MOTTO                                                                                   

Să nu uităm ce i-am făgăduit

ETERNITATEA  

                    Între viaţă şi moarte a existat întotdeauna o strânsă legătură. Peste moarte se poate trece doar cu harul dăruit de CREATOR prin taina scrisului. În scris se găseşte eternitatea iar acel scris are milioane de rădăcini în cititorii care răsfoiesc, chiar dacă sporadic, paginile cărţilor.Ion Şiugariu, a găsit în inimile oamenilor portiţa deschisă şi-a aruncat peste cititor parfumul florilor sale, poeziile.

Mi-au trecut în minte vulturi, ce străpungeau cu privirea orizonturi, dar i-am lăsat să piară/

Mi-am lăsat sufletul pe ace, chinuindu-se și nu am mai făcut nimic pentru el.

Am dat de greu și am renunțat mulțumindu-mă cu puțin, pentru că asta-mi părea calea cea mai ușoară.

Privesc în juru-mi și nu văd nici un impuls la luptă. Luptătorii au ajuns să se mulțumească și cu gustul învingerii știindu-se în viață. Ne trec printre degete ani, vieți, clipe.. Și nici măcar nu încercăm să strângem  pumnul, pentru că avem impresia că oricum se va întâmpla ce-i mai rău.

Eram în compania unui prieten al cărui nume  nu am să-l spun aici ,el are importanţă doar pentru mine. Ne-au ispitit dealurile acoperite de brazi amestecaţi cu stejari, la poalele cărora de întindea o apă lină ce dădea frâu liber meditaţiei şi visării. În depărtatre, câteva stânci ruginii rămase de la un vulcan stins de mii de ani, purtau vânturile dintr-o parte în alta şi ajungeau la noi sub forma unei adieri uşoare de vară.
 Stânci bazaltice străjuiau drumul ce şerpuia de-a lungul apei ca un cordon negricios. Era o dorinţă de desfătare a ochiului cu priveliştile frumoase ce se deschideau în faţa noastră şi dragostea nemărginită pentru natură. O boare dulce adia în jurul nostru, mângâindu-ne faţa înfierbântată de soarele verii, răcorind totodată aerul de sub brazi. Privirile ne alunecau pe rând spre crestele golaşe, ce păstrau împietrită trecerea timpului.  

EXMATRICULAREA

 

Ziua următoare s-a ivit împeună cu un răsărit de soare superb. Mihai, Gavrilă, Sorin, Turcitu şi Flavius Puiu au fost chemaţi de pedagog în cancelarie.

Directorul nu era la şcoală. A fost nevoit să plece la Reşiţa la o şedinţă. Locţitorul lui era chiar pedagogul. Acesta a prezentat întâmplarea de ieri şi celorlalte cadere didactice şi a luat decizia de a-i exmatricula trei zile.

Incepu  să bată dinspre apus vântul toamnei şi lanurile îşi trecuseră  demult galbenul auriu  în hambarele cine ştie cărui bogătaş căci numai ei se puteau bucura de recolta bogată, ceilalţi puteau doar să spere că vor trece iarna cu cât le-a mai  rămas. Se culesese de pe pământuri spic cu spic, că abia mai aveau  şi păsările cerului ce mânca în drumul lor  spre ţările calde. Bruma de recoltă le era dusă în hambare cu multă grijă să nu se risipească din ea nici un bob căci vremurile erau grele. Carele încă mai purtau de pe câmp ce rămăsese şi cei câţiva saci aşeyaţi în căruţă aminteau omului  de vremea recoltei. Oameni trudiţi de muncă  şi cu bucate puţine care-şi spălau necazul cu un pahar de vin la cârciuma din sat în dupăamiezele triste unde aveau prilejul  să depene amintiri din tinereţea lor fericită.Intr-adevăr, recolta nu-i mulţumea, dar barem vinul  era bun însă nu se ştie dacă de la o vreme nu cădea în el câteva picături de apă pentru  al face mai uşor şi oamenii să nu se ameţească atât  de repede şi sa mai zăbovească la cârciuma satului.