LOC 2Am fost odată mic! Atât de mic încât nimeni nu mă lua în seamă. Eram fiul tatălui și al mamei.
Trebuia să fac numai ce spuneau ei. Gândurile și dorințele mele erau prea mici pentru a fi luate în seamă.
Eram copilul frumos, admirat de toată strada, pentru că semănam cu părinții, nimeni neobservând ceva particular în înfățișarea mea. Aveam nasul mamei, ochii tatălui, gura bunicii și eram cuminte ca bunicul!
Ai mei erau îngrijorați că mă joc prea mult! Într-o zi, am încercat să bat un cui în ușa magaziei. Seara a avut loc o ședință extraordinară în care părinții au reproșat bunicilor lipsa de responsabilitate în supravegherea mea și faptul că dacă aveam să continui în acest fel, voi ajunge un simplu muncitor ca bunicu’. Intotdeauna el era vinovat pentru educația mea.
Altă dată, încercând să sap o groapă în grădină, bunica s-a apropiat în fugă, roșie la față, făcându-și cruci și suduind, pentru a înlătura năravul care mă arunca în neamul țărănesc al tatei. Seara a avut loc o nouă dezbatere în care tata i-a reproșat bunicului că nu-i în stare să-și țină-n frâu nevasta.


Se sfârși saptămâna și abominabilele mele purtări fură iertate, pentru că arătam așa de bine în spilhousen-ul roz bonbon cumpărat de bunica de la „Trei Ursuleți”, încât toată familia a considerat că sunt cu totul special, față de golanii de pe stradă, care băteau poarca toată ziulica. Sigur că și mie mi se părea că ei, „golanii”, copii vecinilor, care nu purtau hăinuțe roz, erau altfel decât mine.
Alergau desculți cât îi țineau picioarele după cercul de oțel, scânteind la auzul unor propoziții, care mai de care mai deocheate, în loc de fraze elevate.
Îi priveam îndelung prin crăpătura gardului și nu înțelegeam de ce erau atât de veseli. Probabil erau needucați, cum zicea mama, pentru că părinții lor nu aveau această ilustră calitate intelectual-pedagogică.

A sosit iarna, cu capriciile ei hibernale, suduind cu gheață și zapadă, despletind coroana pomilor cu aerele sale reci, glazurând cu promoroacă sărutul amorțit al dimineții.
Paltonașul meu, confecționat de nașu’ Sile Bălosu’, dintr-o manta militară ce aparținuse în vremurile ei bune tatălui meu, îmi rămăsese mic, așa că se hotărâ în consiliu de familie, să-mi reânnoiască garderoba cu un cojoc călduros, că doar eram de acum băiat mare. Tata a scris rudelor împrăștiate în două sate, care în dorința lor de afirmare, în cadrul familiei mărite, au tăiat două oi țurcane pentru viitorul meu cojoc oltenesc. Mama, susținută vehement de bunica, a considerat că rudele tatei erau niște sălbatici care habar n-aveau ce trebuie să poarte copilul deosebit care eram. Sigur că eram deosebit față de „golanii de pe stradă”, eram deosebit față de „țărănușii” rudelor tatei și probabil de majoritatea copiilor de vârsta mea, care puteau să se bucure neângrădiți de darul firesc al copilăriei.
Așa se face că, învoindu-se de la serviciu, informată fiind despre aprovizionarea unui magazin de blănuri de pe Lipscani, mama m-a luat încrezătoare de mână, amestecându-ne în marea de oameni din fața magazinului. Urma să sosească un lot refuzat la export cu celebrele cojoace „Alain Delon”.
Din cauza înăltimii mele nu reușeam să deslușesc vitrina cu exponate, prin pădurea de picioare care mă înconjura. Așteptarea devenise la fel de apăsătoare ca frigul de decembrie, amorțindu-mi picioarele și speranța reușitei. Dacă n-ar fi fost atâția oameni în jurul meu, aș fi crezut că informația nu fusese decât un zvon prostesc, dar privindu-i nu puteam să nu mă contaminez cu încredera lor. Erau antrenați în cozile interminabile de la măcelărie, iar așteptarea era pentru ei un prilej de discuții arzătoare despre „te miri ce”!
Ca să nu îngheț de tot, mama făcu  un gest destul de riscant, părăsindu-mă pentru doi covrigi calzi, de la patiseria din colț, care ar fi trebuit să-mi dea suficientă energie, până la sosirea camionului cu marfă. Rămas singur aveam impresia că n-o s-o mai văd niciodată pe mama, în mulțimea care mă înconjura. Și totuși cineva a strigat-o:
-- Doamnă, copilul e aici!

Eram acolo, pendulând de pe un picior pe altul, învățat de un domn, profesor de sport, care nu mă părăsise o clipă, din simpatie vădită pentru mama, sperând în acest fel să-i intre în grații.
Într-un târziu, spre seară, lumina farurilor mult așteptatului camion ne trezi din starea de priveghi, care mai de care activat instantaneu de dorința furibundă de a ajunge cât mai aproape de ușa magazinului.
De undeva din spate apăru un milițian care folosind pe post de baghetă magică bulanul din dotare, deschise o cărare de acces, precum Moise despicând marea în drum spre „Țara Sfântă”.
Folosindu-și aptitudinile domnul de sport înșfăcă fără să se uite două cojoace, le cercetă câteva secunde, apoi aruncă una din ele mamei. Reușisem imposibilul, pentru că la cele peste suta de persoane, doar vreo treizeci intraseră în posesia unui cojoc. Oamenii, supărați pentru cât așteptaseră, se mulțumeau să capete o haină, indiferent de mărime sau model, indiferent dacă era de damă, bărbătească, sau de copil.
Așa se face că după ce am plătit la ușa camionului, am ieșit victorioși din mulțime, cu haina cea nouă, a cărui mărime și model nu mai conta, în raport cu valoarea ei incontestabilă.
Mama m-a strâns în brațe și mi-a zis cu emfază:
-- Ai un Delon!
„Delonul” era pentru un adult de talie medie, dar parcă mai conta!
Ajunși însfârșit acasă, după o cană fierbinte de vin fiert în sânul fericit al familiei, după ce toți și-au spus părerea, pro sau contra, a fost chemat urgent nașul Silivestru, croitorul familiei, care, făcând risipă de imaginație și ace de gămălie, reuși să-mi suflece mânecile până la coate, poalele până la genunchi. Arătam ca un ursuleț, cârpit după o luptă fractricidă.
Ce a urmat,... a fost gloria sezonieră a familiei mele. Mergeam pe stradă îmbrăcat în podoaba blănoasă, având pe cap o căciulă confecționată din surplusul tăiat din poalele hainei. Trebuia să mă admire tot cartierul pentru că eram asortat!- Zicea mama. Iar când era întrebată de haina mea spunea mândră că e un „Delon”!
Un „Delon” care m-a încălzit până în clasa a șasea, în fiecare an modificând poalele și mânecile în concordanță cu alungirea oaselor mele!