mscPe  bancă în parc, două copile stau de vorbă lângă mine. Îmi pare că e diferență mare de vârsta  între ele – una are cam 8 ani iar cealaltă 15- dar discuția se poartă  firesc. 
O aud pe cea mică spunând:
--Iar elful a murit . Moarte adevărată.
Cea mare schițează un zâmbet și dă să zică ceva dar eu intervin contrariată:
--Cum adică „moarte adevărată” ? Există și altfel de moarte?
Se întorc amândouă către mine puțin surprinse că un adult se bagă in vorba lor și  dorește o lămurire.  Mă privesc câteva secunde în tăcere de parcă ar vrea să se convingă că intr-adevăr  aștept un răspuns la întrebarea mea , apoi își reîntorc  scurt ochii una spre cealaltă   iar cea mică  începe să vorbească:
--Bineînțeles că există mai multe feluri de morți.  Morțile neadevărate sunt pomenite toată ziuă de către oameni.


 -- Cum așa?
 -- Păi,  tu n-ai auzit niciodată pe cineva spunând „ mor de frică" ? Aia nu e o moarte adevărată , nu-i așa?
O privesc surprinsă.  Nu zic nimic și o las să continue.
--Apoi există  „ să mori tu” ceea ce ar putea fi o crimă dacă ar fi o moarte adevărată,  nu? Sau „ să mor eu” și asta ar fi o sinucidere deci iar nu e adevărată. Mai spun unii „ am murit de râs „ și nu e adevărat fiindcă n-ar mai putea să ne povestească  acum întâmplarea de atunci... Aaa, există și „ până când moartea ne va despărți „ și asta  vrea să mă facă să cred că moartea e o persoană și atunci nici asta nu e moartea adevărată. Sunt multe feluri de morți că de aia se vorbește despre ele. Doamna ne-a spus la  școală  că orice mit sau poveste pleacă de la un grăunte de adevăr deci există și altfel de morți,  alea pomenite toată ziua.
Mă privește intens și îmi dau seama că și-a terminat argumentația dar vrea să citească pe fața mea dacă am înțeles.  Caut în minte o altă expresie  ca să mă lămurească:
--Dar dacă aș spune „ soră cu moartea" ?
--Oricum nu e moartea adevărată,  e doar sora ei. Uite, vezi , eu și sora mea suntem persoane diferite.
-- Dar dacă spun că „ las cu limbă de moarte" ...
Începe să râdă și zice :
--Ia să vad . Scoate limba.
Mă supun cerinței și mă strâmb la ea . Se întoarce iar spre soră-sa :
--Ia arată-mi limba.
Cea mare mă imită.  Cea mică își  îndreaptă iar atenția spre mine :
--Ai limba normală,  nu ești moartea adevărată.
Încep să râd iar copila mai mare îmi ține isonul. Vorbăreața ne privește în liniște.  Ochii îi fug de la una la alta și i se luminează a înțelegere înainte să zică:
--Posibil să fi spus o prostie dar vedeți aici – și ridică mâna la cap așezând un deget pe frunte și unul pe gură- e distanța foarte mică. Eu am toate cuvintele aici și când ceva le pune în  ordine și se formează un gând...gândul are viteza gândului- ridică din umeri- și  trebuie , dar trebuie să îl spun. N-am ce face.