ecs Drumul șerpuiește tăcut, sub aburi de tămâie, lăsați în urma unor pași apuși. Toamna târzie își apleacă aripa umedă peste crengile dintre care luna plină scânteiază, printre cântece de cucuvea pierdute prin vuiet de vânt tăios.
   Dimineața rece mușcă din noapte, iar drumul se sustrage din ce-a însemnat odată viață  înfingându-se tăios în poarta cimitirului la care, răbdător, așteptă un Hristos.
   Ei se duc pe poartă, să ducă mai departe ce-a însemnat odată viață. Noi rămânem în poartă, privim spre groapa care cască sub un curcubeu îndoliat.
   Din pieptul dimineții, se eliberează, printre frunzele în care rubinul scânteiază, o pală de vânt cu iz de vin, de ceară arsă, tămâie și mort.


   Simt cum mâna mi-e cuprinsă. Privesc în jos, aștept să-i văd degetele îmbătrânite, dar mâna ei fină și tânără mă strânge tot mai tare. Privesc o imagine frumoasă; o prea tânără, bălaie și zâmbitoare fată. Din ochii ei atât de calzi, pornesc idei ce se opresc în mintea mea: răspunsuri la întrebări...
   Pruncul este lucrarea lui Dumnezeu. Adultul este rezultatul intervenției omului asupra lucrării Divine, dar cum natura nu obosește să înverzească an de an, nici Dumnezeu nu obosește să ne ierte.
   Mă ia de mâna și plecăm cu tot ce-nseamnă viața. Îmi șoptește în gândul meu: trăiește a ta viață cum simți și cum dorești, căci în final, toți se vor uita să-ți moștenească banii și casa, niciunul nu-ți va vrea bastonul care ți-a călăuzit pașii și viața în ceasul târziu al bătrâneții.