LOC 1Motto   “Dragostea se naște cu un
surâs, crește cu un sărut
și se termină cu o lacrimă”
...Cu primul sărut au zburat anii copilăriei, ascunzându-se în fagurele dulce al amintirii.
Tandemul buzelor, fremătând de emoția adolescentină a necunoscutului, cu tentația sa, face să vibreze întreaga ființă, luând locul bucuriei primelor jucării, uitate într-un colț al mansardei acoperite de praful uitării.
Când te gândești cu câtă ardoare strângea la piept păpușile Monster High, încercând să ne convingă de fiecare dată că mai trebuie să aibă una și încă una, până când va ajunge să dețină toată colecția, pentru că numai așa putea face parte din lumea lor, a păpușilor ” monstruos” de frumoase, care deși tăcute, erau în stare să îi capteze toată atenția, într-un dialog  mut al viselor copilăriei.
Fiecare din noi am avut un personaj, mai mult sau mai puțin imaginar, care ne-a însoțit pe parcursul întregii copilării, fiind întotdeauna de acord cu bravadele și năzbâtiile noastre, dar mereu în contre pied cu povețele anoste ale părinților.
Să revenim la primul sărut, cel care te face să te desprinzi de pământ plutind în aerul rarefiat de respirația sacadată, sunând în urechi clopotele bitonale ale inimii, cuprinsă de frenezia paralizantă propagată în toată ființa.


Atunci ochii agățați de pleoapele închise încearcă să pătrundă ceilalți ochi închiși, până în adâncul sufletului ce se vrea pereche. Apoi, buzele se desprind tremurânde, speriate de îndrăzneala lor, experiment al cărui rezultat este mai eficient decât orice reacție chimică în lanț.

În noaptea albă ce urmează, toate gândurile se adună într-o pâlnie a trecerii, care scurge o singură dorință: SĂRUTUL!
Cel care-l poartă pe buze este Luceafărul dorinței, un amalgam de Cupidon și Mefisto, care te ia de mână și te poartă în ținutul arid și al maturizării.
Dar toate ar fi cum ar fi, dacă noi părinții, spectatorii fără bilet al unei piese scrise demult, în care se schimbă doar actorii, n-am simții un gol imens, care pleacă din inimă fără să găsească cale de ieșire. Rămâne acolo creându-ți o stare de imponderabilitate latentă, ce te poartă prin vânturile perfide ale îngrijorării.
Dar ce poți face..? E doar un sărut, un simplu sărut! Ce rău poate face un sărut?
Poate fi o terapie, poate da încredere, îți poate da aripi ca Red Bull-ul! Să zbori spre idealurile înalte ale desăvârșirii, te poți cățăra pe muntele iubirii și-acolo sus poți vedea altfel lumea, mai bună, mai luminoasă, mai colorată!
 Numai că acolo nu poți fi singur! În urcușul ăsta ancestral câte-un alpinist mai cade, doborât de propriile resentimente și-atunci te prăbușești agățat de coarda nepăsării partenerului. Căderea e întotdeauna dureroasă, indiferent de altitudine și atitudine.
Cucuiele se umflă dureroase pe suprafața încă nebătătorită a inimii.
Vindecarea este grea din lipsă de medicație, dar timpul, se pare, ar ameliora durerile acute, rămânând însă în formă cronică până la găsirea altui partener, dispus să reia urcușul, în dorința unanimă de a atinge apogeul, acel apogeu utopic care ne face să luptăm pentru el toată viața!