d bÎn zăduful nesuferit al verii, sacagiul a coborât pe Lipscani. Soarele dogorea încă de dimineața iar acolo unde Lipscanii Noi întâlneau Brezoianu era o alta lume. Bărbatul obosit de viață și îndobitocit de sărăcie, nevoi dar mai ales de rachiu, trăgea de haturi un cal jigărit și slab de îi puteai numără coastele. Tipa din toți bojocii: Apa! Apa! Haap! Desi abia își tara picioarele încălțate în niste opinci rupte prin care îi ieșeau degetele, glasul îi era puternic și răsună prin mahalaua îngustă și prăfuită unde seara la adapastul întunericului fiicele placerii își făceau apariția. Aceste domnișoare de moravuri ușoare pe care nimeni, niciodată, nu le-a numit domnișoare, puteau să apară doar pe Brezoianu și pe Sărindar și nu aveau, voie să puna piciorul murdar de atâtea păcate pe Calea Victoriei, nici pe Bulevardul Elisabeta, căci pe acolo treceau femeile de condiție, adevăratele domnnișoare și nu se cădea să fie încurcate cu cele care aveau o ocupație mai deocheata. Fiicele păcatului rămâneau aici unde se întalneau Lipscanii Noi cu Brezoianu la doar câțiva pași de Strada Silfidelor, căreia i se mai zicea și Malul Vestalelor de pe Dambovița, tărâmul prostituatelor din București undeva prin Mahalaua Gorgani.


Sacagiul umpluse butoiul cu apa dis de dimineața direct din Dâmbovița, la Ciurel unde răul intra curat în Capitala și era limpede , bună la gust, rece de-ţi îngheaţa limba-n gură chiar în dricul verii, şi totdeauna din belşug.
Trecuse de ora opt când a ajuns pe ulițele bătătorite ale mahalalei unde lumea mișună că un furnicar. La bodega din colt bețivanii deja molfăiau intre gingii cate o țigară făcută din tutunul adus din satele situate prin preajma Bucurestilor, uscat și gata tocat pe care îl înfășurau într-o bucata de ziar adunat de pe la gunoaiele din jur, în fata unui toi de țuică îndoit cu apa decatre hangiu. Măcelarii învârteau cu dibăcie satârele și tăiau bucăți de carne din porcii pusi la scurs în cârligele de fier din fata prăvăliei pentru gospodinele care nu făceau nazuri daca carnea era bâzâită de muște. La simigeria lui Priceputu sfârâiau în untura de porc gogoși rumene și dolofane umplute cu gem de prune, făcute de o băbătie îmbrăcată în negru cu degete descărnate și unghii lungi sub care mizeria avea un strat considerabil care îi ținea iarna de cald. În aer plutea un miros greu de ceapa prăjită, tutun puturos, untura râncedă, trupuri nespălate și excremente umane.
Acolo trăia la anul 1878 nea Ion, sacagiul. Era însurat de mai bine de un deceniu cu Trandafira, o femeie frumosa şi cu gura cam mare. Adică... avea o retorică greu de înfrant. Nu te puteai pune cu ea daca nu erai tare în clanță căci unii aveau mintea mai odihnita. Omul era nefericit pentru că adeseori nopţile, Trandafira dispărea de acasă. Insultat, ba mai rău...umilit, bărbatul a reclamat situaţia la mitropolit, cerând desfacerea căsătoriei. Numai că nu era bine să te pui cu Trandafira. Femeia avea darul meșteșugirii cuvintelor și răsucea minţile aşa că nu i-a fost greu să-l convingă pe mitropolit că nu era vinovata. Împricinații s-au întors acasă și și-au reluat viaţa iar adevărul încă se lupta să iasă la iveala. Fusese el îngropat dar se pare că nu destul de adânc. Nu după multă vreme gărzile oraşului au dat peste Trandafira într-o casa cam deocheata unde făcea conversaţie cu doi negustori. Era ora patru şi înca nu se luminase de ziua. Desi era improbabil dar nu imposibil că Trandafira să fi avut doar afaceri cu cei doi negustori, nimeni nu s-a îndoit de vinovăţia ei, iar mitropolitul a semnat cererea de divorţ depusa de Ion. A trecut ceva vreme, rănile s-au vindecat iar peste Gorgani a bătut de mai multe ori vântul câinos, venit din direcția Cotrocenilor. Într-o primăvara frumoasa, Trandafira și-a găsit alt bărbat și-a vrut să-și puna din nou pirostriile. Însă mitropolitul a pus o condiție cel puțin bizara: trebuia să aibă consimțământul nefericitului. După rolul asta, de a hotarî viaţa unei femei care-l făcuse să sufere, Ion a mai prins un pic de curaj iar Trandafira a învățat să mai lase la o parte retorica.
Vremea a trecut, Dâmbovița a curs iar uneori prin piațetă se mai aud pașii unor femei și suspinele unor bărbați de pe vremuri.