Ica SalisteanuAnii  acumulaţi te fac, de cele mai multe ori, sã încerci  sã-ţi lãmureşti  momentele trãite  cu nesãbuinţa tinereţii.
Amintirile  despre timpul trãit şi  petrecut la Reşiţa, s-au declanşat odatã cu apropierea  de un om frumos şi la chip şi la suflet, dl.Doru Dinu Glãvan.
S-au produs cu vehemenţã, aproape cu întreruperea  respiraţiei care nu mai fãcea faţã la cadenţa impusã  de emoţie.
Momentele  în care, împreunã cu Ion  Chichere  mergeam prin  Reşiţa semãnand îngeri  (începand  din piaţa de langã garã unde eu şi Ion mâncam salam cu pâine  având ca faţã de masã  caietul în care Ion îşi scria poeziile), ca mai apoi sã  descindem în  restaurantul Semenic, unde ne aştepta Nuni Anestin şi unde întotdeauna vodca ni se pãrea  puţinã iar  orchestra, ai cãrei membri ne cunoşteau, începea sã interpreteze  acordurile  boleroului de RAVEL, fãcându-l pe Ion sã se unduiascã  mai ceva ca favoritele din haremul unui sultan, cu dezinvolturã şi naturaleţe, parcã dorind sã interzicã clienţilor uimiţi, orice încercare de invocare a ridicolului.


Dupã un  timp, Nuni Anestin a fost nevoit  sã-şi vadã de sãnãtate  cãutând miracole  prin înţepãturi de albine, pentru laringele  lui pedepsit cu boalã rea, eu am plecat la Bucureşti şi numai Ion a rãmas sã pãzeascã  "locul pãsãrii (a) rãmas  nezburat".
            Apoi  fiecare şi-a vãzut de ale lui pânã  când Ion şi Nuni au plecat sã-l întâlneascã pe Dumnezeu.
            Acum  ajutat de dl.Doru Dinu Glavan, am  ocazia ca acelui caiet, pe care-l tot arunca Ion şi rãmas  în custodia mea, sã-i  restitui dreptul de a i se publica conţinutul.
            Pânã  atunci, convins cã în astral mã aud  şi mã inţeleg, îi rog pe Ion Chichere şi pe Nuni Anestin, sã-i cearã ajutorul  lui Teodor Pîcã, sã îmblânzeascã şi sã punã şeile  pe îngerii pe care  i-am  semãnat împreunã.