Coperta LIMTrotuarul meu (fragment)

se ia un cub cu un colț spart
se înghesuie înăuntru cîțiva îngerași de pahar
se scutură bine pînă cînd ies cîrtițe galbene
mersul drumurilor pe la lilieci se tapează
cu inimioare de cunoscători
pe o bicicletă de lemn pedalînd găsești ascunse morminte
pe marginile asfaltului


levantul înghite sughițuri precum
viața fără urmări
doar federeii zburdă lacomi
de viață
cum bătrînii fără de dinți

P.S.
Daimonul îmi face cu ochiul
bistrițeanule
dicolo de granițe sînt curcubeie
zi-le pe nume


De vorbă cu Mişu

cu Mișu vorbesc ore în șir
mă aprobă din cap sau scoate un sunet
înțelege orice chiar dacă se laudă că a chiulit


i-am zis despre începuturi cum omul
a descoperit focul cum l-a strunit
și peșterile i-au devenit casă
cum a vînat și s-a îmbrăcat și a mîncat
cum a crescut animale
aici Mișu mi-a demonstrat că știe cum fac oaia găina porcul
apoi am vorbit despre creier și evoluția artistică
abstractizarea mi-a demonstrat-o concret
scuipînd în palme
iată operă de artă mi-a zis
iată sentiment
i-am zis despre univers și universuri paralele
despre găuri negre și pitici albe
a înțeles că omul e atît de mic încît
s-a scuzat că merge la toaletă
să nu plesnească

a revenit revigorat cu dorința crescîndă
îmi sorbea vorbele despre zei
aproba rugăciunea propusă
îhî și zîmbi tîmp de parcă raiul e la o lungime de palmă

m-am ridicat brusc ne vedem mîine
îhî
și începu să numere pe degete



Gara cu un singur peron

în gara cu un singur peron oamenii
sînt mici și temători
trenul vine rar și aleatoriu
oprește pentru 10 secunde
cei mai puternici urcă din mers
ceilalți așteaptă următoarea garnitură
trenul face ocolul pămîntului
abia apoi se întoarce
cu morții
pe care o mînă uriașă
îi aruncă pe partea cenușie opusă gării
10 secunde e ceață
stafii albăstrii luminate de proiectorul
cu lumini intermitente
amintesc viața ascunsă în trupuri
și numai cei mai puternici prind trenul
numai cei mai puternici ajung dincolo
bătrînii își blestemă zilele
tot mai mărunți chirciți pe băncile putrezite
mănîncă semințe pufuleți și covrigi
aruncați de o mînă minusculă
pe fereastra de unde secolele trecute
se vindeau bilete de tren
taina pe care ei nu o știu
e că mai există o gară cu mai multe peroane
unde trenurile staționează suficient
pentru ca vîrstnicii să ocupe locurile cele mai bune
la geam unde se văd grădinile suspendate
iar gara e o grădină imensă cu plante exotice
bătrînii primesc banane și aripioare de pui
trenul merge încet înspre lacul cu ape verzui
și acolo pe un pod luminat de planete
oamenii se prind mînă de mînă
plutesc și aleargă
cum ar fi puternici și tineri