nicolae baltescu1Fratele de peste Prut, Nicolae Bălţescu din Chişinău, Republica Moldova ne propune o nouă carte de suflet, numită „Purtăm din facere imbodul revenirii...”. Acest demers literar ni-l explică chiar Domnia sa în cuvântul de început: „Prezentul volum care se pregătește să vadă lumina zilei pe această planetă Terra nu este scrisă de mine. Сunoștințele nu sunt de o erudiție pământească, ele au fost sorbite și coborâte pe Pământ din Izvoarele cele mai Pure și mai Înalte. Aceste cunoștințe au trecut prin mine și sunt transmise mai departe din Marea Recunoștință Față de Iubirea Tatălui Ceresc pentru astă lume, pentru omenire.     
     Într-adevăr, toate câte au fost și sunt, toate s-au întâmplat și se întâmplă în Voia Lui Celestă. Lumea a fost plăsmuită în Cuvânt și în Iubire.  Lumea s-a nâscut într-o poveste și Codul ei vibra în Nemurire.”

Cartea este structurată în opt capitole distincte, asfel primul capitol intitulat „Gânduri” cuprinde un număr de zece poezii prin care poetul basarabean ne explică faptul că există o singură cale spre mântuirea sufletului, adică Calea Iubirii. Câteva titluri:„Undeva peste zări, orizonturi....”; „Eu, nu vreau să văduvesc...”; „Rugă”; „Mărturisire”; „Destin”; „Om rătăcit”; „Invocare”, „Dor”; „Ce pot să fac...”; Toate sunt în voia Lui Celestă”, aşadar poezii sensibile, valoroase, care abordează iubirea şi credinţa în bunul Dumnezeu, Creatorul Universului.



Capitolul doi, numit „Cele zece porunci”  cuprinde 10 poezii ale autorului, fiecare dintre poruncile biblice lăsate de Creator nouă muritorilor beneficiind de versuri minunate, explicate pe îndelete, în stil propriu de către autor. Exemplific: „Sunt Sfinte Cuvinte! Numai cel ce știe să le prindă atent,/ Trecându-le prin inimă, va pătrunde-n adâncul lor și ades/Neapărat găsi-va cu siguranță-n ele un categoric, iminent/Verdict pentru acei ce-n cruntă amnezie nu și-au dorit un/Înțeles sublim: „Să nu ai alți dumnezei!”(Prima poruncă); „E strigător la Cer! Tocmai înjosirea Lui Dumnezeu este/Întâiul lucru rău, deprins de tineret de la cei vârstnici./Încălcări inofensive numai aparent. Să te revolți: „Funeste/ Sunt” ar fi un strigăt în pustiu!/ La fel se roagă unii pustnici/ Dar nu i-aude nimeni...”(Porunca a Doua); „  E trist. Porunca Sacră pe Pământ nu este respectată, ci e târâtă/În noroi! Căci oamenii nu grijesc de Ceasul lor de sărbătoare./Ziua de odihnă ciudat e onorată, iar frumusețea zilei e omorâtă/În distracții pământești: beții cumplite, orgii, desfrâu. Bizare,/ Crunte feluri de petrecanii pământești...”(Porunca a Treia); „Cuvintele „Mamă”  „Tată” ar trebui tot timpul să trezească/O vibrație profundă  intuitivă și fierbinte din care să apară/Privirii înainte imaginea demnă-n deplină puritate să lucească,/Ca un far, Stea călăuză în întreaga existență pământească!/Cred că este pe înțeles să spui: Ce comoară i se fură oricărui/ Copil atunci când nu-și poate cinsti tătăl și mama din tot/  Adâncul sufletului său!” (porunca a Patra); „Tatăl, prin îngâmfarea sa, a căutat să facă să moară acel ceva/Frumos ce dăruit i-a fost în astă existență pentru dezvoltare/ Și înălțare. Socotelile meschine pământești ucis-au și-n altcineva,/În acea jună, făclia dragostei dintâi, speranța într-o viață plină/   De lumină. A ucis acea iubire mare...” (Porunca a Cincea); „Condiția cerută trăiește în lege. Legea Atracției de Specii Omogene/ Imensul Univers pretinde să fie împlinită, dacă se vrea completă/  Fericirea! Acolo unde pace nu-i și armonie, căsătoria nici nu merită/ Numită căsnicie, ci numai o convețuire pământească, este alogenă/  Și ca atare nu are nicio valoare-n Fața Lui acea binecuvântare cerută/Într-o căsătorie adevărată!” (Porunca a Şasea); „E trist, ciudat pe astă Stea Albastră! Apar servicii de intimidare,/Pe banii tuturor, se urmăresc poeții, artiștii și alți mulți oameni/Care tind spre-Nalt și nu se-ncadrează-n tiparele lumești: dosare/
Se-ntocmesc, cu informații burdușite, prestigiul, gânduri de la ei/ Furate, adunate nerușinat de semeni...” (Porunca a Şaptea); Memento, oameni! Plaga în trupul pământesc mult mai ușor,/
Se tămăduiește, atacul psihologic însă provoacă adânc în suflet – /Chiar peste ani deschisă – o rană sângerândă. E deprimat îngrozitor/ Că-i acuzat pe nedrept! Onoarea, reputația, valoarea se călcă cumplit/În picioare! Cea mai  neprețuită bogăție a sufletului nobil!” (Porunca a Opta); „Iubirea dreaptă este-n spirit! Iubirea sufletească/Este cea mai bună pavăză împotriva încălcării/Astei Porunci! Un - om cu iubirea lui firească/Și curată – vrea-ntotdeauna numai ce-i mai bun/Pentru cel iubit și nu poate avea nicidecum/ Dorințe sau pretenții necurate!” (Porunca a Noua); „O poftă de nepotolit, dezlănțuită rău, s-a răspândit/Și a cuprins întreg Pământul, peste toți oamenii/Molimă, fie ei cu pielea albă, galbenă sau cătrănită,/Roșie, maro, poftă prin care-și invidiază semenii:/ Pentru tot ce ei încă nu posedă!” (Porunca a Zecea).

Capitolul trei „Purtăm din Facere imboldul revenirii” este şi cel care dă titlul voluminosului volum şi are un număr de treisprezece poeme-epistole în care autorul abordează temele perene şi mereu actuale ale Sfintei Scripturi, fie că vorbim de Vechiul sau Noul Testament.

Capitolul patru numit „Femeie trebuie să urci” este dedicat de Nicolae Bălţescu femeii creştine, femeii dătătoare de viaţă, femeii mamă şi femeii iubite.

Capitolul cinci „Iubire pământească” are un număr de nouăsprezece poeme şi redescoperim latura sensibilă a autorului, în care sunt redate trăirile autorului faţă de femeia cu care îşi împarte zilele. În sprijinul afirmaţiei mele am să exemplific: „În parcul amintirilor/
Coboară amurgul stingher.../Dincolo de visul meu,/La marginea așteptării, /La marginea durerii/Ești tu. /Dar ești  atât de departe.../Ofilești frumusețea în iarnă,/Într-o  iarnă depășită./Dorul mă duce spre tine/Prin spații și întinsuri./Dorul meu e vântul ce frământă/Marea sărmanului meu suflet,/Într-o veșnică furtună.../Dorința de-a te revedea mereu.//Amurgul  e mai dens./Cerul nocturn, înstelat – spectrul durerii,/Barometrul  tristeții mele –/ Ridică-n sus talerul fericirii,/Lăsând în jos talerul cu dorința/ Încă a imposibilului,/Cu setea de dragostea  ta,/Cu setea de infinit./O, Balanță! Cât de fragilă ești în astă lume!/Învăluit de cer, plutesc spre tine./Cărările sunt atât de rapide./Vin să gust în liniște/Din mireasma sufleului tău,/Din mireasma frumuseții tale/Flămânde și rare./ Vin ca ochii mei/S-absoarbă cu bucurie chipul tău,/Să facă să-nflorească din nou în ei/Speranța. Răbdător/S-aștept reînvierea/ Primăverilor adolescenței  tale.” („Dar la tine e iarnă...”).

Capitolul şase numit „Imagini” conţine un număr de 8 poezii şi abordează lumea satului, obiceiurile locului, aşa cum se poate observa şi din titlurile poeziilor: Peisaj de iarnă”, „Crăciun”, „Seara la sat”, „O viaţă de o zi”.

Capitolul şapte este dedicat „In Memoriam Leonida Lari”, poeta simbol al fraţilor de peste Prut. Mi-a plăcut mult poemul „Nu te grăbi de-aici să pleci...”. Exemplific: „Nu te grăbi de-aici să pleci.../Acesta-i locul tău sub soare./Atâtea lucruri ai făcut pe veci./Rămâi, ca să mai curgă floare.//Rămâi, și treci peste acest suspans,/Nu te grăbi să pleci, iubito, luptă./Ții minte, mi-ai promis un vals?/Mai stai, nu te lăsa înfrântă...//Auzi, răspunde-mi, dragă, de ce taci?/Vino cu mine sub acei copaci,/Să ne mângâie blânda lor tăcere./Ei bucuroși vor fi de-această revedere...//Dar tu la ruga-mi nu ai mai răspuns,/Tăcerea-n casă își făcu popas./M-ai părăsit, c-ai suferit de-ajuns./Un zâmbet împăcat pe buze ți-a rămas...//Visez mereu cum ne-ntâlnim în Galaxii/Și cum zburăm prin spații... spre Parnas./C-un diadem pe frunte, tu Lira-n mână ții,/Iar eu îți zic: Iubito, îmi datorezi un vals...”
Capitolul opt conţine un număr de 14 eseuri, foarte valoroase şi interesante prin tematica abordată de scriitorul Nicolae Bălţescu. Câteva titluri: „Omul nobil”, „Sinceritatea”, „Pământenii”, „Iubirea”, „Demnitatea, o calitate rară”, „Momente hidoase ale raţiunii pământeşti” ori „Viaţa şi moartea”.
Poezia lui Nicolae Bălţescu nu este una uşoară de citit, autorul apelează la antici, la legende, la pildele Sfintei Scripturi, este o poezie filosofică, religioasă, una adânc trăită prin toţi porii, marcată de o atmosferă de suferinţă, de căinţă, de aşteptare la vremuri mai bune, fiindcă, în viziunea lui, se apropie Apocalipsa, iar lumea actuală trebuie să se trezească la realitate, trebuie urgent să aleagă unde doreşte să ajungă, „În Sus sau în Jos!”, cale de compromis neexistând!
Am să închei tot cu cuvintele autorul despre apariţia acestei cărţi şi scopul ei: „Să ne ferească Dumnezeu de o îndrăzneală nătângă, absurdă prin gând sau prin cuvânt să încercăm să măsurăm Iubirea Lui Dumnezeu cu măsura unei iubiri pământești!
Vă chem, vă invit să deschideți această carte și asupra Slovei apleacați-vă...”