ULTIMUL OCHI DE DOR

Floarea soarelui și-ascunde chip sub bor de pălărie,            

Unduindu-și mlădios trup prin maci și spic de grâu,

Clipele se frâng pe coama răzvrătită, brumărie

A căluțului ce-n goană spintecă al apei râu.

Fluturi și-oglindesc în lacuri aripile obosite,

Buburuza ațipește pe-o brândușă ca-n povești,

Printre lacrimi care spală anotimpuri logodite

Cu beții de zile-apuse în solstiții fără vești.

Tolăniți pe-o crizantemă cu arcuș de brumă crudă

Își alină întomnarea greieri poticniți de bocet,

Cețuri pun iubirii vamă, cu gust fad de aguridă,

Îngropând puntea tristeții, lăsând scrumul amanet.

Viscolele-nstrăinării au cernut iubiri pierdute,

Mutând visele pe harta timpului fără mosor,

Parfum dulce de gutuie vindecă de ploi regrete,

Iar pe vârfuri pleacă umbra ultimului ochi de dor.

Nicio zi din calendare nu ne va mai ține minte,

Ne vor îmbrăca apusuri în desperecheate frunze,

Resemnați vor sta-ntre noi pe un țărm de necuvinte  

Corăbieri plimbând în barcă amintirile confuze.

 

       URC TREPTE

Miroase-a rai și cer, îmi ning în suflet stele    

Și-n albul absolut vin îngerii să spele

Albastre anotimpuri furate tuturora      

De cea mai nefirească, neliniștită oră.

Ne-adună și ne scad mulțimea de cuvinte

În piesa fără nume, călcând pe cele sfinte.

Un cântec mă separă de-atâtea dezacorduri,

De note fals cântate pe portativ de cioburi.

Cuvânt divin și sfânt mi-a mângâiat arsura,

Iar gustul de-anghinare l-a îndulcit prescura.

Să mă salvez de-otrăvuri, de tot ce nu eram,

Neîntinate flori, purtate talisman,

Le-am strâns din primăveri, pentru-a rămâne-ntreagă.

Nici coasa-nveninată, ce-a secerat în grabă,

Nici curcubeul meu sub tălpi de lupi strivit,

Nici fluturii iubirii, nimic nu mi-a murit.

Am iscălit cu aripi, rănite de ninsoare

Pe frunze care astăzi cer dreptul la uitare.

Păiănjeniș profan și pâcla de pelin  

A spulberat-o vântul cu adieri de crin.  

M-am vindecat de humă,de tot ce-am irosit,

În suflet, mirt jertfit din nou a înflorit,

Brumate desfrunziri se iartă prin iubire,  

Urc trepte-nzăpezite, spre-a Ta dumnezeire!


           RĂVAȘ DE TOAMNĂ

S-a-mbrăcat în frac pădurea cu frunziș de chihlimbar,

Fluturi rătăciți prin ramuri o gătesc cu papioane,

Iar pe creste munții poartă un joben de porumbar,

Licurici ghiduși fardează grânele cu lampioane.

Greieri tandri ne răsfață cu refrene desuete,

Nucii aplecați de umeri încărcați de rod bogat

Ne alintă-n reverențe jertfind frunzele cochete,

Așternând covor de vise peste câmpul brun roșcat.

Rândunele ne descântă cu penaj de acuarelă

Desenând pe tâmple gânduri cu trifoi de patru foi,

În aromă de gutuie sub a timpului umbrelă

Te sărut cu toată vara strânsă-n vise de-amândoi.

În a sufletului vatră nicio umbră nu adie,

Autografe-ți las sub gene cu absint de păpădii,

Ți-am trimis postașii toamnei cu răvaș de bucurie,

Bem din cupe ceai de stele în calești de reverii!

           ȘOAPTE RĂZVRĂTITE

Dansează-n valsuri desuete atâtea clipe și-ntrebări,

Buchet de șoapte răzvrătite s-au rătăcit printre visări.

Aș vrea să-ți scriu sau să te chem.Să uit de tine? Nici nu știu,

De-s umbră eu, himeră tu, dorința de-a putea să-ți fiu,

Tandrețe, lacrimă tăcută, celestă rază , mac-poem,

Miraj pictat din dor de tine, mlădița unui vis boem.

Banale gânduri , utopii, un pescăruș îndrăgostit,

Parfum de vers dintr-o scrisoarea mă răscolesc la nesfârșit.

Strivit sub cruci de-nstrăinări, vinovații mă răstignesc

Că-n grabă am uitat să-ți spun: sa-ți fie bine, te iubesc!

Amară, dulce frenezie, o boală ca o iarnă lungă,

În care vii și-n care-ți plec, o viață n-are să ne-ajungă,

Să ne-alungăm, să ne iubim, să frângem punți de-mpotriviri,

Nici ploi să spele veșnicii de ne-ntâmplări și amintiri.

N-am să renunț să-ți colorez fântâni de dragoste șuvoi,

Nici stele să-ți strecor în gând, destin de cer să-mpart la doi.

Când peste genele de crini pictează luna praf de-argint

Aceeași spini îi porți în trup și cicatrici din dor de-alint.

Un anotimp îmi mai doresc, ninsori de tei să ne aline,

Să-ți vindec sufletul rănit, să-ți fie veșnic dor de mine!

 

   SĂ UITE, SĂ TACĂ!

Convoaie de vise se sting între gene

Când râu izvorăște sub pleoape verzui,

Îți sunt acuarelă, un vals de sirene,

Ninsori de lavandă cu ochii căprui.

Nu-ți scriu despre dor sau stele căzute,

Un ram de măslin prin îngeri trimit,

Tu pune zăvoare iubirii pierdute,

Sub semnul uitării te las răstignit!

Aștepți un răspuns? Alintă-mi culoarea!

Strivește petala tăcerii în lacrimi,

Vindecă-ți dorul, să-nvingă uitarea,

Alungă chemarea, dezbrac-o de patimi!

În alb rătăcite, iluzii rănite,

Descântă-le iarna cu frunze de gheață,

Înăbușă dorul, sfințește cuvinte,

Dansează pe umeri cu fluturi de ceață!

Culege doar roua iubirii din șoapte,

Iertare că-ți sunt c-o zi mai săracă,

Scântei de-amintire le cerne în noapte,

Și inimii cere-i să uite, să tacă!

 

             SCLAVII ILUZIILOR

Atâția maci jertfit-au pe-al grânelor altare  

Petale-nsângerate în căutări confuze,

Timbrând cu lacrimi mute, scrisori de dor amare,

Punând sărut cu patimi pe-al sufletului buze,

Desăvârșind iubirea nescriselor solstiții,

Plătind tribut pe vise și anotimp obscur,

Dorințe-au pastelat cu faguri de emoții,

Cernute fără milă de-al brumei toamnei ciur.

Asemeni lor și noi în turnuri încuiate,            

Crucificăm iubirea pe muchii insipide,

Cu trupul biciuit de doruri disperate,

Cerșim o amnistie minutelor perfide.

Fac greve nesfârșite toții demonii constrânși,

Iar îngerii plătesc constant al vamei cost,

În grote ne ascundem neputincioși, învinși,

Sclavi veșnicei iluzii sub măști de gând anost.

  

Acarii se amuză schimbând macazul, trenul,

Noi cumpărăm bilete pentru iubiri trucate,

Pe viață corigenți, ne-nchipuim edenul
Și-apunem în vagoane cu inimi sfârtecate.

 

   NU-I TIMP DE-AMINTIRI

Se leagănă frunze-n văzduhul tomnatic

Sub nori de mătase în burg obosit,

Străine chemări cu trupul lunatic

Mă strigă pe nume cu glas istovit.

Fluturi de ploaie sărută ferestre,

Cad lacrimi de brumă cu gustul sălciu,

Stele de mână mor frânte pe creste,  

Luna se zbate pe cer plumburiu.

Apus este-n toate, iar mâine-i târziu,

Zăpezi au să vină să-ngroape ce-a fost,

Vindecă-ți gândul, eu n-am să te știu,

Desculț va pleca și vis fără rost.

Nu-mi ești, nu mă dori, te simt un străin,

Din restul rămas, nimic nu există,

Un înger salvat din vis clandestin

M-a luat sub aripă din toamna ta tristă.

Nu-i timp de-amintiri, cocorii-s grăbiți,

Suflet încuie-ți cu cheia tăcerii,  

Macii iubirii de doruri treziți

Strivește-i pe rând sub talpa uitării!

       MINUNE SAU BLESTEM?

Trec trenuri fără țintă, în gări fără oprire,

Iar casa de bilete a dispărut subit,

Nu-i cine să mai creadă, să cumpere himere                  

Spre vise interzise, ce-ncep cu un sfârșit!

  

Ne confundăm în ceață cu mii de călători,

Căutându-ne bezmetici în stații și vagoane,

Ne-ntrezărim prin lacrimi de viscol și ninsori,
Doi clandestini haotici pe-a vieților peroane!

În clopotele iernii zăpezile suspină,

Și fiece secundă e-a timpului trădare,

Vedenii pretutindeni, voci stinse, în surdină,

Pulsează-n inimi taine, iubire și candoare.

Se nasc sub pleoape îngeri când doruri ne cuprind,

Ne-alintă Carul Mare în curcubeu de flori,

Noi veșnice iluzii spre nicăieri gonind,

Cu rătăciri confuze în palide culori.

  

Un paradox iubirea, licoare dulce-amară,

Divine constelații, amnezice-nfloriri,

Altoi de spini si crini, absint de lăcrămioară,
Mă cauți unde nu sunt, ci-n rouă de-amintiri.

 

Iubindu-mă m-alungi, când din tăceri te chem  

Și te resping potrivnic din șoapte fără rost,

Pastele pe nuanțe. Minune sau blestem?

Cu câte vise frânte plătim iubirii cost?

 

       TROIȚELE IUBIRII

Jertfim aceleași lacrimi pe-altare de orgolii        

Și ispășim pedeapsa aceleiași iubiri.

S-au întristat lăstunii, se frâng sub ploi magnolii,

Vorbim despre iubire, trăind din amintiri.

Prezentul fără noi, astenică corvoadă,

Avare anotimpuri ne fură flori de lună,                                      

Am să înving opreliști, mă voi lua la sfadă

Cu umbre de-mprumut. Visa-vom împreună!

Iar de va fi nevoie aduce-voi din larg

Corăbii cu speranțe din Portul nemuririi,                            

Contrariate valuri la țărm de vis se sparg,

Înalță fluturi mov, troițele iubirii!

Vreau leac de izbăvire când împotrivă-s toate,

Eu știu că doar cu tine în stare sunt să zbor,

Să vindec agonii, tăceri nevinovate,

Pescar îți sunt de vise, iubire, lacrimi, dor.

Din salba mea de ani, atât cât mi-au rămas

Cu stele, licuricii, doar ție îți vor scrie,

În suflet pași de îngeri, în vise fac popas,

Sfințind cu maci iubirea, valsând în poezie.

 

           ȘTII TU VREUN LEAC?

Nici azi n-ai înțeles? Cum să-ți aduc aminte?

Din care constelații să știu să îți culeg,

Alai de stele nuferi, șirag de perle sfinte,

Să poți să mă cuprinzi cu sufletul întreg?

Cum te-aș putea privi? Prin ce sclipiri de zare?                

Cu ce miraj de vise și rouă să-ți pictez,

Melancolii de fluturi zâmbind pe val de mare

Și câte punți din roze în gând să-ți colorez?                                

Vioara cărui cântec ți-ar dezlega misterul,      

Ce notă necântată pe strune n-a dansat?

Am solfegiat iubirea tivind cu salbe cerul,    

Cu leac din flori de lună, de ploi te-am vindecat!

Perechi de rândunele din vise s-au desprins.

Să-mbrac nemărginirea în zborul altui veac?  

Cât oare să te-aștept? Tresar mereu învins!                                

Ce fac cu-atâta dor? Știi tu cumva vreun leac ?

 

 

TE-NTREABĂ!

De ai cumva dileme, răspunde-ți la-ntrebare:

Ce-ai adunat pe cale și cât ai risipit?

Câte iluzii-ai strâns în strâmte buzunare

Și cât pentru dreptate și dragoste-ai jertfit?

Câte-nrobite vise le-ai dezlegat prin lacrimi

Și câte lupte-nfrânte din temeri te-au ucis,

Cât ai vâslit prin mări de-nvolburate patimi,

Cât te-ai ascuns de tine ca un fugar proscris?

Câți munți de-ngrijorare-ai trecut fără cârtire,

Când pentr-o clipă viața părea că te-a învins,

Câți fluturi ai salvat din gheare de-amăgire,

Și-n bezna câtor inimi credința ai aprins?

Câți maci ai semănat prin miriști și hârtoape

Și câte flori sfințite în suflet ai plivit,        

Când părăsit de semeni ce îi credeai aproape,

Indiferenți, cu toții, pe rând te-au părăsit ?

Cum ai răspuns ocării, cu ură sau iubire?

Celui sărac și singur cât din ce-aveai i-ai dat?

Ce-nseamnă pentru tine deplina fericire,

Iubind, să dăruiești sau te-ai dorit bogat?

Doar tu cunoști răspunsul, ești singurul ce știe

Povestea s-o-ntregească despre ce-ai fost, ce ești,

Iubește,-nvinge-ți eul, fii plin de omenie,  

Cu mir celest atinge-i pe cei ce-i întâlnești!

 

           STRÂNG COMORI

Într-un sat uitat de lume peste deal, în aluniș,

Merg ținându-se de mână-n pas agale prin frunziș

Doi copii trimiși de mamă la bunica lor bolnavă,

Gârbovită de ani mulți, zâmbet trist, la trup firavă.

Băiețelul șugubăț, guraliv cât roata morii,

Pus pe șotii, ghidușii, treaz de cum mijit-au zorii,

Încântat de basm cu zâne, prinți, căluți înaripați,

Zmei, luceferi, cosânzene și castele cu-mpărați,

Se visează Aladin, mag sau rege-ntr-o cetate.

Timpul, să se scurgă iute, fată-ncearcă a-i abate

Gândul de la drumul lung, prăfuit și plicticos,

Inventând povești haioase, știind cât e de năzuros.

Obosit, nerăbdător și trăgând-o de fustiță,

Cu ochi mari și rugători, cu mânuța prin cosiță,

Doritor să-l ia în brațe, alintat și șmecheros,

Un pupic scurt pe bărbiță îi dă-n fugă prietenos.

Și în timp ce-l urcă-n cârcă un localnic de prin sat,

Fiindu-i milă de fetiță, curios a întrebat:  

Nu ți-e greu să duci povara asta grea în al tău spate?

Nu-i povară suflet drag, îl iubesc, îmi este frate!  

Nu socot că este greu, fac ce pot cu bucurie,

Sar mereu în ajutor dovedind mărinimie

Dăruiesc din al meu suflet mici smaralde de iubire,

Strâng comori în temple sfinte pe altar de nemurire!

 

 

SĂ NU GĂSEȘTI VREODATĂ

De astăzi doar tăcerea în clopoței de șoapte,

Va adia când zorii prin anotimpuri zburdă,

Vor înflori magnolii în stepele din noapte,

Iar partea ta de cer îmi va rămâne surdă!

De astăzi se revarsă în picuri de matasă

Cu susur blând, suavă, în rochie turcoaz,

O primăvară-n suflet, cu zâmbet de crăiasă,

Pictând cu buburuze candoare pe obraz.

Răsfăț vrăjit de nai, explozii de culoare,

Seducătoare vise-nfloresc fără de tine,

Îmi ești de-acum străin. Mă-ntreb cine-ai fost oare?

Un joc al întâmplării pe-al hărților destine!

La țărm de rămas bun am ancorat iluzii,

Cu aripi de colibri rescriu altă poveste,

Din resturi de puțin șterg ultime confuzii,

Corabierii clipei surâd din zări celeste.

S-a rătăcit un gând, dar ce-are să-ți mai spună?

Himere nu mai cumpăr, doar vis adevărat,                    

De-am să te uit, mă iartă! Să nu-mi găsești vreo vină!

Mi-ai irosit tot cerul! Vreau visul îndărăt!  

Mă rog ca primăvara să fie cât mai lungă,

Să nu-mi mai fure nimeni din vise niciodată,

Zadarnic dor de tine să nu mă mai ajungă,

Iar leac să-mi uiți iubirea, să nu găsești vreodată!

 

       ZORIȚI DE VIAȚĂ

E forfotă și zarvă pe străzi aglomerate,

Abia dacă se-aud vecerniile în strană,

Preocupați de sine, cu inimi cenzurate,

Pestrițe furnicare se-ntrec în mare goană.

Sunt orbi și surzi, trăiesc, zoriți parcă de viață,

Privesc cum umbre-aleargă pe ziduri scorojite,

Oameni sărmani și singuri cerșesc stropi de speranță,

Dar cine să îi vadă în veac de măști rânjite.

Nu-i timp de gingășii și nici de brațe-ntinse,

Suspine sunt destule și zilnic se-nmulțesc,

Cu toții au probleme și vise neatinse,

Nu pot schimba destine și-oricum se cam grăbesc.

  

Bolnavi de neiubire,-n cetăți de autism,

Sporește nepăsarea, sunt reci și împietriți,

Înstrăinați de semeni, robiți de egoism,

Firimituri de stele degustă plictisiți.

Zăresc printre mulțime un trup firav, plăpând,

Cu haine ponosite și fața chinuită,

Hrănește turturele și-aproape surâzând,

Le spune ceva-n șoaptă c-o voce răgușită.

I se preling pe buze șirag de lacrimi mute,

În ochii ei un înger bea rouă de lumină,

Coboară Dumnezeu pe pleoape s-o sărute,

Cât de săraci bogații și cât de plini de vină.

 

     IUBIRI ANONIME

Prin perdea de brocart te zăresc uneori

Cum îți plimbi ochii grei, de tăciuni, obosiți,    

Canarii doinesc peste munți de culori,
Vântul mătură pași, licuricii-s răpiți.

Pe un colț de batistă-ți gravez flori de cer,

Disperări să-ți alini în agonice nopți,

S-o păstrezi talisman și cu lanțuri de ger

Leagă-ți pași rătăciți sau descântă-i, de poți.  

Să n-ai doruri, nici vise! Lăstari de-amintiri,

Arome neclare, le-nchide-n sertare,

În resturi de jar vor ofta-n mănăstiri,

Albi fluturi răniți cu ace de sare.        

Iubiri fără brațe, tăcut, urcă scara,

În turle de gânduri, dar fără vreun rost,

Povești nenuntite își cară povara  

Căutând primăveri în cuib fără cost.

De unde te știu, mi-ai fost, te-am pierdut?

Frânturi de nimicuri flămând răscolesc,

Doi ochi de cicoare, cu riduri de lut,

Prin zdrențe de stele, nostalgic privesc.

Un ropot de cai, Vivaldi departe,

Săruturi de fum, năluci și nisipuri,                            

Lacrimi de lună pe file de carte,

Iubiri anonime, în frac, fără chipuri.

NEGUSTORUL DE VISE - Popa Ines Vanda

Dansăm în valsul nopții în pulbere de lună

Cu rumeguș de vise ne spăla blânde ploi,

Se frâng poeme-n suflet, cocori de primăvară,

Un ochi de cer privește cu lacrimi la noi doi.

În puncte cardinale ne mai cernim trecutul,

O umbră dezlânată s-a rătăcit în gând,

În peșteri de-ntuneric la braț cu nenorocul,

Cuvinte -necuvinte le țesem sângerând.  

Doar pas grăbit și veșnic, în inegale drumuri,

Cadențe neritmate în mersul nostru-n doi,

Eu flori de mirt albastru, un vis pictat de fluturi,

Tu negustor de vise, iluzie-n splendori.

Eu te pătrund cu flăcări de dragoste curată

Și-ți beau nemărginirea din buze de hoinar,

Robit de vise oarbe, mai arvunesc speranță,

Mă irosesc în arderi de tine, pas fugar.

Perdele de fantasme se spulberă în neguri,

Ești negustor de vise, nomad nefericit,

Eu te-aș fi vrut de-a pururi să-mi înflorești în muguri,  

Ai doar un scump renume și-un suflet peticit!

 

       POT EU ?

Pot eu să sting o stea din Carul Mare,

Iubirea să o șterg cu flori de lună,

Sărut să-mbrac în haină de ninsoare

Îmbrățișări de dor să-năbuș în lagună?

Pot eu să spun că nu mă doare dorul,

Deșertul să îl spulber prin tăceri,

Să-mi cuibăresc în lacrimă fiorul,

Suspin să tăinuiesc în amăgiri?

Pot să pictez un zâmbet în poeme,

Și pe uitare lacătul să-l pun,

Singurătății să îi pun alt nume

În resemnări de taină să m-adun?

Pot alunga iubirea în pulbere de nori,

Destine să strivesc sub tălpile de lut,

Să mă îmbrac cu vise în sute de culori

Și inimii rănite să-i spun că n-o aud?

Pot eu să-ndur când nu te simt aproape,

Când împletesc cărări de așteptare,

Știi tu vreun leac de dor ca să mă scape

Sau un miracol să te scrie cu uitare?

Pot eu de azi să-ți spun nu te doresc,

Când totul îmi vorbește despre tine,

Tristețea s-o prefac în rai ceresc

Când sufletul doar ție-ți aparține?

Pot eu să vindec dorul cu umbre de uitare

Și macii de iubire să-i ard în asfințit,

Trăiesc doar cu speranța de toate visătoare

Într-un buchet de lacrimi îți spun cât te-am iubit!

CURRICULUM VITAE LITERAR

Numele complet Popa Ines Vanda
Oras : Timisoara
Adresa mail : Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Blog personal : http://inesvanda.blogspot.ro/
Curriculum vitae literar: Pescar de vise, Popa Ines Vanda, 2013  ( volum de versuri) 
Simbioze lirice – Antologie de versuri , Editura Anamarol, 2014
Petale de suflet, Antologie de creatii literare Negru pe alb, 2014

Colaborari literare: Revista AVA, Revista literara BOEMA, Revista Oglinda literara, Regatul Cuvantului, Popasuri culturale, Nomens Art, Revista Vatra

Poezii publicate pe situri literare : Confluente literare, Insemne culturale, Negru pe alb, Casa gandului, Esente, Casa Gandului Cleopatra, Universul prieteniei,