S-au copt prunele de vară. Și cele pișoalce. Pe jos e nohat de prune. Și merele de vară sunt coapte și perele burfalețe. Vara e-n toi.
După Sf. Maria trebuie recoltate. Oamenii au terminat cu recoltatul grâului. L-au pus în hambare. Într-o lună se strâng toate prunele. Urmează nucile și merele de toamnă. Apoi porumbii. Ce te mai aștepți? Prin octombrie începe să dea bruma și, răcindu-se se face foc în sobă. Așa că oamenii atunci se pregătesc de iarnă, aducând lemne.
Dar acum e o zăpușeală… Vara nu se lasă. Ultimele zile de căldură se-nghesuie în luna lui august.
Titi, împreună cu bunicii săi Genica și Ion se duc la Dincă la recoltat de prune. E și sora lui de 15 ani, Nicoleta. Titi are 17 ani. A terminat liceul la Horezu cu unsprezece clase. Școala a început-o la 6 ani. Sunt cu toții în căruța trasă de boi pe drumul izlazului.
- Detalii
- Scris de Tatian Miuta
Pe când cocoșii cântă pentru ultima oară o geană de lumină se zărește înspre răsărit, deasupra pădurii seculare. Se crapă de ziuă. Cerul petecit de nori își sprijină poala cețoasă pe coama dealului Mialcea.
Pe drum doi flăcăi, cu coasele pe umăr se opresc la poarta casei lui Ilie. Acesta, la rândul său, abia zărindu-se, îi aștepta la colțul casei.
-Gata, nene Ilie? Bună dimineața!
-'Neața, măi flăcăi! Venirăți?
-Sigur, așa cum ne-a fost vorba. Unde cosim?
-Către Pădurea Frumoasă. Am acolo în apropierea ei o bucată de pământ cu lucernă. Luarăți ce vă trebuie: gresie, ciocan, nicovală?
-Bineînțeles!
-Uite, vezi, uitasem să iau ulciorul pentru apă. Lenuță, adu tu ulciorul și dă drumul la orătăniile alea că auzi cum cârcâie.
- Detalii
- Scris de Tatian Miuta
Trecuse doar o zi de la instalarea echipei noastre de filmare în hotelul din urbea X, dar niciodată nu dusesem așa dorul tihnei de acasă. Fapt cel puțin bizar, deoarece nu-mi mai încăpusem în piele de bucurie, când mi s-a spus că voi fi în distribuția acelui film; eu, o sărmană debutantă într-ale cinematografiei, printre atâtea nume sclipitoare.
Știam că șansa unui necunoscute aflată în umbra atâtor stele colosale era minimă, dar asta nu-mi tăiase elanul. Dispoziția în care mă găseam, de când am sosit acolo, părea însă hotărâtă să-mi dea toate planurile peste cap. Nedumerirea, legată de această situație, se intensifica văzând cu ochii. Astfel, am trecut la vânătoarea răspunsurilor menite să mă scoată la lumină... Unde dospea hiba?... De ce nutream, cu atâta zel, să fiu „plantă de apartament”?
Viața în turneu nu mai era o enigmă pentru mine; filmările decurseseră fără probleme, până una-alta, iar de hărțuirile sexuale pomenite pe la colțuri, nici vorbă. Cu alte cuvinte, aș fi putut să spun că era un trai care-mi convenea de minune, dacă jumătatea plină a paharului n-ar fi dat bir cu fugiții, la prima adiere de vânt.
- Detalii
- Scris de Cornelia Alexoi
În vârf de munte, singur și slăbit, bătrânul Erold încerca să aprindă focul în căsuța lui modestă. Știa că va veni iarna, dar parcă anul acesta a venit mult prea devreme. Abia apucase să se bucure de soare și de roadele pământului din care nu a adunat prea multe. Lumina slabă de la lampă contura câteva umbre și deseori îi părea că mai este cineva, dar nimeni nu mai trecuse pe la el de mai bine de câteva luni.
Erold își făcu un ceai și se așeză lângă foc, când dintr-o dată se aude o bătaie în ușă. Ridică privirea și oftă. „Of, ce vânt puternic!” se gândi bătrânul. Mai luă o gură de ceai și pentru câteva clipe închise ochii. Un strigăt se auzi din spatele ușii:
- E cineva acasă?
Bătrânul clipi de câteva ori. „Poate mi se păru...” își zise. Din spatele ușii iar se auzi bătăi. Se ridică și merse să deschidă ușa. În fața ușii era un tânăr fecior ce părea aproape înghețat.
- Poftim! Intră înăuntru!
- Detalii
- Scris de Raul Alexandru Mitruți
După ce profesorul Dumitru Gherman făcu prezența, prezentă și lecția: problemele sociale. În mare parte, lecția este despre drepturile omului și probleme centrale în etică. Nu s-a întâmplat nimic extraordinar, până când, dintr-odată, îl aud pe profesor spunând:
- Ce părere aveți despre problemele care sunt în această perioadă?
Vlad, un coleg de-al meu, răspunde:
- Eu cred că cea mai mare problemă este frica de îmbolnăvire. Consider că teama ne poate duce la eradicarea umanității.
- Un răspuns foarte bun! spuse profesorul.
- Detalii
- Scris de Raul Alexandru Mitruți