BLOC OPT, ETAJ ZECE

Afară susur, voci de copii. Printre blocuri, urs molatec amurgul. Aleea Rozelor foşnind, frunze de plop căzute prea devreme. Apa nu urcă până la etajul zece. Sfârşit secetos de august.

            „Apă aducem cu bidoanele de la o fântână din vale. Curg numai cât pe un pai. Aşteptăm mulţi la firicelul răcoros. Stăm la rând cu vasele în mână. Vorbim, puţin.”

            Soarele ucigaş, cu cuţitul în dinţi ca oşenii. Se învârte în ocolul zilei. Noaptea năbuhala creşte. Betoanele se încing. Frig prin talpa pantofului.

            „Cum să dormim? Te învârţi în pat frământând aşternutul. Nici de femeie nu mai ai poftă.”

            „Depărtându-se de Dumnezeu, omul se apropie de osândă! Alunecă prăbuşindu-se în prăpastie. Disperare, ură, revoltă… nici un nor pe cerul senin.”

            Bătrânica, sprijinindu-se în cârja de alun descojit, coboară din autobuz. O sprijină de subsioară un tânăr înalt. Brunet, cu ochi albaştri. „Fain fecior”, ar fi zis Petrea Socuţii, amintindu-şi de tinereţurile îndepărtate.

            În staţia de troleu, doi ţărani mai din nord. Clopuri cu pană mică. Asprii la faţă, mâini crăpăţite de lucru.

            „Or muri vacile de sete. De nu plouă într-o săptămână, trebe să le legăm la iezle din septembrie şi vai multu-i până-n primăvară.”

            „În Arşiţa o murit Dele Ion, învăţător, cam de trişopt de ani. Neînsurat şi beţiv mare. Un doctor o zis că sfidează toate legile medicinii. De un an dă sânje pă gură şi pă nas. Mă-sa bătrână, beţivă şi ea, slabă de te miri cum de-i mai ţine pielea cioantele cătră olaltă. O vândut un pământ să-l poată îngropa. Dele (îi zicea aşa de la domnu învăţător) n-o mâncat mai nimic ani de zile. Mergea la coasă în clăci – lasă-mă de-a lui cosât, sosea când era pe gătate, să punea să şi-o mai şi bată, de apuca o brazdă, două – bea horincă, fără să îmbuce orice după.”

            Timp lunecător, zile goale, usturându-te sufletul de pustietatea lor.

            „Aici la voi îi bine, viniţi de pe la serviciuri, mâncaţi, trageţi o baie şi staţi la umbră fără să osteniţi. La noi îi dă trudă… sunt orice prune de cules, mai barabule de scos… de adus fânul din câmp… apoi cu marhăle, du-le la păşune, adapă-le la Poeniţă, cât a mai fi apă… şi ia-n aşa câte una, alta… trece vremea.”