consemnari literareDupă o muncă de câțiva ani - ani în care am făcut prefață de carte, am făcut recenzii de carte sau am semnalat noi apariții editoriale, ani în care am scris eseuri cu și despre prietenii poeți/scriitori, pot spune că am finalizat prima etapă în ceea ce privește următorul volum ce se va numi: (CON)SEMNĂRI LITERARE - recenzii, semnalări și apariții editoriale, eseuri... care va vedea lumina tiparului când vom avea bani suficienți pentru acest eveniment și va avea câteva sute de pagini. Ce mă bucură cel mai tare este următorul fapt - în acest volum sunt cuprinși sau menționați peste trei sute de scriitori, iar volumul beneficiază inclusiv de un INDICE DE NUME, în care sunt trecuți în ordinea alfabetică fiecare, dar și pagina unde se găsesc, așa, ,,ca la carte".
Toate aceste articole (eseuri, recenzii, semnalări, apariții) au fost postate pe pagina de facebook. Stau și mă gândesc dacă voi face, sau nu, un INDICE CU TITLURILE DE AUTOR LA CARE SE FACE REFERIRE în volum... sper! Dar nu vă promit și acest lucru.
Vasile BELE


Iată în ordinea alfabetică, așa cum am menționat, persoanele incluse în volum:
A.
ACHIM, Daniel;
ADAMESCU, Cezarina;
ADAMO, Carmen;
AGAFIȚEI, Florin;
ALFRED, Beatrice (Alice PUIU;
AMARIEI, Emilia;
ANANIE, Alexandru;
ANDREICA, Ioan;
APOPEI, Petronela;
ARCU, Constantin;
ARDELEAN, Teodor;
ARDIELEANU, Mioara;
AVRAM (BELE), Gavril;
AVRĂMESCU, Costel;
B.
BABICI, Ana;
BACIU, Andrei Ovidiu;
BACIU, Mioara;
BADEA, Liliana;
BAKI, Ymeri - Albania;
BAKRO, Natalia;
BALDEA, Carolina;
BARBU, Iulian;
BANDRABUR, Ionica;
BAZGA, Simona;
BĂDIȚA, Dumitru;
BĂINȚAN, Carmena Felicia;
BĂINȚAN, Valentin;
BĂLĂCIANU, Mariana;
BĂLU, Ioan;
BĂLUȚĂ, Mioara;
BĂLȚESCU, Nicolae - Republica Moldova;
BÂLE, Alexa Gavril;
BÂRLE, Pătru;
BELE, Bianca Georgiana;
BELE, Bogdan;
BELE, Cristina Erica;
BELE, Vasile;
BELE, Viorica;
BENDOU, Mariana;
BERCIU, Maria;
BERRA, Pietro - Italia;
BIBARȚ, Lucia;
BIDESCU, Constantin;
BIRTU PÎRĂIANU, Viorel;
BLANDIANA, Ana;
BLIDAR, Ghiță;
BOCA, Ilarion;
BOCICU, Ioana;
BODEA, Antonia;
BODEA, Dan;
BOICIUC- ROGNEANU, Vasile;
BOLÂNU, Elena;
BOLCHIȘ TĂTARU, Terezia;
BONESCU, Doina;
BOTA, Ioan Vasile;
BOTA, Andra;
BOTEZ, Adrian;
BOTIȘ, Radu (preot);
BOTNARU, Maria;
BORCUTI, Elena;
BORZAN, Adelina Maria;
BOZGA, Emil I.;
BRANC, Dumitru;
BRĂDEAN, Maria;
BRÂNCUȘI, Constantin;
BREBAN, Veturia;
BRETAN VARGA, Ioan;
BUBURUZAN, Diana;
BUD, Florica;
BUD, Ilie (preot);
BURDE, Victor;
BURGHELEA, Eugen;
BURNEA, Ștefania;
BURTEA, Vasile;
C.
CABA, Mihai;
CAINA, Oana;
CAINA, Paula;
CALOTĂ, Constantin;
CARIGLIANO, Madalen;
CAZAN, Viorica;
CÂMPAN, Alessia;
CÂMPIANU, Valeriu;
CĂPRAR, Daniela;
CĂPRAR, Florin;
CĂTRUNĂ, Mihai;
CHELINȚANU METEȘ MORAR, Ioan;
CHEVALIER, Jean;
CHIOARIU, Mihaela Dana;
CHIȘ, Ioan Alexandru;
CIARNĂU, Diana;
CIOCAN, Elena;
CIOCAN, Grigoraș;
CIOCAN, Ioan;
CIORBA, Patricia;
CIUBOTARU, Ionuț Cornel;
CIUBOTARIU, Maria;
CIUBUC, Iuliana;
COANDĂ, George;
COCÂRCĂ, Adrian;
COCÂRCĂ, Georgiana;
CODREA, Bogdan;
CODREANU, Dorina;
COHEN, Leonard;
COLOJA, Teodora Cosmina;
COMAN, Viorel;
COMĂNECI, Nadia;
CONCIU, Adela;
CONSTANTIN, Doina Maria;
CONSTANTINESCU, Ioan;
CORDEA, Vasile;
CORDEA, Mariana;
COSMESCU, Nicolae;
COȘERARIU, Mihai;
COȚA, Emil Eugen;
CRĂCIUN PERȘE, Veronica;
CREȚU, Cristina;
CRISTEA, Aurora;
CRISTEA, Ioan;
CRISTEA, Maria Melania;
CRISTIAN, Alina Narcisa;
CRIȘAN, Vasile;
CUPȘAN, Cristian;
CRUȘTIN, Daniel;
D.
DABU, Emilia;
DAN, Aura;
DANCI, Nelu;
DANCI, Ghiță - Orizont 77;
DANCI, Rebeca;
DANU, Florentina;
DAVID, Valentin;
DĂBĂU, Miriam Nadia;
DĂNĂILĂ, Dumitru;
DĂNCUȘ, Doru Ștefan;
DĂRĂBUȘ, Carmen;
DIACONESCU, Ligya;
DIDU, Alina Sorinela;
DIN, Petre;
DINICĂ, Ovidiu Cristian;
DODU BĂLAN, Ion;
DOMAN, Dumitru Augustin;
DRAGA, Ion;
DRAGOȘ, Gelu;
DRAGOȘ, Ioan;
DRĂGAN BUCȘĂ, Nicoleta;
DRĂGUȚ, Doina;
DROOGENBROODT, Germain - Spania;
DUCAN, Răzvan;
DUMITRU, Sandu;
DUNCA, Luca;
E.
ECHIM, George G.;
EMINESCU, Mihai;
EPLI, Mihai;
EVU, Eugen;
F.
FEIER, Nicolae;
FERCANA, Rodica;
FILIP, Gheorghe;
FILOMENA, Pasquina;
FLOOD, Ionela;
FLOREA, Eugenia;
FLOREA, Valentina;
FLORESCU, Camelia;
FLORIȘTEANU, Petru Marcel;
FOCZE, Maria;
FOGHEL, Elena;
FRENȚESCU, Oana;
G.
GAMPE, Cătălin;
GAMPE, Mădălina;
GANA, Horea;
GANEA, Mihai;
GAVRIȘ, Anca Mirela;
GĂDĂLIN, Vasile B.;
GEORGESCU, Paulina;
GHEERBRANT, Alain;
GHERMAN, Corina Matei;
GHIOLȚEAN, Ioan;
GHIȚĂ BOIAN, Liliana;
GIGEA, Petre;
GIURGIU, Maria - Italia;
GORUN, Marian Cristian;
GRAY, Thomas;
GRĂDINARU, Petru;
GRECU, Elena Alina;
GRECU, Izabela;
GRIGOR, Ioan;
GRIGOR, Maria;
GRIGOR, Marița;
GRIGORE, Carmen Tania;
GROZA, Mihai Octavian;
GUDANĂ, Mihaela;
GYR, Radu;
H.
HADA, Ioan;
HAIDUC, Mihai;
HAIURA, Cezar;
HANȚIG, Lorenzo;
HARA, Dana (Harabagiu Achim Daniela);
HATOS, Vasile;
HÂRB, Ana-Maria;
HEREDEA, Vasile Ionel;
HERGHELEGIU, Corina;
HERȚEG, Ștefan;
HETEȘ, Pașcu;
HOTEA, Vasile;
I.
IGNAT, Dragomir;
ILIEȘ, Petre;
ILEA, Traian și Valeria;
IONESCU, Maria Gabriela;
IORGULESCU, Radu;
ISANOS, Elisabeta;
IVA, Lăcrămioara;
J.
JIANU, Garofița;
JURASKO, Florica;
K.
KHAYYAM, Omar - Iran;
L.
LABIȘ, Margareta;
LABIȘ, Nicolae;
LAZAR, Mureșan Ioan;
LAZĂR, Daciana;
LAZĂR, Eliza;
LAZĂR, Tudosia;
LEO, Sara;
LESCHIAN, Roxana;
LICIU, Liliana;
LIHET, Liviu;
LIȚĂ, Mariana;
LOCUȘTEANU, Lucia Elena;
LUCA, Maria;
LUCĂCEL, Ioan;
LUCHIAN, Gheorghe;
LUPESCU, Dan C.;
LUPȘE, Maria-Alexandra;
LUPȘE ,Vasile E.;
LUPU, Rodica Elena;
M.
MACSIM, Florina;
MAIORESCU, Titu;
MAN, Emil - preot;
MANOLE, Victor;
MANOLESCU, Nicolae;
MARAFET, Constantin;
MARCHIȘ, Vasile Dan;
MĂRGĂRIT STĂNESCU, Flora;
MÂNDRUȚIU, Ionel;
MELINTE, Iulian Iustin;
MICU, Daniela;
MIHAI, Angela;
MIHALCA, Irina Lucia;
MIHALCA, Octavian;
MIHALI, Nicoară;
MIHNEA, Radu;
MIHU, Eugenia;
MINUȚA ALEXA, Mirela;
MIRCESCU, Vasile;
MITREA, Vasilica;
MITROI, Adrian;
MOGA, Mariana;
MOISA, Gavril;
MOISĂ, Daniela Carmen;
MOLDOVAN, Daniela;
MOLDOVAN, Romulus;
MOLDOVAN, Valentin (Vali) - Orizont 77;
MORARU, Carmen Claudia;
MORARU, Daniel Leonard;
MUNTEANU-CUC, Florica;
MUREȘAN, Olimpia;
MUREȘAN, Rodica;
N.
NĂLBITORU, Ion;
NEAGA, Ileana Cornelia;
NECULA, Ionel;
NEDELCEA, Tudor;
NENDREAN, Cătălin;
NEȘIU, Emil Mircea;
NICA, Corina;
NICA, George;
NICĂ, Janet;
NICOLAE, Dina;
NICULESCU, Maria;
NICULICEA, Lavinia Elena;
O.
OANCĂ, Aurelia;
OBEADĂ, Lidia;
OBRINTESCHI, Elena;
OLARU, Paisie - preot;
ONACA, Daniel;
ONIGA, Iacob;
OPRIȘAN, Anastasia;
OROS, Andrei;
OROS, Milian;
P.
PANCIUC BUCĂTARU, Maria;
PARASCHIV, Virginia;
PATCA, Iulian;
PAVANETTI, Junii - Spania;
PĂLĂCEAN VEREȘ, Voichița;
PĂUNESCU, Adrian;
PERVU, Lidia;
PERȚA, Lucian;
PETCU, Liliana;
PETCU, Tudor;
PETRE, Angheluș;
PETRESCU, Alexandru;
PETRIMAN, Cristina;
PETROVAI, George;
PETROVAI, Teodora;
PILLY;
PINCOTAN, Florina Emilia;
PINTEA, Daria Jessica;
PINTEA, Lituca;
PINTEA, Vasile;
PODARU, Ana;
POP, Adrian;
POP, Dorin;
POP, NEMEȘ Ileana;
POPA, George;
POPA, Ionel;
POPA, Mariana;
POPA, Nastasica;
POPA, Ștefan;
POPAN, Mariana Cristina;
POPEAN, Valer;
POPESCU, Ana Cristina;
PORTALE, Claudia;
PORUMB, Horea;
POTOP, Ioan;
POSTOLACHE, Luminița;
PREDA, Constantin Romulus;
PROFEANU, Ioan;
PUNGĂ, Marin;
PUȘCAȘ, Gheorghiță;
PUȘCAȘ, Simona Sylvia - Italia;
R.
RAMIQI, Miradije - Albania;
RĂCEALĂ, Elvira;
REBREANU, Liviu;
ROATIȘ, Ioan;
ROBU, Calistrat;
ROCA, George - Australia;
ROIBU, Liliana;
ROMA - NOVA, Lhana;
ROMAN, Ioan;
ROȘIIANU, Ioan Romeo;
RUS, Remus;
RUSCANU BĂLĂCIANU Maria;
RUSKIN, John;
RUSU CARAGIOIU, Melania;
RUȘEȚI, Vasile;
S.
SABĂU, Valer;
SAS, Victorița;
SAVA, Cristina;
SAVA, Olimpia;
SAVU, Antonia;
SÂNPETRU, Trandafir;
SCHEIANU PĂUNA, Nicolae;
SCHOPENHAUER, Arthur;
SCOPOS, Teona;
SCOROBETE, Ion;
SERAZ, Marcel;
SIDHOUM, Rachida Ben - Algeria;
SIMA, Amalia Ionela;
SIMA, Ionel;
SIMOTA, Ionel;
SIMUȚ, Adela;
SITAR TĂUT, Daniela;
SHAKESPEARE, William;
SMARANDACHE, Florentin;
SMITH, Mary - New York;
STANCU, Aki;
STANCU, Costel;
STĂNESCU, Nichita;
STEINHARDT, Nicolae;
STOICA, Maria;
STROIA, George (Gheorghe);
SUIOGAN, Delia;
SURUGIU, Paul - Fuego;
Ș.
ȘALAPA, Dan;
ȘTEȚCO, Simina;
T.
TÎLVESCU, Dumitru;
TĂLPĂȘAN, Ioan;
TĂNASE, Elena;
TĂRĂSAN, Bianca;
TEODORESCU, Dan;
TERZIU, George;
TIVADAR, Vasile;
TOACĂ, Osipova Viorica;
TOADER, Loreta;
TODICĂ, Ben - Australia;
TOMESCU, Claudia;
TOMONI, Adriana;
TRIȚA, Constantin;
TUNEA, Lucia;
TURCU IORGA, Valer;
Ț.
ȚÂNCAȘ, Vasile;
ȚENE, Al. Florin;
ȚENE, Ionuț;
ȚENU, Irina Cristina;
ȚIFRAC, Diana;
ȚIMERMAN, Dumitru;
U.
UDREA, Cornel;
UMBREANU, V.;
URIAN LINU, Nadia;
V.
VAIDA, Maria;
VELEA, Aurelia;
VEREȘ, Peter;
VIERU, Grigore - Rep. Moldova;
VINCI, Rosa Maria;
VĂLĂREAN SÂRBU, Nicolae;
VĂLEAN, Alexandru;
VĂTUIU, Andrușa R.;
VÎLCEANU, Daniela;
VOICU, Ioan;
VOICULESCU, Vasile;
VOLTAIRE;
VRĂȘMAȘU, Vasile Viorel;
VULCĂNESCU, Romulus;
Z.
ZAHARIA, Andrei;
ZAHARIA, Daniela;
ZAMFIR, Zenovia;
ZANFIRESCU, Liviu;
ZEGREAN, Iustinian Gr.;