Sunt adept serios al cărţilor tipărite pe hârtie, fac parte din vechea gardă a celor care în secolul trecut aşteptau poştaşul cu tolba plină de scrisori de la prieteni, chiar dacă suntem în veacul electronicii şi acesta este rara avis. Iată că azi a bătut la poarta mea şi mi-a adus o carte! Înălţător, uimitor cât de emoţionant este momentul în care primeşti în dar o carte de la un prieten, coleg în ale scrisului. Este vorba despre volumul de poezii “Semper fidelis” semnat de Renate Müller, Editura Pastel, Braşov 2013.

   Regăsesc cu drag pe măsura înaintării în lectură, o voce care m-a captivat de mai mult timp în urmă, prin rafinamentul cu care îşi ambalează curajul în versuri, o prezenţă foarte activă azi prin site-urile de socializare şi în grupurile literare din ţară, deşi ea trăieşte în afara graniţelor. Universul poeziei nu poate fi regionalizat, împărţit în teritorii geografice.

Simţim şi visăm la fel. Indiferent că se nasc în România şi trăiesc în Germania, poeţii se întâlnesc şi îşi dau mâna pe un pod care străbate mări şi ţări pe tărâmul imaginaţiei poleite cu praf magic de muze: “Răsuflu prin porii cuvintelor/ce-mi stau încleştate în piept//de când le-am înghiţit firul” (“Prea mult am tăcut”)

   La acest lin început – abia am trecut de primul deceniu, să sperăm că de tot cu bine! - de mileniu trei, ”ginta nobilă latină” adună – din nou – “poeţii săi” care îşi cunosc şi preţuiesc cu asupra de măsură sorgintea.Titlul volumului în care fierbe sângele latin are o aură blajină, impresionează şi pune în mişcare sensibilitatea cititorului, şi el fidel unei lecturi odihnitoare căreia chiar îi ducea dorul: “iar  dintr-o stare divină încercam//să prindem într-o cupă de argint/a clipei mirată minune” (Uşoară stare de-mbătare”).   După lungi tatonări, mulţi autori de stihuri moderne s-au pierdut în hăul unor prăpăstii iscate din neputinţa de a rezona cu sentimente alese, printre imagini şi culori care nu reuşeau să îi definească pentru că au încercat un drum pavat cu imagini groteşti, culori sumbre, fenomene banale, manifestări violente învelite, de cele mai multe ori, într-un limbaj vulgar. De cealaltă parte, cei aleşi, care au stigmatul poeziei adânc înfierat în inimă, reuşesc să depăşească pericolele perimării, luptând cu arma cuvântului scris doar atunci când merită de scris, fără să sune din coadă, ca să îl amintim în această sintagmă pe Eminescu pentru că îi detest pe cei care îl consideră “poetul nostru de serviciu”. Astfel reuşeşte Renate Müller să readucă poezia pe aripi de înger, să o ancoreze într-un decor bine definit în tabăra învingătoare, prin simboluri alese cu mult rafinament: “iubite culcă-ţi cuvintele-n mine/ se avântă prin boare- libelula albastră//din cer” (“Primăvara).

Conştientă că întotdeauna cel mai complicat este “să dai seamă asupra lucrurilor foarte simple” – avea dreptate Platon, nu-i aşa?- poeta reuşeşte să brodeze o plasă în care vânează imagini din abis pe care evadează într-o lume de vis şi iubire unde se simte în largul ei:”printre gene-ntredeschise/zăresc atâta simplitate / privesc prin sticlă albă /înmuiată-n lapte”(“Stare plutitoare”)

   Amfitrion virtuos,  îşi conduce prin vis cititorul în centrul unei sfere luminoase unde răul din lume dispare: “privesc în ochii tăi/ şi văd în ei/licărind mii de stele/cu umbre de vis”. Vraja cuvântului frumos colorat reuşeşte să definească mesajul împlinirii unui destin brăzdat de ape line şi raze multicolore:”Îmbrac sentimentele-n flori/mă scald în culori/în petale/copiez mii de pagini/nasc iluzii”(Vreau să mă cunosc”).

Un spirit – cum îl denumea Eschil – “cu ochi pătrunzători”, poeta Renate Müller dovedeşte o forţă superioară, definită de Aristotel “capabilă să coordoneze imaginile, sentimentele şi impresiile” cu care decodifică tainele scrisului pentru suflet:”voiam să-ţi fiu/cea mai apropiată/fiinţă-n lumea ta de vis”(Doar atât).

   Visele se separă ca în Odiseea lui Homer, cele rele, nefaste, intră “pe poarta de fildeş” iar cele bune “pe poarta de corn”apoi se împletesc nu în infern ci în iubire: “de când n-am mai cules flori/câmpiile viselor sunt pline de nori/soarele poartă doliu”(Privesc în jur şi mă-ntreb…”).

Să ne lăsăm împreună învăluiţi într-o lume albastră, senină, cu cortina ridicată şi oglinzile aşezate în ambele sensuri pentru ca frumuseţea să se vadă şi din interior şi de la exterior.Până la urmă tristeţile, dezamăgirile, deziluziile, cioburile de vise învăluite, cu migala bijutierului,  într-o perdea albastră de mister explodează în iubire: “Pe drum voi depăna gândul/Vorbelor inutile/ Să pot să-ţi spun/ Te iubesc”(“Prea mult am tăcut”).

   “Am învăţat să te preţuiesc”, mi-a scris Renate într-un mesaj, după ce mi-a tradus o poezie*, cu puţin timp în urmă. Citind azi acest volum cu ochii prieteniei  mari deschişi, am învăţat că merită admiraţia totală cei care reuşesc să ne aducă în suflet o rază de lumină: “aş mai avea de dăruit/ o cheie/ care stă depusă pe undeva” (“Încă o dată”).

Felicitări Renate Müller,  îţi doresc mari împliniri şi mulţumesc pentru această carte, am citit-o cu drag.

 *”Semper fidelis”, Renate Müller, Editura Pastel, Braşov 2013. Cronică din volumul “Dimineţile din templul cuvintelor” de Gabriela Ana Balan

* Calul de cristal

Gabriela Ana Balan

Lacrimile rouă

Săgeata privirii încrâncenate fâşii de curcubeu

După o noapte de galop nebun

Prin rai

În herghelii de fluturi străvezii

Maci fără stăpân se sinucid în dorul mirosului de infern

Din iubire

Magii fără baston transformă arborii în păpădie

Pe câmpul dintre noapte şi zi

Un cal cu copite de cristal

Prin sângele meu vii

Cu cât mai aproape cu atât mai departe

ca drumul meu înspre moarte

Das Pferd aus Kristall

Traducere: Renate Müller (Germania)

...Tautränen Pfeile der Blickeers

erschauerte

Regenbogenstreifen

nach einer Nacht

von verrücktem Galopp

durchs Paradiesin durchsichtigen

Schmetterlingsh erden

herrenloser Mohnbringt sich in der

Sehnsuchtdes Höllengeruches um

aus Liebe

die Magier verwandeln ohne

ZauberstabBäume in Pusteblumen

auf dem Feld zwischen Nacht und Tag

Pferd mit Kristallhufen

du kommst durch mein Blut

umso näher

desto weiter

wie mein Weg zum Tod

“Labirintul de cristal”, de Gabriela Ana Balan

Editura Self Publishing 2014