Lucian Gruia 1Motto:
„Doamne, Tu nu ştii cum e să scrii
  Cu moartea în sânge!”
           (Adrian Suciu – Psalm)

În volumul pe care îl comentăm în continuare, Profetul popular (Ed. Tracus Arte, 2015), Adrian Suciu practică tehnica răstălmăcirii temelor lirice. Astfel poezia lui îmi apare ca o mănuşă întoarsă pe dos, care dezvăluie adevărul. „Mă tem că am început să spun adevărul” – mărturiseşte autorul în motto-ul cărţii. Şi are de ce să se teamă întrucât adevărurile rostite prin cuvinte, pot fi premonitorii. De aici şi titlul volumului, Profetul popular – un alter ego al autorului.
Limbajul său original, „aspru” şi „crud” – cum apare luna în poezia Ogoarele spaimei -  e greu de încorsetat. La o cercetare mai atentă descoperim elemente de recuzite: posmmodernă, absurdă, douămiistă şi transmodernă. Liantul volumului îl constituie un umor grav care deschide teme existenţiale majore.


Fundamentul postmoderrnist îl detectăm în nimicnicia existenţei. Cele mai „dureroase” sunt primele ore de după extincţie, până ne răcim: „...Primele ore de după/ moarte trebuie să fie cele mai grele – de aceea nu poartă/ îngerii ceasuri, ca să nu vadă amărâţii cât de greu trec!” (De ce nu poartă îngerii ceasuri)
Moartea este imanentă fiinţei noastre: „Ea stă cu tine la masă şi bea vin/ cu buzele tale. Mângâie femeia ta cu braţele tale./ Îşi priveşte copiii prin ochii tăi./(...)/Moartea e un prieten bun care, într-o zi,/ va trăda.” (Prietenul care va trăda)
Lipsa de sens a vieţii conduce la une viziuni ce ţin de literatura absurdului. Omul care îşi contemplă propriul său cadavru îl demontează apoi cu o şurubelniţă lirică: „Când s-a întors odată acasă, Profetul popular/ s-a găsit mort în pat.” (Şurubelniţa din vis)
Douămiismul îmi pare prezent în lirica erotică. Iată un exemplu umoristico-hiperbolic de orgasm provocat mecanic: „Suciu punea femeile pe spate,/ pe caldarâmul suav al patriei şi pe pământul reavăn/ tolănit prin pădurile tomnatice, le desfăsea/ cu delicateţe picioarele, se urca în şa/ şi le masturba cu roata de la motocicletă.” (Suciu)
În alt poem, Mugurel a devenit „cel mai mare expert în păsărică”: „el a deschis magazinul de păsărică de unde oricine/ îşi poate lua conserve de păsărică/ zacuscă de păsărică/ păsărică în oţet/ compot de păsărică/ (...)/veniţi de luaţi păsărică” (Rozosina şi Mugurel)
Fecundităţii genetice feminine, Adrian suciu îi dedică poezie vizionară: „”O femeie poate construi o casă dintr-o singură/ cărămidă..../(...)// O femeie poate întemeia o ţară cu un popor/ fericit pe un fir de nisip.../ (...)// O femeie îl poate rescrie pe Dumnezeu cu un pix.” ( A nu se dărui femeilor!) 
În ultima poezie a volumului, poetul aduce un elogiu emoţionent mamei sale: „Sunt fiul văduvei şi mamei mele/ i-am pus cercei din flori de salcâm, atât de puri/ încât spurcăciune se face aurul regilor” (Fiul văduvei)
Transmodernismul se afirmă în relaţia abruptă cu Dumnezeu şi în antinomii. Divinitatea există în om până când acesta trăieşte: „Nimic nu-ţi ascund, Doamne,/ căci tu mă ştii pe de rost, cum ştii/ meniul de la cantina săracilor; fără mine,/ ai străluci doar cât o vită proaspăt jupuită.” (Amintirea ţâţelor mari)
Există două mari categoriii de ludic, unul spumos şi unul grav. Adrian Suciu îl practică pe ultimul. Consumul de alcool nu provoacă umorul ci induce meditaţii profunde: „Nimeni nu ştie cum e să bei atât de singur/ încât nici singurătatea ta să nu mai stea/ cu tine la masă.” (Să bei singur)
Stilul lui Adrian Suciu este original. În discursul colocvial se strecoară trimiteri dezabuzante la parabole biblice sau la maxime filosofice:  „Când s-a născut Mugurel trei magi de la răsărit/ aveau treabă/ unul îşi pilea unghiile/ unul îşi ţesăla cămila/ unul punea ciucuri la un covor persan” (Rozosina şi Mugurel)
Arta poetică a autorului ţine de o nelinişte ontologică similară inspiraţiei: „Fărădeliniştea mea o vreau. Iar odihna şi pacea să le dai cui vei gândi.” (Fărădeliniştea)
Cunoscând limitele limbajului omenesc, în comparaţie cu logosul divin, poetul afirmă: „N-am scris nimic./ Numai Dumnezeu ştie să scrie/ şi a scris o singură dată.” (N-am scris nimic) Nimicul acesta modelator al imaginarului constituie poezia sa. Citind cartea lui Adrian Suciu, Profetul popular:  „..vom visa să mâncăm poezie pe pâine” (Somnul mieilor).