vaLouis termină treaba mai repede la atelier, avusese mult de lucru iar afară se înserase, tatăl lui stătea la birou finisând un stativ pentru creioane. El se uită la tatăl lui, privirea lui îl fixă preț de câteva secunde, brusc se auzi vocea lui Louis
- Tată, nu mi-ai răspuns la întrebare.
Tatăl lui se opri din finisare, nu se întoarse, doar stătea în continuare pe scaun cu spatele la el.
- Știu că pianul îți aduce...
Brusc se auzi vocea tatălui lui care îl întrerupse
- De ce te gândești că ai vrea să te apuci de pian brusc ?
Louis tăcuse, neștiind ce trebuia să-i spună.
- Eu... (o pauză) ... apoi continuă..
- ...am cunoscut o fată, tată.
Tatăl lui ridică capul apoi se ridică de pe scaun, brusc se întoarse spre Louis. Privirea lui era un pic încruntată, îl privea însă nu spunea nimic, apoi se întoarse brusc cu fața la fereastra atelierului care dădea în stradă, privind mașinile care treceau la diferență de unul, două minute.

În dimineaţa aceea, Doruleţ, gătit în costum albastru de catifea şi cu pantofi noi nouţi, roşii, de lac, a plecat de acasă grăbit, hotărât să ajungă la timp în dumbrava micsandrelor din pădure. O pajişte năpădită de iarbă şi flori.
          Aici, îşi dădeau întâlnire vieţuitoarele pădurii, pentru a asista la înscăunarea Cerbului Carpatin ca rege peste împărăţia codrilor, munţilor şi izvoarelor. Era o sărbătoare mai puţin obişnuită pentru locuitorii satelor din împrejurimi. Doruleţ era mândru de asta. Nu oricine putea beneficia de un asemenea  privilegiu. Să ia parte la înscăunarea Măriei sale Cerbul Carpatin peste o împărăţie atât de frumoasă şi bogată precum o gură de rai. Aici, arborii din păduri stau de vorbă cu izvoarele şi stelele, să-i poată auzi mersul tiptil al Lunii, coborând din cer în chip de fecioară, să-şi scalde în apa de crini a izvoarelor trupul de raze mlădiu, laolaltă cu lebedele şi căprioarele!
          Doruleţ avea toate motivele să fie mândru. Fusese invitat de-un stol de ciocârlii şi rândunele care-i bătuseră în zori în fereastră cu ciocul. Acestea făceau parte din suita regală!
          Când băiatul a ajuns în locul ştiut peste crestele munţilor şi ale pădurilor marginile cerului prinseră a se rumeni.

vaLouis se uită la Layla în timp ce ea se așeză din nou în leagăn. Soarele se oglindea în părul ei, parcă mângâindu-l de fiecare dată când razele lui îi atingeau părul. Privirea ei senină plină de viață ce îți dădea impresia că va trăi veșnic. Layla începuse să se dea în leagăn, balansând-se în față și în spate, sub privirile lui Louis încremenite, doar vântul se juca cu firele ei de păr. La un moment dat, Layla opri leagănul cu picioarele ridicându-se din el apoi se apropie de Louis uitându-se la mâinile lui apoi în ochii lui.
- Arată-mi mâinile tale.
Louis stătea pe loc încremenit înroșindu-se, se întreba de ce voia să îi vadă mâinile, totuși până la urmă le ridică, fata îi luă gentil mâinile lui în ale ei, uitându-se la ele, apoi ridică privirea uitându-se în ochii lui.
- Ești pianist ?
Louis înghiții în sec, se întreba de unde știa acest lucru, inima lui începuse să-i bată cu putere în piept, luând-o razna.
- De...de unde știi acest lucru ?
Ea îi zâmbi, apoi făcu un gest ce îl șocă profund pe Louis, aproape dându-i lacrimile, ea îi luă mâinile ducându-le la gură, sărutându-le. El înțepeni, ce fusese acest gest, ce se întâmpla cu el ? Simțea cum picioarele lui se înmuiau încet cu încetul, simțea cum tot corpul lui se afunda într-un abis. El se uită șocat în ochii ei, înghițind în sec de câteva ori încercând să-și revină din șoc, brusc se auzi glasul ei:

Întâmplarea asta pe care vreau să v-o povestesc nu e cine știe ce veche. S-a petrecut mai anul, de Sfânta Marie mică. În această zi, aproape toată suflarea satului, este prezentă la predicile și rugăciunile din biserici, slăvind numele Prea Curatei Fecioare. Numai Lucian, un bondoc de șase anișori, jucăuș și iute din fire, ca  un titirez, rămăsese singur acasă. Dar, ce spun eu singur!? Rămăsese cu Șoimul! Un ponei roib, vânjos, cu pieptul lat, pe care se putea distinge în frunte o steluță albă de parcă ar fi fost un bulgăre mic de zăpadă, aruncat înadins acolo, de o mână de spiriduș ghiduș.
          Fusese adus de tata, de la o herghelie din satul vecin, ca dar pentru ziua lui de naștere. De cum l-a văzut băiatul, s-a atașat atât de mult de el, încât i-ar fi fost greu să se despartă chiar și pentru o singură zi. Avea grijă să nu-i lipsească nimic. Zilnic îi aducea fân proaspăt cosit din dumbravă, miez de pâine și cozonac, adăpându-l cu apă proaspătă de izvor. I-a împodobit coama cu canafi roșii, verzi și portocalii, împletiți de mâinile mamei. Se plimbau, în fiecare zi pe potecuța ce duce spre dumbrava năpădită de ierburi și flori.

Poneiul, simţindu-se liber, se dezlănțuia în galop, făcând să-i scapere stelele și cerul strivit sub copite. Alerga iute, asemenea Șoimului în zbor, de unde i se trage și numele pe care i l-a dat! La un fluierat haiducesc a lui Lucian, poneiul își frânse brusc galopul ridicându-se în două picioare se opri în dreptul lui.

va                             Capitolul 2

Ea se apropie de el uitându-se în ochii lui, Louis simți cum inima lui începuse să o ia la trap precum un cal de curse la hipodrom.
- Vrei să fi partenerul meu ? Numele meu este Layla.
Louis rămase perplex, fusese luat prin surprindere de fată, avusese o abordare cât se poate de directă.
- Partenerul tău...la ce ?
Fata se întoarse urcându-se cu picioarele într-un leagăn începând să se dea în el. Rochia fetei începuse să se ridice mai mult decât trebuia, Louis întoarse privirea imediat de la fată înroșindu-se.
- Cu ce aș putea să te ajut ?
Louis stătea cu fața întoarsă de la fată, încercând să nu se gândească la picioarele fetei. Brusc, fata sării din leagăn, apoi se îndreptă spre el.
- Nu mi-ai spus numele tău, pe al meu îl știi deja
El se uită la fată, se simțea ciudat, nu mai văzuse niciodată o fată așa de ciudată, se uita la rochia ei, cu patru nasturi la piept, o rochie ciudată, privirea fetei era senină, ca și cum moștenise toată lumea.
- Louis...