top scriitoriUnii dintre cei mai talentați scriitori ai lumii sunt bine cunoscuți pentru lucrările lor celebre, însă viețile personale sunt cu totul o altă poveste.
Acești zece scriitori au dus vieți extrem de diferite și interesante, și cu toate că există numeroase lucruri cunoscute despre aceștia, aceste 10 aspecte sunt unele dintre cele mai fascinante.

10. Ernest Hemingway aproape că a murit în două accidente aeriene consecutive

Ernest Hemingway a avut o viață incredibilă. Primul accident aerian a avut loc în timpul unui zbor de la Nairobi spre Parcul Național Murchison Falls din Uganda.

Autorul zbura alături de soție, atunci când avionul a lovit un stâlp și s-a prăbușit. Pasagerii și echipajul au necesitat îngrijiri medicale. Apoi, soții Hemingway s-au urcat la bordul unui alt avion spre Entebbe, însă aeronaval a explodat pe pistă. Atunci când Hemingway și soția au ajuns la destinație, jurnaliștii locali deja anunțaseră decesul autorului, iar cei doi au putut să-și citească propriile necrologuri.

9. Stephen King nu își amintește cum a scris „Cujo”

Stephen King a explicat că nu își amintește deloc procesul prin care a scris „Cujo” din cauza dependenței de alcool și cocaină. Autorul american obișnuia să consume o întreagă naveta de bere, însă a depășit acele dependențe, fiind abstinent de zeci de ani.

8. Jack Kerouac nu a învățat niciodată să conducă

„On the Road” a fost al doilea roman al lui Jack Kerouac și l-a ajutat să stabilească Generația Beat care a existat în SUA. Cel mai ciudat lucru despre carte și Kerouac este că autorul nu a învățat niciodată să conducă. Kerouac, autorul unei cărți despre o călătorie prin Statele Unite, nu avea permis de conducere și nici nu doare să primească unul.

7. George Eliot nu a fost cine credem că a fost

Cărțile lui George Eliot au avut un succes incredibil, însă mulți oameni care le-au citat n-au avut nici cea mai vagă idee că George Eliot era doar un pseudonim pentru Mary Ann Evans. Deși femeile aveau voie să scrie sub propriile nume în timpul secolului al XIX-lea, Evans a ales să îi lase pe toți să creadă că acele cărți erau concepute de mintea unui bărbat, nu a unei femei.

6. Franz Kafka nu a terminat niciodată nici măcar o carte

În ciuda faptului că este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori din lume, Franz Kafka nu a terminat niciodată de scris o carte, deși multe lucrări scrise de acesta au fost publicate în timpul vieții sale. Trei dintre romanele sale au fost pregătite de prietenul său, Max Brod, după moartea lui Kafka.

5. J.R.R. Tolkien a fost cercetător pentru Oxford English Dictionary

Munca lui J.R.R. Tolkien la Oxford English Dictionary a fost primul loc de muncă de civil deținut de autor după ce a părăsit serviciul militar. Tolkien și-a petrecut mare parte din timp lucrând la istoria și etimologia cuvintele care încep cu litera „W”. Specialitatea autorului era cercetarea cuvintelor de origine germană.

4. Sir Arthur Conan Doyle credea în supranatural

Sir Arthur Conan Doyle era scriitor și medic, cel mai bine cunoscut pentru faptul că a creat personajul „Sherlock Holmes” în 1887. Doyle era bun prieten cu Harry Houdini, cel mai faimos iluzionist din istorie. Houdini era sincer cu prietenii și fanii lui, spunând că „magia” sa era produsă de iluzii optice, însă Doyle nu a fost convins. Scriitorul credea cu tărie că Houdini avea puteri supranaturale.

3. George Orwell a „împrumutat” acțiunea pentru „1984” de la o altă carte

Romanul „1984” este cu siguranță cea mai semnificativă lucrare semnată de Orwell, însă, în mod surprinzător, scriitorul a „împrumutat” ideea de la un alt roman. Cu doar câțiva ani înainte să publice „1984”, Orwell a publicat o recenzie pentru „We” a lui Yevgeny Zamyatin. Orwell l-a criticat pe Zamyatin și chiar a scris că „acțiunea pare mai relevantă pentru situația ta”. Orwell a considerat că romanul lui Zamyatin nu era organizat cum trebuie, așa că a luat elemente și le-a folosit în propria carte la trei ani după ce a publicat recenzia, scrie List Verse.

2. Louisa May Alcott a participat în Războiul Civil

În 1860, Alcott și-a început cariera de scriitor la publicația „Atlantic Monthly”, însă când a început Războiul Civil, Alcott s-a oferit voluntar. Aceasta a lucrat drept asistentă la Spitalul din Georgetown între 1862 și 1863. Alcott avea de gând să lucreze timp de trei luni, însă aproape că a murit după ce a contractat febră tifoidă. În 1868, Alcott a publicat „Little Women” și a devenit rapid unul dintre cei mai apreciați scriitori din lume.

1. Boris Pasternak a refuzat premiul Nobel pentru literatură

Deși numele lui Boris Pasternak ar putea fi necunoscut în Occident, acesta este unul dintre cei mai mari romancieri ai secolului XX. Printre cele mai importante romane semnate de Pasternak se numără „Doctor Jivago”, care a fost ecranizat de casa de filme Metro-Goldwyn-Mayer în 1965.

Unul dintre cele mai importante premii care pot fi aduse unui scriitor este premiul Nobel pentru literatură, până și simpla nominalizare având o semnificație majoră. Însă, când Pasternak a fost desemnat câștigător, acesta nu l-a acceptat, fiind forțat să refuze de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.

https://www.descopera.ro/cultura/19433154-top-10-lucruri-surprinzatoare-despre-unii-dintre-cei-mai-faimosi-scriitori-din-lume