moraruI.    Anul platonic sau Marele An Cosmic

Conform Tradiției, Marele An Cosmic are o durată de 25920 de ani, adică durata de precesie completă a echinocțiilor. În ceea ce privește acest număr de ani, Armand G. Constantinescu afirmă în cartea sa, Tratat de Astrologie, un lucru foarte interesant:
„Cifra normală a respiraţiilor unui om în 24 de ore este de 25.920, corespunzând cu cei 25.920 ani ai marelui an cosmic denumit anul lui Platon. Acest număr de ani este durata în care punctul echinoxial parcurge întreg cercul zodiacal, în fenomenul bine cunoscut al presiunii echinoxului. Omul efectuează exact atâtea respiraţii cât parcurge întreg universul nostru solar, ca număr de ani, pentru a ajunge la punctul de unde a plecat. Şi ciclul se repetă mai departe, căci nu numai că, ceea ce este în Cer e şi pe pământ, dar ceea ce este pe pământ se oglindeşte în organismul omului.” (Tratat de Astrologie, Sibiu, Editura AnandaKali, 2011, p. 13).
Dacă împărțim Marele An Cosmic la 12, obținem 2160 de ani, adică exact cât durează o lună cosmică sau o eră zodiacală. Există, prin urmare, douăsprezece ere zodiacale care corespund celor douăsprezece zodii din zodiacul occidental.


Interesant este că erele astrologice sau zodiacale se succed în sensul acelor de ceasornic spre deosebire de semnele zodiacale care se succed în sensul invers acelor de ceasornic.
Dacă mergem cu calculul mai departe și împărțim 2160 de ani, cât are o lună cosmică, la 30, obținem 72 de ani, adică atât cât are o zi cosmică. 72 de ani durează tranzitul unei stele fixe peste un grad zodiacal.
De pildă, cam o zi cosmică a durat în istorie Uniunea Sovietică (din 1917, de la Revoluția Rusă, care a răsturnat dinastia Romanov, până-n 1989, pe fondul Revoluțiilor anticomuniste, Uniunea sovietică urmând să sucombe definitiv doi ani mai târziu, pe 25 decembrie 1991.)
O zi cosmică, la rândul ei, dacă o împărțim la 24 de ore, cât are o zi obișnuită, obținem trei ani, atât cât durează o oră cosmică. O oră cosmică, adică trei ani, a durat apostolatul lui Iisus Hristos.
Era, potrivit DEX-ului, reprezintă o „perioadă
istorică ce începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor.” (DEX, Editura Univers Enciclopedic, București, 2016, p. 390).
Numărătoarea anilor, în cazul epocii sau erei noastre, începe cu evenimentul crucial al nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, sistemul de numărare actual, folosit atât în calendarul gregorian, cât și în cel iulian, fiind propus de călugărul dobrogean Dionisie Exiguul.

II.    Zodiacul și Sfânta Scriptură

Astronomic vorbind, zodiacul reprezintă o „zonă circulară a sferei cerești în care se află cele douăsprezece constelații corespunzătoare lunilor anului și prin fața cărora trece trece drumul aparent al Soarelui în cursul unui an” (ibidem, p. 1351), în vreme ce semnele zodiacale nu sunt altceva decât „figurile simbolice ale zodiilor reprezentând cele douăsprezece constelații.” (ibidem).
Etimonul cuvântului este grecesc, zodiac însemnând „cercul animalelor”, deoarece cele mai multe semne zodiacale reprezintă animale.
Zodiacul clasic european este împărțit în douăsprezece semne, fiecare de 30 de grade longitudine, după cum urmează: Berbec (21 martie-20 aprilie), Taur (21 aprilie-21 mai), Gemeni (22 mai-21 iunie), Rac (22 iunie-22 iulie), Leu (23 iulie-22 august), Fecioară (23 august-21 septembrie), Balanță (22 septembrie-22 octombrie), Scorpion (23 octombrie-21 noiembrie), Săgetător (22 noiembrie-21 decembrie), Capricorn (22 decembrie-19 ianuarie), Vărsător (20 ianuarie-18 februarie), respectiv Pești (19 februarie-20 martie), grupate în patru mari categorii, după numărul celor patru elemente: foc, pământ, aer și apă.
Astrologia este definit drept „arta de a descifra și de a prezice destinele pe baza studierii poziției și mișcării aștrilor, a constelațiilor sau a unor fenomene cerești.” (ibidem, p. 76). Așadar, astrologul este cititorul sau ghicitorul în stele.
Sfânta Scriptură face diseminarea între închinătorii la stele: „A izgonit după aceea pe preoţii idolilor pe care-i puseseră regii Iudei, ca să facă tămâieri pe înălţimi, în cetăţile Iudei şi în împrejurimile Ierusalimului, şi care tămâiau pe Baal, soarele, luna, stelele şi toată oştirea cerului.” (Regi IV, 23:5) și cititorii în stele: „Daniel a răspuns înaintea regelui zicând: Taina pe care vrea să o afle regele nu pot s-o facă cunoscută lui nici înţelepţii, nici prezicătorii, nici vrăjitorii, nici cititorii în stele.” (Daniel, 2:27), dar interzice vehement ambele categorii:
„Să nu fie la tine nimeni care să-și treacă pe fiul său, pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă mesteșugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântator, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morți. Căci oricine face aceste lucruri este o urăciune înaintea Domnului.” (Deuteronom, 18:10-12).
În Sfânta Scriptură este stipulat rolul de semne ale vremurilor al stelelor: „Dumnezeu a zis: Să fie niște luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie niște semne care să arate vremurile, zilele și anii” (Geneza 1:14).
La un moment dat, în cartea lui Iov, este pomenit chiar termenul de zodiac:
„Poţi tu să legi cataramele Pleiadelor sau să deznozi lanţurile Orionului? Poţi tu să scoţi la vreme cununa Zodiacului şi vei fi tu cârmaci Carului Mare şi stelelor lui? Cunoşti tu legile cerului şi poţi tu să faci să fie pe pământ ceea ce este scris în ele?” (Iov 38, 31- 33).
Unii interpreți au fost de părere că prima referință la semnele zodiacale se găsește în visul pe care l-a avut Iosif, și anume acela în care Soarele, Luna și unsprezece stele se închinau înaintea lui, Iosif putând fi considerat cel de-al doisprezecelea semn zodiacal.
În iconografia creștin-ortodoxă, zodiacul este reprezentat adesea, mai ales în mănăstirile și bisericile din Bucovina și Moldova, iar în centrul său se regăsește Dumnezeu-Tatăl, căruia I se recunoaște meritul de a fi creat stelele cerului:
„El singur este Cel ce întinde cerurile şi umblă pe valurile mării. El a zidit Carul mare, Raliţa, Pleiadele şi cămările stelelor de miazăzi.” (Iov, 9: 8-9).

III.    Era zodiacală a Peștilor

Dacă era zodiacală a Gemenilor este reprezentată
de cuplul adamic, Adam și Eva asemuindu-se perfect cu doi gemeni, era zodiacală a Taurului o găsim la mai toate civilizațiile create după Potop.
Avem, așadar, la egipteni cultul lui Apis, taurul sacru, asociat în general cu ritualuri ale fecundității. Corespondentul feminin al lui Apis este vaca sacră, întruchipată în mitologia egipteană de zeița Hathor.
Și pe continentul european, în sânul civilizației grecești, întâlnim mitul Minotaurului trăitor în vestitul labirint din insula Creta, un hibrid straniu (jumătate taur, jumătate om), care simbolizează tocmai consecințele devastatoare pe care le suferă omul atunci când nesocotește voința divină.
Cât despre credința iudaică, este binecunoscut episodul biblic al întoarcerii profetului Moise de pe munte care vede pe semenii săi venerând un taur de aur.
Prin porunca de a distruge acest idol, Moise pune capăt simbolic erei zodiacale a Taurului și o inaugurează pe cea a Berbecului, prefigurată încă din vremea patriarhului Avraam când acestuia i-a fost pusă credința la încercare de către Dumnezeu prin porunca de a-și sacrifica propriul fiu.
Deznodământul a fost până la urmă unul fericit, Dumnezeu oprindu-l de a săvârși sacrificiul și oferindu-i în schimb un berbec care se zbătea într-un tufiș.
Furia lui Moise care poruncește distrugerea vițelului de aur și acceptarea legii noi primite pe munte de la Dumnezeu echivalează în plan ritualic cu simbolismul din cultul zeului Mithra care este înfățișat drept cel care omoară taurul.
În epoca Renașterii, genialul artist Michelangelo l-a sculptat pe Moise având două coarne, iar în creștinism, după cum bine se știe, Diavolul este reprezentat ca având coarne, aluzii străvezii la erele taurului și berbecului.
Era zodiacală, în care trăim încă, este, totuși, Era Peștilor, cea în care îl avem ca reprezentant pe Iisus Hristos, cel care a hrănit cinci mii de oameni doar cu cinci pâini și doi pești.
Cei doi pești cu care Iisus hrănește mulțimile reprezintă de fapt simbolul constelației Peștilor (Pisces), care, în mitologia grecească, era reprezentată prin doi pești legați împreună de o coardă.
Mai mult, unul dintre simbolurile lui Hristos cel mai frecvent întâlnit în primele veacuri creștine este cel al peștelui. În evangheliile după Matei și Marcu, atunci când îi cheamă la apostolat pe Simon, zis Petru, și pe Andrei, cei doi frați pescari de pe malul Mării Galileii, Iisus le vorbește astfel: „Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni”.
Metafora aceasta, pescari de oameni, sugerează că oamenii sunt peștii, adică trăitorii în Epoca sau Era zodiacală a Peștilor. Însuși numele grecesc al peștelui, Ihtis, este acronimul lui Iisus Hristos, care se traduce prin Iēsous Christos, Theou Yios, Sōtēr, adică Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Salvatorul.
De asemenea, cum zodia Peștilor este eminamente o zodie de apă, ca și Racul sau Scorpionul, multe dintre minunile săvârșite de Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, sunt legate de apă.
Practic, prima minune a lui Iisus, consemnată în Evanghelia după Ioan, este aceea când, terminându-se vinul la o nuntă din Cana Galileii, la care fuseseră invitați Iisus și ucenicii săi, Iisus transformă apa în vin.
Alte miracole, legate de elementul apei, mai sunt pescuirile minunate ale ucenicilor săi, după ce o perioadă îndelungată nu prinseseră niciun pește, potolirea furtunii pe mare și chiar mersul pe apă, care intră în categoria minunilor săvârșite de Iisus asupra naturii.
Semnul Peștilor corespunde celei de-a 12 case din zodiac, care este o casă spiritualității, a rugăciunii și a sacrificiului.
De aceea, avem în prim-plan figura lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a propovăduit venirea împărăției Cerurilor („Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.” — Matei, 4:17), s-a sacrificat luând asupra sa păcatele lumii și a avut 12 apostoli pe care i-a trimis în lume să vestească Evanghelia Mântuirii.

IV.    Era zodiacală a Vărsătorului

Era zodiacală a Peștilor sau Era Creștină, menită a dura 2160 de ani, va fi urmată de Era zodiacală a Vărsătorului, personificarea Constelației Vărsătorului fiind considerată un om cărând un ulcior cu apă.
Despre intrarea în casa zodiacală a Vărsătorului se consideră că însuși Iisus a profețit-o atunci când, întrebat fiind de apostoli când va fi următorul Paște, acesta le-a răspuns enigmatic:
„Iată, când veţi intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra.” (Luca, 22: 10).
Cu alte cuvinte, dacă nașterea lui Iisus marchează începutul Erei zodiacale a Peștilor, începutul Erei zodiacale a Vărsătorului va fi marcat de a doua venire a Sa.