golomozInsomnii de martie

E bal mascat pe strada sentimentelor
Sinceritatea s-a urcat de mult la cer
De-aceea azi vă spun adio florilor
Purtându-mi demn singurătatea la rever

În suflet mocnește o noapte albastră
Pe care n-a stins-o suflarea durerii
Hârtia îmi e către suflet fereastră
Clătindu-mi ochii în decolteul serii



Din palma deschisă îmi zboară cuvinte
Pe care gura nu le-a rostit vreodată
Gândul mi-e țintuit în ora fierbinte
Visu-mi vânează o iubire curată

Cum înving tristețea florile de nufăr
 – Duios îmi șoptește luna la ureche –
De singurătate n-are rost să sufăr
Căci poezia-i al meu suflet pereche.



Fantezie de primăvară

Pe retină cârpesc dorințe cu ața
Din lungile şoapte îţi creionez cercei
Inima ți-o ofer pe tavă în fața
Unor emoții în buchet de ghiocei

Pe degetul tău – tratat de mângâiere
Inelul meu speră să ivească scântei
Cu un singur zâmbet m-ai înveli-n miere
Ochi dulci n-aș înceta să-i tot fac dragostei

Stiloul meu abundă în îndrăzneală
Tu eşti aerul pe care îl respiră
Îmi dezvelește tainele în cerneală
Reverberația zborului de liră

Cu suflet curat am stabilit o normă
Pentru amândoi și pentru fiecare:
Frumusețea nu este o simplă formă
Ci o stare magică, nemuritoare.


Un cavaler

Un cavaler sărută întâi cu ochii
Vânând surâsul și împărțindu-l la doi
În tandrețea lui se-mbujorează rochii
Valuri de plete curg peste umerii goi

Un cavaler este prieten cu taina
Ștergând amprentele nisipului de ieri
Îmbrățișarea sa reprezintă haina
Ce se asortează cu dulcile tăceri

Un cavaler iubește și pe lumină
Cu patos, credință și fără rușine
Fericirea femeii gându-i domină
Mai iute ca trenul ce-aleargă pe șine.

Inspiraţiei

E micul dejun sau prânzul? Sincer, nu ştiu
Singurătatea mea atârnă în tavan
Frigiderul este plin, sufletul – pustiu
Iar perdeaua gri a fost spălată în van

Înec visuri dulci în cafeaua amară
Ochii îi arunc pe-o pagină de ziar
Iluzii dansează prin fum de țigară
Iar secretele mor în mâini de zodiar

Te va însoți, ca de obicei, luna?
Sau poate vei naște povești sub veioză?
Respiră utopii inima – nebuna
Uitând câți spini ascunde în ea o roză.
Eu nu negociez sentimente

nu mă atinge nici măcar
imaturitatea geloziei
iubirea mea e un ocean
în care înoată
o singură sirenă
purtând pe urme
briza sufletului meu
viața mea e
un trandafir ce ascunde
sub fiecare petală
un vis uneori încercat
de spinii lipsiți de scrupule
și peștii au lacrimile lor
dar credința m-a însoțit
la fiecare întâlnire cu abisul
ajutându-mă să ies învingător
chiar și cu prețul singurătății –
n-am niciun cui împotriva ei
uneori chiar îi simt lipsa –
nu sufăr nici de tanatofobie
așadar ce-ar fi mai frumos decât
să mor pierdut
în paradisul promis
de ochii tăi?

M-agăț de-un fir de speranță

Marți
trei ceasuri rele
două gânduri care se duelează
o luminiță se-ntrezărește la capătul tunelului
sub imperiul loviturilor primite de la doamna singurătate
trupul imi leșină într-o baie de lacrimi
gândul – trădătorul m-a părăsit pentru Ea
nici nu știu cum s-o numesc
fosta ori viitoarea iubită? sau...
totul nu e nimic altceva decât
o altă victorie a imaginației repurtată
contra irefutabilei realități
doar inima mai are puterea și curajul
să se ia la trântă cu viața, căci
trebuie să recunosc faptul că
întotdeauna m-am lăsat dominat de sentimente
iubirea mi-a fost vectorul vieții și
deși nu mă învârt în cerc
acesta a fost și va rămâne unicul meu traseu
m-arunc cu capul înainte
țin piept săgeților cu demnitate
cad, însă mă ridic de două ori mai puternic.

Contract pe durată nedeterminată

zefirul intră agitat în camera mea
fără să mai bată la ușă
n-are răbdare să mă lase
să văd dacă filmul nopții
se va termina cu happy-end

mă bate pe umăr și gesticulează
cu voce tare, plin de entuziasm
amintindu-mi că aseară am semnat
un contract pe durată nedeterminată
cu norocul – domnul pe care oricine
și l-ar dori ca invitat
cel puțin o dată în viață

mă asigură că sunt fericitul posesor
al unui bilet dus
cu destinația iubire
că în curând ne vom petrece
serile în trei
dezbrăcați de secrete
prin palate de visuri

scoate șampania de la rece și
propune un toast în cinstea
„incurabilului visător care
zboară prin labirinturile dorințelor”

mă felicită pentru că nu am divorțat de speranță –
eternul scut al sufletului meu
mă convinge că bigamia nu-i interzisă
dimpotrivă, în compania speranței și a iubirii
mă voi delecta cu un ménage à trois dumnezeiesc.


Inima-mi zboară la tine

Sorb din ceaiul melancoliei
Trag fumuri de speranțe
Decupez bijuterii pierdute
Arunc în foc jucăriile stricate
Inima-mi zboară la tine

Cântăresc momente, clipe
Împart fericirea la doi
Din suflet îmi conturez destinul
Aruncând rațiunea în neant
Inima-mi zboară la tine

Trandafiri îmi înfloresc în minte
Prin vene îmi curge sânge roz
Eman parfum de fericire
Pașii-mi aleg singuri drumul
Inima-mi zboară la tine

Merg cu speranța braț la braț
Pășind din instinct peste găurile negre
Privesc cu ochi de piatră
Mediocritatea ce mă înconjoară
Inima-mi zboară la tine

Stau la taclale cu propriile-mi gânduri
Ironia ne ține companie
Zăresc la doi metri numai gropi în asfalt
În două secunde metamorfozate-n fluturi
Inima-mi zboară la tine

Singurătatea m-a îmbătrânit
Organele nu-mi mai iubesc trupul
Exteriorul încă îmi este complice
Pentru că a citit în ochii mei antidotul
Inima-mi zboară la tine.