După ce a tot ros viața și stresul din el, un munte de om de peste 100 kile „în viu”, s-a oprit sărmanul pe la vreo 40, tot de kile și a fost lăsat în „stagiunea”… asta.Pe când era-n …. „coborâre”…, pe la 60-70 de … „bucăți” și mintea-i mai lucra, și-a adunat nea Ion familia la o masă „festivă” sub uriașul nuc din fundul grădinii.
După ce au spus toți rugăciunea și s-au închinat, a strigat la „enoriași”:
-Bă! Drepți! Nu mănâncă nimeni! Băgați lingurile-n buzunare o țâră să vă spui ceva că de-aia v-am adunat aici!
După cum vedeți, „cobor” zdravăn, sănătos, mă duc! Când n-o să vă mai înțelegeți cu mine, de creanga aia bătrână a nucului să mă puneți într-un balansoar! Uite-așa să vă aliniați, să mă bălăngăniți la umbra pomului, arăta cu mâinile-amândouă! Nucul ăsta este prietenul meu de-o viață, bă!
- Detalii
- Scris de Puiu Răducan
A trecut destul de multă vreme de când nu i-am văzut pe Nina şi pe soţul ei Georg. Imediat după vremea studenţiei, perioadă în care eram recunoscuţi ca un grup cel mai legat şi cei mai statornici prieteni. Nimeni nu şi-a dat seama când cei doi s-au îndrăgostit şi nici nu se bănuia mecanismul. Patima între ei s-a dezlănţuit brusc, fără preambul.Arzătoare, devastatoare, fără împotrivire şi putere de raţionalizare; fără putere de temperare şi fără de scăpare. O demonstraţie şi o manifestare dezlănţuită şi absurdă pentru noi care-l ştiam pe Georg un nestatornic confirmat, un împrăştiat şi un aerian vestit, iar Nina o o fiinţă exagerat de calculată, de raţională şi cu tălpile lipite conştient de pământ. „ Lăsa-ţi, măi! ne consola ea. Dumnezo aşe-o vujit, unu’ bun, unu’ trăznit!”.
- Detalii
- Scris de Ştefan Aurel Drăgan
- Vreau o poveste nouă! a spus Maria.
- Poveștile, Marie, s-au cam spus toate, demult. Acum sunt alte povești. Poveștile se schimbă odată cu vremurile. Fiecare timp are povestea lui.
- Mie îmi plac poveștile cu împărați și împărătese, cu zmei și feți frumoși.
- Domnia împăraților a cam luat sfârșit, Maria, iar poveștile au început să curgă pe alte râuri. Toate poveștile au timpul lor.
- E adevărat că fiecare om are povestea lui?
- E adevărat, Maria!
- E adevărat că fiecare om e asemenea unui actor ce-și joacă propria poveste?
- Detalii
- Scris de Ana-Cristina Popescu
Gata, plec!
Trebuie să plec, fiindcă mă cheamă ţara, îmi roade inima patriotismul şi mă furnică prin tot trupul o conştiinţă de neimaginat – înţelegeţi, iubiţi colegi? Plec în Munţii Apuseni, la Vidra de Sus sau de Jos, la băciţe faine şi harnice, la ciobani cu ţundră cu miţă-ntoarsă, sprijiniţi în bâte fierte-n zer… La jintiţă şi la rotoaie de caş afumat, preparat în cântec de greier, lătrat de câini sobri şi zbierăte de oi adevărate şi… şi… Da, plec în Apuseni, la Abrud, la Câmpeni, la Valea Ampoiului, la Sohodol, la dracu ştie pe unde, în orice caz, la moţii şi moaţele pe care-i iubesc până la os – pricepi, doamna Milorina? La moaţe!, ridic arătătorul. Voi cânta la fluier doine, învârtite ardeleneşti, geamparale dobrogene şi, ici-acolo, câte-o Ţarină de la Costeşti – ce părere ai?
–Doamne!...
–Fără! Să nu-l amestecăm pe Doamne-Doamne în plecarea mea, Milorina – ok?
- Detalii
- Scris de Dumitru Hurubă
Ipotești – pentru cineva o destinație, pentru altcineva – casă, pentru unii – o enigmatică amintire, pentru alții – o vibrație de dor, pentru mine, însă, Ipoteștiul este o regretată amânare. Timp de doi ani îmi tot spuneam că „în week-end-ul următor merg la Ipotești”, iar în ziua cu pricina găseam neîntârziate scuze pentru a lăsa pe altă dată vizita. Motivele amânării oscilau între serioase (pregătire pentru examen, repetiții la teatru, ture neprevăzute la muncă) și neserioase (somnul dulce de dimineață, ieșiri cu prietenii). De fapt, ca om al amânărilor ce sunt, regretele mă iau pe sus în această perioadă incertă prin care trece umanitatea. Amânarea plecării la Ipotești este, totuși, una dintre cele mai răzbunătoare. Nu mă supăr. Accept asaltul remușcărilor. Sunt vinovată și sper să însușesc bine lecția. De ce îmi toarnă atâta amar în suflet anume faptul de a nu fi mers la Ipotești? Fiindcă Ipoteștiul nu este un loc oarecare pe harta României, Ipoteștiul nu este o simplă comună din județul Botoșani. Ipoteștiul, prin Casa Memorială „Mihai Eminescu”, reprezintă un tezaur pentru toți cei dependenți de arta cuvântului, pentru cei care s-au pătat de rima eminesciană, pentru cei care împărtășesc caracterul pasionat ce se desprinde din poemele marelui scriitor. Acest colț de lume păstrează legătura cu Mihai Eminescu, la fel cum o face, de altfel, și opera sa.
- Detalii
- Scris de Maria Ivanov