Ioana RViaţa

Viaţa este ca un teatru,
Despărţită-n patru acte.
Fir subţire, scurt sau lung.
Viaţa despărţită-n patru,
Ani puţini, care n-ajung.
Să înţelegi rostul trăirii,
Să înţelegi drumul parcurs,
Să înţelegi rostul iubirii,
Viaţa nu e de ajuns.


Tot ai vrea să nu se rupă
Aţa, ce ţi-e măsurată,
Tot o luptă neântreruptă,
Ce folos de ţi-a fost dată?
Dacă suflet nu păstrezi,
Ce folos de viaţa toată?


Un pământ arid sub soare

Doar un cer deasupra noastră,
Astre ce ne  luminează,
Luna care stă de veghe,
Şi un soare cu a lui rază.

Mai fierbinte de astă dată,
Parcă vrând să ne topească,
Un pămât arid sub soare,
Este glia strămoşească.

Să avem grijă de ea!
Că-i vândută jumătate,
De n-ar fi aproape toată,
Vino Doamne, fă dreptate!

Altfel focul arzător,
Din al Soarelui fierbinte,
Va trimite peste noi,
Suliţe de foc aminte.

Să-ne învăţăm odată,
Să fim buni, să nu fim răi,
Recunoască-se greşeala,
Altfel va fi vai de noi!



Adevărul


Adevărul este lumina vieţii,
Minuciuna, întuneriul morţii,
Adevărul este şi a fost,
Minciuna doar e fără rost.

Ea duce pe mulţi în eroare,
Adevărul pe veci nu dispare,
Pe toţi răul ne ispiteşte,
Minciuna cea rea nimiceşte.

Sufletul e prima suflare,
El este unul până ce moare,
Minciuna e vorbă, este ispită,
Prea des în lume este rostită.

Adevăr e unul singur,
Nu-i zici florii că e mugur,
Cum nici mugurul nu-i floare,
Adevărul nu dispare.



Răstălmăcite-s toate

Din puţinul timp rămas,
Am citit şi câte-o carte,
Şi -am căutat să înţeleg,
Scoţând din ea ceva citate,
Care şi azi se regăsesc,
S-au regăsit de-a pururi,
Păcat că nu s-au înţeles,
Ori nu s-au vrut ca adevăruri.
Aşa a fost de la început,
Se întâmplă şi-n scriptură,
Cine azi mai ţine cont?
Când totul se preface!
Din adevăr tot o minciună,
Şi din minciună adevăr.
Răstălmăcite-s toate,
N-am să înţeleg până ce mor,
De ce s-a mai scris carte?




Aşa pe toate le-am cules

Astăzi un vers, mâine un vers,
Aşa pe toate le-am cules,
Le-am adunat în cartea mea,
Şi supărări şi dragostea.

Ce am avut, ce n-am ştiut,
În suflet toate le-am ţinut,
Vâzând în lume câte sunt,
Atâtea rele pe pământ!

Şi nimeni parcă nu mai vrea,
Să mai încerce azi ceva,
Le-am oferit azi tuturor,
Să le citească, dacă vor!

Şi fără urmă de întristare,
Ci doar ca alinare,
Iar celor de i-am criticat,
Şi-n versuri dure ofensat,

Să nu se supere pe mine!
Căci le doresc doar bine.
De mi-am permis să dau un sfat,
Cine e bun, l-a respectat.

De l-a citit, m-a înţeles,
În simplul şi umilul vers.




Zugrăvite-s multe!


Moartea e neagră?
Cine-a văzut-o?
Dar viaţa-i roz?
Cine-a vopsit-o?
Zugrăvite-s multe!
După cum vrea el’, omul.
Pe toate le preface,
După dorinţi, plăceri,
În viaţă n-are astâmpăr,
Dar are şi dureri,
Durerea că el moare,
Plăcerea că trăieşte,
Ăsta-i sensul lui,
De suflet nu îi pasă,
Ci doar de trup,
Şi de orgoliu, de putere,
Averea lui mărirea,
Mai mare decât cine?
Oameni suntem toţi,
Dar suflet nu-i oriunde.
În rest, doar moartea,
Neagră sau oricum,
Portocalie viaţa,
Sau albă, verde, brun.



Fluturi de noapte



Fluturi de noapte dansează frenetic,
Izbindu-se orbeşte în zbor,
În lumina lămpii,
Atât de pătrunzător.
Şi ce spectacol, şi ce plăcere!
Dar unii din ei chiar mor,
În dansul cel mare cine-i opreşte?
Priveşte-i Doamne, priveşte!
Toţi vor să se prindă în joc,
În cercul fără ieşire,
Venind în goană orbeşte,
Cad doar acei cu aripi moi.
O lume de fluturi, o lume de oameni,
Dansează frenetic, de zor,
Fără a se teme, fără să vadă,
Chipul celui nemuritor.



Trezeşte-te lume din nepăsare!


Trezeşte-te lume din nepăsare!
Din ignoranţă şi din visare,
Puţine suflete rămase,
Mulţime,mulţime de oase.
Ce-aleargă înşirate în cerc,
Golite, fără de suflet petrec.
În dansul plăcerii de trup,
Carne din carne îşi rup.
Fiecare trăieşte în crezul său,
Cu nicio teamă de Dumnezeu.
Şi din vechime a fost la fel,
Omul, născocitorul, doar el
Le-a prefăcut şi schimbat lumea,
Astăzi mândria atingând culmea.
Ne-om duce cu valul, căci lumea trece
În nepăsare ea tot petrece.
Sau vom pieri în suliţi de foc,
Aleargă omul după noroc.
O lume surdă, oarbă, bolnavă!
Eşti plină de atâta otravă!
Priveşte în suflet de-a mai rămas,
Opeşte-te o clipă şi fă popas!
O lume ce alergi tot rătăcită,
Tu vei pieri nelecuită.
Sporovăi ceva din buze dulci,
E doar minciună şi te prefaci,
Spune cinstit şi adevărat,
Cât nu-i târziu, cât n-ai plecat.
Am obosit tot repetând,
Cu multă dragoste sperând
În sufletul din om pierdut,
Pe câţiva taleri l-a tot vândut.
Trezeşte-te lume din nepăsare!
Din ignoranţă şi din visare,
Am obosit, mi-e tare somn!
M-am săturat de omul domn.
Pe Domnul cel Mare îl mai aştept,
M-am săturat să tot repet.



O singură trăire este

Mi-e dor de linişte şi pace,
Mi-e dor de ascultare,
Mi-e dor şi mult mi-ar place,
Să cad azi în visare.
Un vis real, nu închipuit,
Căci multe sunt fantasme,
Iubit să însemne chiar iubit
Nu-l vreau pe cel din basme.
Căci din legende în legende,
Create multe fantezii,
Azi nu te poţi încrede,
Trăind doar în iluzii.
Trăirea în visare e frumoasă!
Plutind în nepăsare,
Foarte puţin mai pasă!
Prea multă e visare.
Şi n-ar fi asta un păcat,
Căci frumos e să visezi,
De-ar fi şi visul adevărat,
Şi să mai poţi să crezi.
Frumos ar fi, asta doresc,
Visul vis, nu ireal,
Să fiu iubită, să iubesc,
Să nu mă las dusă de val,
Căci valuri, valuri au trecut,
Mai multe în visare,
Şi tot aşa s-au petrecut,
Mai mult în nepăsare.
O singură trăire este!
Aceea e simţire,
Ce nu îi spui poveste,
E singura trăire.
O mare liniştită sunt ,
Când simt iubirea,
Şi un vulcan aprins,
 În faţa celor ce mă mint,
Care-mi aduc doar amăgirea,
Şi nu le pasă de ce simt.

Un nor de fum

Un capăt de aţă,
Un capăt de drum,
Un capăt de ţară,
Un nor de fum.
Şi câte cuvinte!
Şi câte poveşti!
Dar simţăminte?
Câte-s fireşti?