crsCa nicăieri

Ca nicăieri altundeva,
 în catedrala timpului meu,
Îmi însângerez tălpile,
 în ciobul adevărurilor,
îmi rănesc degetele,
 în zidul neatinsurilor,
îmi zdrobesc privirile,
 în ceaţa negăsirilor,
îmi risipesc visele,
 în imensitatea tăcerilor .


Ca nicăieri altundeva,
 în catedrala timpului meu,
îmi adun speranțele,
păsări triste și albe,
îmi adun gândurile,
săgeţi întunecate și grele .
Risipiți pe cer pescărușii plâng,
 jarul aripii lor mă atinge,
îmi sunt însângerate privirile,
dar tac asemeni copacilor .
Ascult seva cum se scurge încet,
din nenăscuţii muguri,
renăscând visele .

Noi

Noi suntem zbor de fluturi pe cerul violet,
cuvinte și săruturi în timpul prea concret,
corăbii infinite în valuri zdrențuite,
nisipuri mișcătoare și aripi de visare,
timpi în înserare, ore de plecare,
 noapte și uitare în valul lin de soare .

Noi suntem flori de foc călătorind pe mare,
 iubire și noroc,gânduri plutitoare,
aripi deschise-n zare,
săgeți neliniștite în semne de-ntrebare,
litere de foc în vraja tinereții,
 puncte de suspensie în amurgul vieții .

Noi suntem nori de fum,
ceaţă și strigare, iluzii și visare,
chemări din nesfârșit și dulce disperare,
sălcii curgătoare plângând cu frunze-amare,
risipite-n vânt,  pe trista cărare .

Simțiri

Izvoarele-șuvoaie de lumini
 nu rătăcesc cărarea către mare, niciodată .
Asemeni lor,
adâncile simțiri se-nalţă-n împletiri de foc,
 când dragostea-i adevărată.
Noi am aprins pe cer un vis,
l-am adunat în inimi ca pe o comoară,
a înflorit mereu cu-aripi de foc,
ne-a condamnat etern, la zbor prin vară .
Am dus departe,  într-un abis,
tot ce ar fi putut să doară,
ne-am conectat să fim mereu,
în viață sunet și vioară .
Am alergat prin veri fierbinţi,
prin firavi maci cu focuri ninși,
iubind mereu albastrul sfânt,
am mulțumit că ești,că sunt .
Am legănat iubirile, cântându-le în vânt,
am sărutat cu tălpile, covorul de pământ,
am pus peceți de stele, pe florile câmpiei
şi cioburi de culori în palma bucuriei .

Marină

O nimfă e marea născută,
din sclipirea de lună tăcută,
Cu faţa învolburată de vânt,
 ţesând furtuni în cuvânt .
În părul ei podoabe,
 sunt rozele de spumă
Cu flăcări verzi de alge,
 aleargă pătimașă
Și dă sărutul tainic,
cenușii de pe plajă .
Strecoară din adâncuri,
 ofrande sidefii,
 împodobește malul,
 cu valuri aurii .
Tivește stele fine,
 pe pietrele tăcute,
împrăștie cristale,
 în gândurile mute.
Rotește pescărușii,
 pe umerii-nserării,
 aprinde în clepsidră,
 nisipul încântării .
Revarsă în lumină un
 cântec împlinit,
îl crește și-l descrește
 în valul infinit .
Înveșmântată-n alge,
 aproape de pământ,
se contopește-n zare,
 cu soarele arzând .

Lacrimi

Despre lacrimile flamuri,
 ce ne pribegesc albastre,
păsări suspinând în ramuri
 cântă simfonii sihastre...
Amară-i lacrima ce sapă,
cărare printre pleoape,
toarce -un râu de amintiri
și-apoi se pierde-n noapte.
Sărată-i lacrima ce ară,
o brazdă pe obrazul moale,
dantele ţese-n primăvară,
 se pierde-n depărtare .
E rece lacrima ce ninge,
 în palme vise înghețate,
ea coase-al fulgilor fior,
se pierde-apoi în șoapte .
E caldă lacrima ce râde,
în geană- leagăn bucuriei,
strângând în râuri de  culori,
 ale câmpiilor vibrări
şi cununându-le în nori,
 le săgetează-n  patru zări,
 pe foşnet de cocori .

Tranziții

Într-un mac însângerat s-a născut iubirea noastră,
curcubee-a colindat, zbor de pasăre măiastră.
Evadată din tipare, arzând gândurile-amare,
înălțând doar o chemare,cântă-n cerul violet
și topește-n creuzet o scânteie de noroc,
într-un joc de foc, pe al vieții șevalet .
Peste ani plângând iluzii,
îngropând adânc confuzii,
obosită și rănită ca secunda-n joc oprită,
în chemarea cea sihastră,
către ceruri o fereastră,
toamna din iubirea noastră
 va încremeni tăcută,
într-o lacrimă albastră .

Eu

Eu mulțumesc în fiecare zi că sunt...
o aripă în zbor ușor,
o întrebare cu folos,
 o lacrimă ascunsă într-un nor,
un cântec de viori în nesfârșit,
un vânt pribeag prin mii de flori,
un sunet surd în val de mare,
un mac cu focuri nins în lanul pâinii,
un vis și o chemare .
Eu mulțumesc în fiecare zi că sunt...
un foc aprins în umbra mâinii,
un vag ecou din depărtare,
un vers neterminat în seara vieții,
un cald ecou în cântecul tristeții .
Eu mulțumesc în fiecare zi că sunt
o rază caldă pe pământ
şi zbor și râd și plâng și cânt,
adun în largi cascade de lumini ce simt
şi-mpart în jur fără să mint,
în jocul vieții mă alint
şi zbor și râd și cânt și plâng ...