-Dimineaţă, la ora şase, să fiţi la medic, la etajul doi!  le spune recepţionera, celor cinci-şase, veniţi  să-şi petreacă câteva zile la tratament şi odihnă, departe de casă şi grijile ei, sperând să-şi găsească alinare la durerile ce-i încearcă în anotimpurile reci ale anului. Ba mâna, ba piciorul, ba coloana, ba genunchiul....
Aceştia se uită cu toţii, unul la altul, fără să adauge nimic, siguri fiind ca aceasta a greşit şi ora, precum greşise şi numere de camere, trecute invers, pe fişe,... nume de persoane sau date.
Se vedea de departe că era începătoare într-ale calculatorului, care “nu-i primea”datele înscrise de tastatură.
Nimeni nu spune nimic, se mai aşază încă o dată pe muşamaua colţarului, din hol, să-şi mai tragă  sufletul. Suiseră scările, trăgând după ei geamantane şi sacoşe...sau...picioare bolnave.
-N-aţi văzut aici, pe colţar, un telefon mobil? întrebă un copil de cinci-şase ani, ce fuge grăbit printre oameni, pipăind canapeaua.


-Nu, n-am văzut! Ce telefon? întrebă o doamnă, speriată, ridicându-se brusc, de jos.
-Mi l-au ascuns...au zis că ...aici...!
Spaima de pe chipul copilului nu dispare decât în clipa în care apar încă trei copii, mai mari decât el, unul strecurându-şi mâna pe sub muşamaua ruptă, în dreptul spătarului, scoţând de-acolo, un telefon scump, mare, alb, din acela ce costă mult mai mult decât o bicicletă bună.
-Ai văzut că e aici ?
Femeia înlemnise. Stătuse, fără să ştie, pe telefonul băiatului, ascuns aici, în glumă. Numai că gluma nu era una ieftină...iar postura femeii, deloc simplă, dacă băiatul nu-şi găsea jucăria.
-Măi, voi nu aveţi unde să vă jucaţi în altă parte? Ia, da-ţi-i drumul de aici! strigă într-un târziu, recepţionerul, ca şi cum nu-i văzuse până atunci.
Un bărbat cât uşa, venea ducând în mână o sacoşă, jumătate din mărimea  geamantanului cărat de..doamna...soţia dânsului.
-Ce să-i faci? zice domnul, ducându-şi  mâna îndoită, la spate. Coloana, doamnă, coloana, nu mă lasă...Pentru ea am venit. Am mai fost aici, de vreo trei ani şi mi-a făcut bine tratamentul.
Dacă n-am mai venit..., iată-mă! Sunt îndoit precum semnul întrebării, doamnă!
Soţia lui tace. Parcă nu mai vrea nici să-l audă.Transpiraţia îi curge, picături, pe nas, coborâtă de pe frunte.
Abia sosiţi din toate colţurile ţării, oamenii au aşteptat să mai treacă încă cinci minute, ca să înceapă”ziua hotelieră.”
Cine? Câţi? De unde? Ce fel de oameni?
N-aveai de unde să ştii, decât că sunt mulţi şi de toate vârstele, dar mai ales, de vârsta a doua. Copii puţini, iar tineri...deloc. De unde boală, la ei ?
La toate aceste întrebări  aveam să aflăm răspunsul a doua zi, nu la ora şase, ci la şapte.
-Hai, să vedem! Ce-i la uşa doctorului? Bem cafeaua, în fugă şi coborâm, cu liftul.
-Apasă, d-nă, pe buton! Mult! Mult, d-nă, că ni-l fură alţii, care ţin degetul pe el! zice o doamnă, care nu dorea să fie deloc draguţă, după expresia feţei.
-Patru, doamna! Cinci suntem prea mulţi! Coboară, doamnă! strigă o femeie de 50-60 de ani. Uite, la ea! Nu vrei? De ce?
-Hai, ţaţo, hai jos! zice ea, trăgând-o dupa ea pe colega ei de cameră.
-Uite la ea! zice cea rămasă în lift. N-a mai călătorit cu liftul, în viaţa ei! Auzi!
Fără să se cunoască una pe alta, cele două, din lift, continuă discuţia:
-Apasă pe opt!
-Ba nu, pe patru! Nu aşa e ordinea?
-Bine! Apasă, dar nu ştii să porneşti liftul! Nu vezi? De ce ţii degetul pe buton? Aşa se face? Unde te crezi?
-Taci, fă! Eu n-am mai pornit liftul? De unde mă cunoşti mata pe mine? De unde mă cunoşti? Îti permiţi să mă înveţi, când eu, de o viaţa, doar cu asta mă ocup?
-Ia mâna! Ia mâna după buton! Nu vezi? Rămânem blocate! Oleooo...soro!
Cea singură, ce să facă? Tace şi se vâră în colţul cutiei-lift şi... tace. Imediat, coboară, fără să mai ureze nimănui: O zi bună!
-Proasta! Uite le ea! Femeie bătrână şi n-a mai urcat cu liftul!
La etajul cinci, la uşa doctorului, zeci de oameni stăteau pe canapele, pe calorifere, iar pe mijloc, alţii, pe cele două rânduri, aliniaţi, ca la şcoală, aşteptând să intre în cabinet.
Cu toţii, gălăgioşi, ca în prima zi de cazare. Niciunul nu dorea să piardă procedura pe ziua respectivă, nici rândul ..nici ora. Dar...
-Bună dimineaţa! Aici e domnul doctor?
-Da. Aici. Aşteptaţi şi d-voastră, cum aşteptăm şi noi !
-Bineînţeles!
Răspunsul dovedea faptul că recepţionera nu  greşise când spusese şase şi 30 minute, că la şapte, deja era aglomeraţie.
Linişte şi ...gălăgie. Care-cum, trezit de tot sau pe jumătate, fără să fi mâncat, cei mai mulţi vin să-şi încerce norocul.
Deodată, uşa se deschide şi iese doctorul. Un tip înalt, obosit şi nervos, nebărbierit, cu urme de indiferenţă pe chip, încearcă să-şi menţină calmul:
-Bună dimineaţa! Eu consult de la ora şase. Vă rog să faceţi linişte! Luaţi un pix şi faceţi, vă rog, o listă, cu numele şi numărul de ordine al  fiecăruia, în ordinea în care aţi venit!
-Cum, aici nu-i o asistentă? Noi ne ocupăm de asta?
Dar nimeni nu-i răspunde. Domnul întinde hârtia iar o doamnă începe să scrie, după cum i se dictează.
-27, Bolnav Vasile!
-Nu Bolnav, d-nă!Botnav! Că, bolnavi suntem cu toţii, altfel, n-am veni aicea!
Doctorul deschide uşa.
-28. Mai mulţi nu consult azi. Atât! Restul, mâine!
-Cum vine asta? Cum? Ştiam eu ca asta-i o cazemată comunistă! Ştiam eu! Doctorul face legea aici? Sun eu la Bucureşti, îndată!adaugă, dezamăgită, doamna care ar fi urmat pe listă.
-Auzi, aşa ţara, aşa conducatori, aşa un popor! Oricâţi am avut, nici unul n-a fost bun! Acum, ăsta e un mototol. Uite, să vină aici şi să facă regulă! Ne-a dezamăgit, complet! Să facă ordine în ţară, domnule! Venim, în prima zi de concediu şi deja e brambureală! Uite, dincolo, la cel de vis-a –vis, e domnie! A  ...ştiam eu! Aici...ştiam eu...de- ban- da- dă!
-Hei, domnu! Unde te duci d-ta? strigă un domn înalt...la 60 şi... de ani.
-Sunt angajat al hotelului, d-le ! Am de vorbit cu doctorul. Ce, vrei să stau la uşa? E treaba matale, cumva?
Domnul intră pe uşa, sigur pe el, dar nu uită să poftească, în faţa, o duduie frumoasă, ce purta un halat alb, scurt, precum fustiţa de pe ea.
În cabinet a dat jos halatul şi şi-a scos trimiterea, ca doctorul s-o scrie în registru.
-Păi, hai, mai accept, dacă eşti angajat aici, dar altfel, nu.
Habar nu avea de adevărul de dincolo de uşă.
Pe hol, discuţia se încinge. D-şoara iese. Lumea murmură.
-Vasile! Vasileeee...!doctorul n-a înţeles scrisul de pe listă.
Deodată, în cabinetul doctorului au apărut...trei... Vasile. Atâţia erau pe hol.
-Mai sunteţi?...întreabă doctorul, nedumerit. Cum să vă consult pe toţi trei, deodată? Vasile Petca. Rămâi !Eşti primul.
-Restul?
-Afară! Aşteptaţi afară, că n-am aer!
Cei doi Vasile ies.
-Câţi ani ai, Vasile? îl întreabă o doamnă, puţin distrată de situaţie.
-70, doamnă. Arăt?
-Nuuu! Te ţii bine !
-Femeia, doamnă !Femeia şi...amantele!  Coridorul răsună de laudele lui.
L-am recunoscut repede. Era cel căruia îi căra soţia bagajele, ieri.
Numai că, acum îl ajunseră blestemele ei. Spatele..sau...ce?...nu-l lăsa să se ridice nici azi, să stea la rând.
Stătea tot ea, epuizată de atâta alergare. Abia sosise, căci fusese până jos, să-i aducă bolnavului pachetul cu ...cinci-şase sandvici-uri.
Cu toate astea, lui îi ardea de glume:
-Auzi, doamnă, pe aia o ştii?
”Vezi, babă, acul?”
,,-Îl vede dracul!’’răspunde doamnă, distrată, cunoscând poezia.
’’-Dar, sula o vezi?’’
’’-Dar, ce, îs chioară?’’răspunde doamna. Apoi, aşa, ca pentru ea, uitând că o aud şi alţii:
-Dar, eu n-am mai văzut-o demult.....
-Ce se întamplă aici? întrebă o doamnă, venită abia atunci. Cum se procedează aici?
-Aici? Te scrii pe listă, doamnă! Pe lista trei şi aştepţi calm, calm, doamnă! Calm. Cu răbdarea, treci marea!
-De unde să deduc eu ce-mi spuneţi d- voastră? N-am chef de nervi, de luni dimineaţa! Pleacă, dând din mâini, lehămetită, refuzând să audă orice fel de explicaţie.
-Auzi, unii şi-au greşit staţiunea.Trebuiau să-şi trateze întâi capul, nu reumatismele.
-Doamna e nervoasă, intervine o alta, mai tânără, cam la 35- 40 de ani. Eu am mâncat şi pot să aştept, cât doresc. Sunt singură în cameră, deocamdată. La masă, tot singură...Dar, am nimerit cu  trei domni...bineee! Bine! O grijă numai, am!Pe cine îmi vor trimite în cameră? Că, dacă îmi pişcă o... babă...Offff!!!
Din spate, un domn, venit cu soţia, tuşeste scurt. Era mai mult decât ţăran, ai fi zis ...şofer, după mâna stângă şi obrazul stâng, prea bronzat, faţă de celălalt, dar avea o soţie ...modernă, cocoţată pe nişte sandale, numai curele, până sus, pe pulpa piciorului, pe tocuri înalte, ascuţite, tare nepotrivite pentru o staţiune de odihnă.
Iar tălpile, crăpate adânc, unghiile picioarelor neîngrijite, dovedeau pe deplin că , săraca de ea, abia a aruncat sapa din mână. După câteva zile însă, era schimbată, în bine.
La ţara, nu prea ai timp pentru dichisit...
-Cine a intrat, fă? Doamna de acolo? Dar ce vrea? Să îl intrebe ceva, pe doctor ?Eeee...!
În clipa aceea, un domn voinic intră pe uşa doctorului, o ia pe doamna de braţ şi o scoate, pe hol.
-Dar ce, doamna, noi suntem proşti, cu toţii? Noi aşteptăm degeaba?
-Dar n-am făcut nimic!...Nimic...Ce-am făcut, de fapt? Doream să întreb ceva...
-Fără discuţii, doamnă, noi suntem aici, de la ora şapte.
Între timp, un domn încearcă să se ridice de pe băncuţă, dar nu reuşeşte. Încearcă să-şi îndrepte mijlocul.
-Vai, domnu, dar de ce nu folosiţi bastonul? V-ar fi mai uşor! Aşa e tare greu! Se poate?
-Offf !Cum, doamnă, eu de aceea am venit la băi! Să mă îndrept !Şi vreau să păcălesc lumea, să par mai tânăr !
-Eee ! Bătrân, bătrân, da, ai mânca mere din sân, nu ?
Domnul râde şi râde şi doamna. În sfârşit, o vorbă a detensionat atmosfera. Dar, nu mult.
Pe scări veneau doi, soţ şi soţie, certându-se tare, fără să ştie că holul are atâta rezonanţă şi totul se aude:
-Ce, măi, eu n-am muncit o viaţa? Eu n-am dreptul să vin la băi? Tu vii în fiecare an, singur şi acum, de când am venit, numai nervi îmi faci, zilnic! Crezi că mai vin eu cu tine? Veci! Mă duc singură, o să vezi!
De cum dau cu ochii de atâta lume, cei doi, încremenesc. Cearta lor deja fusese auzită în tot etajul.
Vecinii de camere ai celor doi nu erau siguri că aceştia sunt sau nu, aceiaşi cu cei pe care îi auziseră certându-se până târziu, de răsuna coridorul:
-Hai, tu, dă-mi o pupă! Hai, nu fii rea! O pupă, haiii!...
-Ba nu! Nici nu mă gândesc!
Lângă uşă, o doamnă înaltă, plictisită şi nervoasă, rea, după  chip şi gesturi, înncepe să se certe cu cei care stăteau la rând. Lângă ea, o alta, mai nervoasă. Atunci, nu înţelegeam de ce. Peste câteva zile, am înţeles uşor. Doamna îşi purta, nu doar bătrâneţea, în baston ci îl trăgea, de braţ, pe fiul ei, handicapat, nu doar fizic. Îl adusese la băi, sperând că îl vor ajuta să umble, uşurându-i povara grea, a bătrâneţelor. Îl aducea şi îl ducea la masă, încercând să –l mai corecteze, la cei 30 şi... de ani,  ai lui. Cum să nu fie nervoasă? Se certa oriunde, oricând şi... cu oricine. Dar vecina ei o întrecea:  
-Domnule, dă-te din uşa, că nu mai avem aer! Mi-aţi luat tot aerul!
-Auzi, doamnă, zice domnul, soţul, noi nu ne ştim certa. Noi venim de la ţară. Acolo e multă linişte! D-ta unde erai dimineaţa, la ora şapte, când am venit noi? Noi suntem sătui de aer, de atâtea ore! Caută-mă pe listă şi vezi, la numărul 14. Acolo mi-e numele! Al d- voastră unde e?
Omul n-o văzuse pe acolo, dar o lăsase în pace, până atunci.
-Ce, ştiu eu! Umblaţi cu şmecherii! Ştiu eu!
-Ce şmecherii? Înăuntru e prietenul meu...
Domnul venise cu o familie prietenă, cu care sosise, împreună. Dorea să spună că şi ei sunt martori, că nu e nici o şmecherie, la mijloc.
-Aaaa! Aşa spune, domnul meu, că îl cunoşti pe medic şi că eşti prieten cu el! Poftim, nimeni nu mai zice nimic!
Celuilalt, în sinea lui, îi venea să plângă, îi venea să râdă...Îşi spune, buimăcit: Unde dai şi unde crapă!
Pe cine să mai convingă de  contrariul situaţiei?
Doar pe el trebuia să se comvingă, că n-a greşit... staţiunea. Atât.
Pe coridor, liftul se deschide şi coboară un domn şi o doamnă.
-M-aţi furat, m-aţi furat, domnu!
-Doamne iartă-mă, doamnă, eu n-am furat pe nimeni, niciodată!
-Cum, n-aţi furat? M-aţi furat la butoane, la lift! Aţi ţinut mâna pe buton! Aşa aţi făcut!
-Eu  am apăsat numai pe buton, doar, n-am furat pe nimeni!
-Urcaţi? întreabă unul, ce voia să treacă pragul liftului.
-Da, la opt.
--Eu, la cinci.
--Da, dar suntem prea mulţi. Nu vedeţi? Doar şase persoane pot urca!
Ultimul  care urcase era un domn şi o doamnă.
-Coboraţi, d -le! Nu se aude?
Domnul stă liniştit, uitându-se insistent la soţie, care abia îşi îndoise genunchiul, păşind în lift. Dar înțelese repede. Cum liftul nu porneşte, păşeşte cu spatele, afară, pe hol.
Soţul doamnei rămâne, zâmbindu-i fericit coechipierului său, mai harnic, un domn la ...70 de ani.
Acesta, fericit, nimeni nu ştia de ce, îl întreabă:
-Ce faci, domnu, dai răul afară din lift?
-Da, îl dau! Nu e femeia cel mai mare rău ce stă pe spatele bărbatului?
Faţa lui era numai bucurie. Nimeni nu putea înţelege cauza.
-Pălinca ei de... pălincă! vine să explice o voce  de femeie, ce părea că înţelege  multe din cele ce se întâmplau acolo.
-Cum nu-i vezi, cum coboară, jos,în faţa hotelului, la femeia care vinde nu doar prune ci şi zeama lor! Aşa că, nu te mai miră nimic!
Pe coridor, o doamnă  nervoasă, ţipa cât o ţinea gura:
-Protecţia consumatorului! Anunţ protecţia consumatorului! Aceeaşi debandadă  şi aici, ca şi în sala de mese.Trebuie să aştepţi...Să tot aştepţi..! Nici o ordine! Acolo, era să intru eu la servit, în locul ospătarului.
Ospătarul a intrat în locul bucătarului, care îi abandonase, în plin sezon. Era plătit prost.
-.Aici, cât pe ce să mă fac asistentă, să fac eu ordine, la uşa doctorului.
În clipa aceea, doctorul iese nervos din cabinet, izbind uşa, puternic, de perete:
-Linişteeee! Linișteee, măi, ce dracu! Să nu vă mai aud! Altfel, închid cabinetul şi...plec. Consult doar jumătate! Ne-am înteles? Linişteee!!!E clarrrr?
Nimeni nu mai scoate o vorbă. Se face linişte. Au înţeles repede, totul.Totul.
Doar ochii li se mişcă miraţi, purtaţi, când la unul, când la altul....
E clar!!!!