Fotografii(Ion Toma Ionescu – „Fotografii mişcate” , Ed. eCreator, 2020)

              În proiecţia cea mai la îndemână a vieţii, circuitele se leagă numai în două feluri, ca să pornească maşinăria curenţilor purtând moleculă cu gram subtilă inteligenţă materială. Însă în cu totul alte dimensiuni ca într-o grădină superioară, cuvintele se leagă până ameţesc, şi în serie şi în paralel şi în cruce, plus alte nenumărate rezultante de gândire elaborată sau apucată. Ne putem face astfel un foetaj din cuvinte, prin care înţelesurile să circule până pocnesc ideile, acesta nefiind vreun scurtcircuit ci o formula secretă de adăpare a rezonanţei dorite din pâlcul memoriei.
              Ion Toma Ionescu prinde trăirile cele extatice şi împărtăşite, nu născocite, de coadă, de urechi, de nas şi mai ales de mofturi, într-o tehnologie a prinderii combinată, cu năvod şi cu antenă. Acest aplomb aproape reflex determină angrenajul inedit ce-i defineşte literatura proprie prietenoasă cu aceea a colegilor de breaslă.


              Pe de altă parte, odată cu „Fotografii mişcate”, avem acces la amintiri inestimabile, unele fastuoase, altele conjucturale, de regulă tovărăşeşti, dar fiecare având propriile caracteristici de la notabile la fabuloase.  
              Atent dar şi suficient de amplu,  este trecută în revistă contemporaneitatea, într-un mod selectiv şi frumos aranjat pe capitole. Amplul său excurs se constituie într-un efort susţinut, printr-o exemplară  stăruinţă în primul rând scriitoricească dar şi într-un sens mai larg, culturală.     
              Această carte cu prieteni este o fericită întâlnire programatcă, sau, aşa cum se obişnuieşte a se spune, arc  peste timp, iar eu aş denumi-o cenaclul zecilor de ani de efuziune permanetă şi autentică.
              Destoinic deci în demersul său, Ion Toma Ionescu reuneşte valori impuse ca universale, cu de asemenea valori de seamă şi altele ce merg pe calea recunoaşterii unanime. Este foarte important pentru autor să aibă prieteni, el se dovedeşte trăind atât individual cât şi prin prietenii săi.
              Parcurgând cartea, veţi descoperi nume de referinţă care exced unui cerc restrâns, fiind gata intrate, într-o mai mare sau mai mică măsură, în conştiinţa culturală colectivă. Sunt convins că, dată fiind economia oricărei lucrări literare, aceasta de faţă este prima dintr-un şir care urmează să se întâmple.
              Pentru că Ion Toma Ionescu nu are doar un cerc, de altfel, nici doar o geometrie, ci un întreg univers de prieteni care n-ar putea nicidecum fi dispuşi geometric. Geometria lor este aceea a unei arderi la grade înalte de conştienţă şi conştiinţă.