Cuvântul

tăcerea nu e specifică vieţii
doar morţii tac
şi cei ce nu s-au născut încă

tăcerea nu e de aur -
nu s-a îmbogăţit nimeni
din tăcere

dacă tăceai
nu filosof rămâneai
ci anonim

iată de ce
la început am aşezat
cuvântul


un cântec pentru alina

mărul: ce tristă aducere aminte!
ziua păcatului - zi rătăcită
printre zilele noastre
şi acest lung
exil pe pământ, când ne vom întoarce?
şi unde? ah! un vis e în urmă!
alină-mă dacă mai poţi alina!


şapte cântece pentru eliza

1

culoarea părului ei era aidoma unui lan
de grâu copt. ochii - mari şi albaştri cum cerul
văratec. mă-ntâmpina totdeauna cu un surâs
izvorât din adâncul iubirii. nu ştiu de ce
mi-o amintesc acum ca pe un lucru
dintre cele mai dragi şi definitiv pierdute.
o, dureroasă bucurie uitată!

2

e poate miracolul amintirii. privirea
ce răscoleşte-n trecut deodată se luminează.
mai ţii oare minte
casa cu viţă de vie sălbatică
unde o vreme locuiam împreună? rămâne
o flacără din tot ce a fost. în ea
arde inima mea înstelată.

3

oare m-auzi? oare mă vezi? trec singur
pe străzi căutându-te: sens al nonsensului meu.
singura mântuire. de ce nu răspunzi?
de ce nu revii? şi cine şi unde acum
te reţine? într-o zi te-am zărit la o fereastră
deschisă de o mână străină. erai tu
sau amintirea ta albastră?

4

cum plină de farmec în goliciunea ei
îşi purta trupul pe țărmul mării cântând!
cum intra şi ieşea din valuri ca o antică zee!
mi-a dăruit mai întâi cuvintele ei: jurăminte
de iubire. apoi sufletul: un porumbel, şi trupul –
trupul său gol. ars de soare. ars de dorul
de dragoste. smulge-te inimă din adâncul uitării!

5

azi mă întreb dacă tu mai păstrezi
jurământul străvechi. dacă mai poţi recunoaşte
un chip adorat cândva ca un zeu. însuşi zeul
acum îţi vorbeşte. dragostea - spune el -
nu va muri niciodată. atunci de ce vocea ta
ca un ţipăt de pescăruş surprins de furtună?
vino! ceea ce numim fericire e atât de aproape.

6

o, desfătările dragostei! culoarea pielii
şi mirosul ei! şi reflexele lunii pe luciul
trupului gol! urma şoldurilor tale pe nisipul
încă fierbinte! în zori nu mai rămăsese nimic
din acel farmec divin. singur acum
faţă în faţă cu marea
trăiesc cu amintirea ca un personagiu postum.

7

dar iată şi ziua mult aşteptată. aceasta
e rochia albă în care te-nveşmânt şi te port
prin cele şapte vămi. mereu mână-n mână
ca să nu te mai pierd. aceasta e iată inelul
cu diamante. aceasta cununa de proaspete flori.
iar acesta e paradisul şi-n el suntem noi: cea dintâi
cea din urmă pereche a lumii.


încă un cântec pentru alina

vezi? suntem vii doar atunci când iubim.
hai să fugim în cele şapte
zări deodată. să ne risipim
şi iar să ne-adunăm. în dragoste.
de moarte să uităm.
sau nu. să ne-amintim de ea
aşa cum zorii-şi amintesc de noapte.