nicolae dabija 280În Evul Mediu mai erau în vogă, ca un ecou al timpurilor biblice, zodierii, cititorii în stele, tălmăcitorii de vise, prezicătorii, ghicitoarele etc.
De multe ori aceștia sunt numiți cu sensuri care se contrapun: profeți falși („care fac preziceri în scopul argintului…”), sau cu sensuri care se suprapun: profeți văzători, care văd viitorul („aud glasul lui Dumnezeu”).
Unii dintre aceștia au chemare ca și Amos din Biblie: „Eu n-am fost nici profet, nici fiu de profet, ci păstor și îngrijitor de sicomori. Dar Domnul m-a luat de la oi și mi-a zis: „Du-te și profețește poporului meu, Israel!” (Amos 7 : 14-15).
Ei se recomandă purtători de cuvânt ai curții cerești, precum Ieremia, căruia Domnul i-a spus: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta”.
Profeții biblici, ca Isaia, își formulau profețiile în versuri: „Lupul și mielul vor paște împreună, / leul va mânca paie ca boul, / iar hrana șarpelui va fi țărâna! etc. Dar și acolo unde acestea sunt făcute în proză, apar frecvent limbajul figurativ și figurile de stil specifice poeziei.


Profeția are misiunea unei proclamații, iar profeții sunt cei care mai degrabă le declamă decât le rostesc.
Înainte de a se implica în intrigi de curte, în diverse afaceri internaționale sau a pleca la război, regii sau domnitorii consultau profeții, numiți și „sfătuitori”.  Unii sunt împroșcați cu pietre, întemnițați, torturați ca să spună altceva decât ce „le-a șoptit” Cel de Sus sau uciși atunci când nu pot fi făcuți să tacă.
Mesajele profetice ca formă a unor genuri literare diverse sunt prezente și-n literatura veche românească.
În călătoria pe care o efectuase la Iași, venind dinspre Constantinopol prin Rașcov, de unde a traversat Nistrul la 23 august 1653, arhidiaconul Paul de Alep (1627-1669) din Siria, care l-a însoțit pe patriarhul arab Macarie al Antiohiei în vizita lui în Moldova, va primi de la boierul moldovean Duma Negru un sipet în care se conținea o profeție de la Mitropolitul Varlaam „despre vremurile din urmă ale Moldovei”. Autorul „Cazaniei”, pe care Biserica Ortodoxă Română l-a trecut la 12 februarie 2007 în rândul sfinților, prezintă mesajul caligrafiat de el și intitulat „Proorocii din vremurile din urmă și căderea creștinească a Moldovei” drept o „profeție a pustnicilor nemțeni”.

Despre vremurile din urmă ale Moldovei

După plecarea mitropoliților fanarioți vor urma oameni nevrednici la scaunul Moldovei, care vor încerca să vândă dreapta credință. Amestecurile de credință drept-măritoare cu cele papistășești și păgânești nu vor mai fi considerate ca o urâciune și o urgie înaintea lui Dumnezeu. Oamenii se vor vinde între ei, vor fi tăieri de sabie între frați pentru putere și ranguri pământești.
Moldova va fi ruptă și împărțită după bunul gust al puterii de la Răsărit, prin sfaturi mârșave și ticăloase. La vremea din urmă o hiară roșie cu multe capete va înghiți întreaga Europă creștină, iar oamenii se vor sălbătici mai rău ca fiarele.
Oamenii se vor înrăi și vor strica obiceiurile pământului, înmulțindu-se între ei ca dobitoacele fără nicio nerușinare, lepădând Sfânta Taină creștină a nunții. Vor defăima obiceiurile creștinești dedându-se la tot felul de obiceiuri străine, iar păgânii se vor amesteca cu sânge creștinesc. Mare urgie va fi atunci.
Domnii pământului vor fi oameni vânduți satanei, care nu vor mai purta grija poporului drept-credincios. Moșiile strămoșești vor fi călcate cu japca și luate de străini după bunul lor plac, lucru nemaiîntâlnit în curgerea timpului în Moldova.
Biserica strămoșească va fi rușinată de noile obiceiuri păgânești și papistășești, aduse cu sila de vlădicii lor cu apucături satanicești. Oamenii afierosiți lui Hristos cu slujba veșnică vor lepăda sfântul chip și făgăduința înaintea lui Hristos, dedându-se la viața lumească de dinainte.
La vremea cea din urmă, pământurile nu-și vor mai da roada lor, pădurile vor fi tăiate, iazurile vor fi secate, oamenii vor vinde moșiile fără de rușine, uitând că strămoșii lor le-au păstrat cu sabia.
Legile creștinești ale țării vor fi lepădate, hrisoavele voievodale vor fi luate în râs, iar conducătorii netrebnici vor face legământ cu fiara apocaliptică. Vlăstarele moldovenești, urmașii domnilor și boierilor de demult, se vor deda la obiceiuri și apucături ieftine. Bărbații vor schimba obiceiul dumnezeiesc al demnității lor și se vor acoperi în straie femeiești, iar femeile vor umbla precum bărbații. Adunările din sărbători și toate obiceiurile pământului vor fi schimbate în obiceiuri și apucături sălbatice, păgânești, aducând în Moldova în locul jocului de sărbătoare jocuri de la sălbatici.
La vremea de apoi, pe pământurile Moldovei va domni sărăcia, jalea, moartea, spaima, frica și omul nu va mai fi stăpân în bătătura lui. Vor pune domnii pământului biruri și legi cum n-au mai fost de la întemeierea Moldovei. Vor pune biruri și pe aerul lăsat de Dumnezeu.
Hiarele pământului și păsările și toate dobitoacele își vor schimba firea lor și vor apărea alte feluri de dobitoace, istovite după mintea omului, care vor fi slabe la trup și fără de folos.
La vremea cea din urmă, oamenii se vor strânge unii lângă alții în tot felul de născociri, lepădând truda satului, munca va fi o rușine, rușinea va rămâne un obicei, iar cei drepți vor fi considerați nebuni. Se vor înșela unii pe alții crezând că asta e legea lui Dumnezeu.
Și, în cele din urmă, ultima rânduială a pământului: se vor dezgropa oasele părinților și strămoșilor noștri, vor fi dărâmate bisericile, vor fi lepădate rânduielile creștinești și vor ieși un soi de oameni care, tot în numele lui Dumnezeu, vor face biserici fără cruce, vor nesocoti Sfânta Jertfă și, în cele din urmă, o vor amesteca în slujire cu păgânii.
Așa arată Apocalipsa Sfintei Cărți a Scripturii, că la vremea din urmă, când veți vedea urâciunea pustiirii în locul cel sfânt, războaiele pe alocurea, urgiile și uciderile între oameni, lepădarea pruncilor din pântecele femeiești și oameni căutând liniștea de la un capăt al altuia al pământului, când graiurile se vor amesteca ca altă dată în Babilon, și sfârșitul va fi aproape.
Moldova cea frumoasă și bogată, plină de daruri dumnezeiești, plină de locașuri sfinte, plină de oameni harnici și credincioși, va cădea în mâinile păgânilor și a necredincioșilor, iar căderea ei va fi mai grea decât căderea Constantinopolului din vremea măritului nostru Domn Ștefan cel Mare.
Binecuvântat a fost pământul Moldovei și nerușinată a fost ocara oamenilor, care, prin faptele și apucăturile lor stricate, vor întoarce pe voievozi în morminte și vor face pe strămoși să lăcrimeze sub glie, stând cu fruntea plecată în fața Marelui Stăpân Hristos pentru rușinea lăsată de urmașii lor”.
Anul 1655

Note:
Voyage du patriarche d'Antioche Macaire Za'im (Ed. Firmin – Didot et Cie, Paris, Col. Patrologia Orientalis, 1949).
„Voyage du Patriarche Macaire d'Antioche. Voyage en Orient, en Moldavíe et en Valchie” par Basile Radu, superior de l'Eglise Roumaine de Paris, diplômé d'arabe de l'Institut Catholique, professeur a la facultéde thé d Chișinău (Roumanie), Paris, Imprimerie Polyglotte, 1927.
***
Îi mulțumesc inginerului Dimitrie Țopa din București, fiul bucovineanului Ovid Țopa, care, prin intermediul Mariei Vieru-Ișaev, mi-a donat această carte rară.