IUBIRE INOCENTĂ

Adiere blândă, de zefir șăgalnic,
Ciripit de păsări, în stejarul falnic...
Sub coroana verde,-a mărului feeric,
Azi, îți pun în palme sufletu-mi eteric...
Două suflete ce sunt nîngemănate,
Rătăcind pe drumuri încă neumblate...
Doamne, martori ne sunt cerul, codrul, lunca,
Iartă-ne-ndrăzneala de-a încălca porunca...
Dă-i putere pomului să dea în floare,
Să rodească poame ademenitoare...


Când va arde carnea noastră, precum jarul,,
Să gustăm, măcar, din rodul lui, nectarul...
Și de-o fi păcatul nostru-atât de mare,
Tu ne izgonește între trei izvoare...
Așternut ne-or face macii și bujorii
Și ne ocoli-vor arșița și norii...
Ne-or slăvi iubirea, păsări cântătoare,
Mângâiați de-arini și sălcii plângătoare...
Nu ne lua dorința de-a simți fiorul
Dragostei rebele, vindecă-ne dorul...
Iartă-l și pe șarpe, nu el poartă vina,
Că ne-a fost iubirea vis, precum lumina...
Sau, prefă-Te și Tu, că nu vezi păcatul,
Lasă-ne odihna, să ne fie-n patul
Nupțial, visat din fragedă pruncie, -
Ți-oi slăvi în versuri, mila, pe vecie!...

 
 
PESTE DEAL...

Peste deal, părelnic, bucium, dulce sună,
Către sat coboară turme de mioare,
Și sub sidefiul clarului de lună
Se-nfiripă,-n pripă, umbre-amăgitoare...
Seară de poveste, scene de iubire,
Străluciri celeste, licăriri ca jarul,
Graurii, pe ramuri, curioși din fire,
Ne-au surprins sărutul, dulce ca nectarul...
Suflete pereche, umbre-ngemănate,
Înălțăm iubirii citadelă sfântă,
Și prin labirintul de cărări uitate
Visuri se-nfiripă, visuri noi se-avântă...
Nu ne-or frânge dorul, setea de iubire,
Pravile ce-n cale lumea ni le-așează,
Tu-mi vei fi mireasă, eu îți voi fi mire,
Și-om privi cum stele, calea ne veghează...

 
 
URSITA

Într-o zi cu ger mușcând sălbatic,
Maica m-a născut pe la chindie...
Într-un dans frenetic, acrobatic,
Fulgi de nea se așterneau pe glie...
Din șopronul cu trifoi și paie
Taica a intrat, ca o stafie,
Meșterise-n pripă o copaie,
Leagăn, pruncului născut, să-i fie...
Și-a venit ursita, lângă mine, -
O priveam uimit, ca pe-o mireasă,
Nu știam de-i rău sau de-o fi bine,
Dar era teribil de frumoasă...
"Te-nveșmânt cu darurile toate
Și vei fi un prinț în poezie,
Îți dau glorie pe cât se poate, -
Dar, iubirea, leagăn n-o să-ți fie..."
Dispărând apoi, ca o părere,
Am gustat din bune și din rele,
Mângâieri și ură și durere,
Dar nu m-am lăsat robit de ele...
Am doinit și-am șlefuit cuvântul,
Darnic, dându-i irizări de aștri,
Colindând în lung și-n lat Pământul,
Odihnind prin grote, ca sihaștri...
Mi-au fost visele, chemări rebele,
Urcând piscuri, încă neatinse,
Dar, dorind să pot zbura spre stele,
Visul iluzoriu mi se frânse...
Citadelă-am vrut să-nalț iubirii, -
Mi-a zburat dorința prea departe,
Și simt astăzi, gustul amăgirii,
Căci iubirile mi-au fost deșarte...
Citadela mea e răvășită,
Cărămizile se spulberară,
Și par, astăzi, umbră rătăcită,
Într-o sobră și pustie gară...

 
STRĂZILE-S PUSTII...

Străzile-s pustii, natura parcă-i moartă,
Bate vânt hain, pătrunzător și plouă,
Cu sfială, în zadar îți bat în poartă,
Căci zăvoarele sunt trase amândouă...
Aprins, candelabrul străluce-n odaie
Și știu că ți-ascunzi fața după perdele,
Zgribulit, eu încă mai lacrim în ploaie,
Așteptând doar un semn de după zăbrele...
Mă latră un câine, dorind să m-alunge
Mă frige un dor arzător și mă doare,
Prelung, pe zăplaz, un cocoș parcă plânge,
M-alungă și el și-mi dă semn de plecare...
Mă întorc din nou în odaia pustie,
Credincioasă, pana, încă-mi duce dorul,
Îmi picură lacrimile pe hârtie,
Primului sărut încă îi simt fiorul...
Înțelege-vei, poate,-ntr-o zi, peste ani,
Durerea iubirii fragile, ucise,
Am fost și Rege și păzitor de cârlani,
Tremurând zadarnic pe la porți închise...

 
TRECEA SFIOASĂ...

... Trecea sfioasă, pe la poarta mea,
Aproape zilnic și de mă zărea,
Cu-n zâmbet trist, dar cald, mă saluta,
Și-apoi, încet, încet se-ndepărta...
Și zilele-n clepsidră se scurgeau,
Dar inimile noastre jinduiau,
Îngemănate, fără ca să știm,
C-am fost sortiți, în taină să iubim...
... Și i-am ieșit în cale,-ntr-un sfârșit,
Și tremurândă, ea s-a fâstâcit,
I-am prins, cu brațul, mijlocul fragil,
Înfiorat și eu, ca un copil...
Am invitat-o în ograda mea,
S-o-ntreb ce hramuri poartă și ce vrea...
Iar ea în suflet mi s-a cuibărit, -
"Să nu mă-alungi...", sfioasă, mi-a șoptit...
... Azi e nevasta mea, de-atâția ani,
Nu mai zburdăm pe câmp, ca doi cârlani...
Se scurg și ani și zile, pas cu pas, -
Tot cuibărită-n suflet mi-a rămas...
Clepsidra vremii-aproape s-a sfârșit,
Ne-a-mbătrânit și ne-a încărunțit,
Vom adormi curând, îmbrățișați,
De umbra amintirii legănați...

 
ÎNTR-UN TURN...

Într-un turn, la primărie, bate ceasul,
Somnoroase păsări stau ascunse-n ram,
Numai ulița pustie-mi știe pasul,
Când la poarta-ți zăvorâtă suspinam...
Nu ți-am mai zărit, de-atâtea zile, chipul,
Deși, candelabru-n tindă-i tot aprins,
Peste-un timp uitat s-a așternut nisipul
Și opaițu-amintirilor s-a stins...
Cel ce ți-a promis averile deșarte,
Prea ușor te-a cumpărat de la părinți,
Au rămas îmbrățișările uitate, -
Prea târzii, acum, regretele fierbinți...
Într-un turn, la primărie, bate ceasul,
Încă-nvecinate, curțile ne sunt,
Numai ulița pustie-mi știe pasul,
Și-amintirile, în visuri, mă dor crunt...