mflIubire suspendată

Nu mai caut grâu-n creștet,
Nu mai strâng din apă, sare.
Mă așez în dosul lunii
Ca să cânt cu fața-n soare.

Se adună-n amintire
Fete mari ieșind din muguri,
Parcă m-am spălat cu stele
Și m-am înecat în struguri.



Nu mai sunt băiatu-acela,
Am trecut în alt fecior;
Și mă simt mai pur, mai tandru
Și mai viu, mai sclipitor…

La răspântie de zodii
Am venit să-mi cânt iubirea,
Parcă te-ai întors la mine
Și ți-am suspendat venirea.

Din volumul în pregătire intitulat „Bucuriile vieții”


Te-ai retras…

Te-ai retras în firul ierbii,
Parc-ai fi de clorofilă,
Eu, la marginea câmpiei
Te păstrez într-o pupilă.

Eu te strig prin gardul vremii,
Tu mă chemi la colțul lunii,
Și mă-nseninez de parcă
Azi au înviat străbunii. 

E prea puțin

E  prea puțin un poem pentru
brațele tale cuminți;
e prea puțin un trandafir
cu petale curate, fierbinți.

E prea puțin ce-am clădit împreună:
un izvor, o privire…
mâine vom face un soare
pentru planeta numită iubire. 
E prea puțin trupul tău – anotimp
la care să mă închin
în unica-mi viață, – 
e prea puțin !


Genealogie

Mi s-a spus că vin din ape
Care curg dintr-o iubire,
Și că eu mă vărs în valuri
Prin înalta mea menire.

Mama-mi îngrijea destinul
Care tremura sub stele,
Neștiind că viața-și are
Timpul conservat în ele…

Dar acum eu știu mai bine
Că eu vin dintr-o lumină,
Că eu cresc într-o coroană
Pe străbunii din tulpină.


Proprietate personală, fericirea

Doar pomilor adesea le vorbesc,
Străzile orașului, sunt puse la-ndoială,
Singurătatea mea universală
E librăria-n care locuiesc.

Nu pot, prieteni, conveni cu cei
Care pretind să declarăm iubirea,
Proprietate personală, fericirea
E-o lege-n care suntem egali cu ei.

Persoanelor care mai sunt sudate
De goana intereselor particulare, 
Să le desfacem sufletul cu-o floare,
Cât conștiințele pot fi și vindecate.