreme se repeta noapte de noapte. Când ochiul lăuntric i se deschidea se zărea pe sine la poalele unei stânci ce o chema spre înălţimi. Simţea un impuls de a escalada infinitul acelei graniţe, de a trece dincolo de el. Era atrasă de uriaşul munte de piatră ce-i măcina fiinţa ...

La început urcuşul părea uşor. Se agăţa de imperfecţiunile materiei pentru a-i sorbi desăvârşirea.