Daniel Marianminunea sfântului daniel

sfântul daniel nu ţi se potriveşte
leoaico ce ai sfârtecat până acum
o mulţime de sfinţi ce ţi-au căzut
timizi în gheare din copaci cu lună
sfântul daniel nu e de pe aici el ştie bine
să stea departe de grădina zoologică
şi de circul cu globuri multicolore
sfântul daniel nu e sfânt degeaba
el a luat câte un gram picurat din
înţelepciunea tuturor sfinţilor ce au


sfârşit mestecaţi pe meterezele
unui orizont impropriu din care
se vede bine jumătatea de veac trecută
în folosul construirii unui sfânt
zbughit din ghemotoace de aţă
sfântului daniel întotdeauna îi prieşte
încruntarea cu jivinele dar fără a se
întovărăşi cu acestea cel mult a le
dresa să hrăpănească din suflet şi nu
din colţi însângeraţi cărora nu
le este foame doar ce îşi slobod
hămeseala aşa din obişnuinţă

da sfântul daniel a făcut şi el o minune
altfel nu i-ar fi spus sfânt cei chemaţi
să dreagă sfinţenia cea greu de crezut
cu smirnă şi cu tămâie şi cu ceară
de la neamul albinelor spre a se topi
în sensul invers al ceasurilor timpului
spre marea cea mare din deşertul cel deşert
sfântul daniel are şi îşi poartă minunea
însă fără ca nimeni s-o ştie şi s-o priceapă
perntru că el a avut grijă ca fiecare lucru în parte
să se zvânture în voia priceperii lui şi nu
să nimerească gaura cheii pe întuneric
el a trăit fără a-şi lăsa oasele să se umple cu măduvă
ci cu aer pentru a pluti în voie peste minunile celorlaţi
şi fără a-şi lăsa carnea să fie de carne
ci de aer pentru a pluti în voie peste minunile celorlaţi
şi fără a-şi lăsa venele să se umple cu sânge
ci cu aer pentru a pluti în voie peste minunile celorlaţi
şi fără a-şi lăsa numele daniel să se umple de litere
ci de aer pentru a pluti în voie peste minunile celorlaţi
ei da şi de vă întâlniţi cu sfântul daniel nu-i spuneţi
că l-aţi văzut el nu e de pe aici şi n-a pe aici fost niciodată



am fost

din spatele tăcerii
se smulge o coastă
care nu e eva
ci mai degrabă
neinventarea evei
netrebuinţa ei
într-o lume modulară
cu am fost

după ce se zvântă
ploile lui niciodată
pe terenul de joacă
unde nu joacă nimeni
în necuprinderea
lui am fost

după ce frumos se
dansează norii
se adună se împrăştie
de parcă ar fi chiar nori

primul şi ultimul cuvânt
galeş îşi sărută umbra
dă-le pace! dă-le pace!




când ne putem întoarce la zilele ponosite
să ne luăm de gât şi să ne îmbătăm frăţeşte
până la urmă împărtăşind aceeaşi soartă
să picăm în lume fără rezervare şi bani
să ne plătim chiria în cuvinte deşucheate
luate din altă lume să ne fie de folos
şi dacă dă peste noi potera în crucea beţiei                          
nu ştim cine suntem de unde am venit
şi încotro mergem – dar suntem vii nu-i aşa
bate inima în noi cât talanga cea mare
care anunţă la biserici că azi nu sunt
înmormântări numai cununii şi botezuri
de clipe mici şi frumoase strecurate
prin gardul de unde am furat o creangă de viaţă

poate ne mai facem bine



cerere de ofertă

caut singurătate veritabilă
dacă se poate şi virgină
în care să nu mai fi intrat
nimeni nici măcar cu privirea
aşa m-am săturat de prostia asta
cu punctele cardinale ale iubirii
pe care când o cauţi e-n altă parte

caut deci ce nu are nimeni
ce poate o fi avut Dumnezeu
înainte de a-i face pe oameni înainte
ca ăştia să-l încărunţească fără vreme

ofer ani cincizeci şi zile gri
dar care pot fi şi revopsite
în culoarea marţipanului cu frişcă
din care singurătatea să rupă
câineşte până s-o obloji
de mine ca de un gard ghimpat
care-i tuşeşte şi-i strănută
prin pene până îi merg fulgii


m-am gândit să risc
ca în loc de bere
să beau apă
dacă nici din asta
nu mor atunci
s-o ia naiba
de moarte cu toţi
viruşii ei neserioşi



realitate inventată

caucare vremuri mai trăim
laolată cu peştii prin halba
marianilor nespălaţi pe ochi
să nu se poată trezi c-ar fi păcat
de atâta muncă îndelungă
în folosul umanităţii care
e beteagă de prea multă
realitate inventată





meniu de convalescenţă

mănânc numai dor
şi nu-l las să doarmă
să plece spre cine ştie
ce fraier care l-ar pune
în cui ca pe o altă
pălărie de şarpe
pe care s-o ia uneori
în târg s-o vândă
sau s-o schimbe
pe vreo fericire
oarecare



ţi-ai ascuţit disproporţionat pofta de viaţă
pentru încă o zi însăilată din titluri de ziar
decupate în secret să nu te vadă cenzura
eşti inamicul public al vânătorii de fantome
nu le convine că nu stai ascuns ca un şoarec
după degetul cel mare al destinului fabricat
din cărţi de joc date afară de la cazinouri
fiinţă incomodă nici azi nu se merge pe stradă
mai sapă la tunelul tău dintre realitate şi vis
la care ambele maluri se surpă continuu
mai sapă dar cu grijă să nu te îngroape
străjerii ce păzesc prostia cea mai mare taină

nu mai spune nimănui că eşti viu




mintea în colţuri

ni s-a spus să gândim
constructiv ca-n edificiile lego
de când e cerul triunghi
înălţăm numai zmee pătrate
ca nişte vise neisprăvite
la capătul cadranului cu tâlc
pe care se zbat clipe mincinoase
că vor veni când vor veni
sau care n-au fost niciodată
deşi urlă-n cartea de istorie
tot căutăm a treia latură
a triunghiului promisă pentru
revenirea la normalitate
şi ne închinăm unui clopot
pe care gauss l-a scăpat în veceu
şi a încercat să-l acopere cu smoală

veniţi de vă luaţi în primire
minţile în colţuri şi dacă
scârţâie din nituri înseamnă
că produc idei sforăitoare
odihnite pline de avântul
spre obligatoriu progres



la noi e altfel de ceaţă

în atelierul fumătorului se ciopleşte tutun cu sete
până iese combinaţia perfectă dintre ceva şi altceva
o stalactită şi o stalagmită un graure şi un bursuc
se află tot felul de ţigări ţigarete trabucuri şi pipe
unele sofisticate care mai şi cântă iar altele
în care dansează curentul electric sau altfel
de curent atunci când se deschide geamul şi uşa

dar în muzeul fumătorului acolo să vezi
cum stau rotocoale adunate de prin ţinuturi
şi timpuri chiar foarte îndepărtate unele interzise
pe când şi pe unde fumam cu regii cu împăraţii
şi chiar cu zeii într-o variantă de lux mai puţin
ştiută şi probabilă jucată pe un bilet de doi lei

nimănui nu-i venea să creadă că se va face
din obiceiurile mele regale împărăteşti şi sacre
un muzeu al spaimelor conţinutului şi formei
de prima oară când fumam să par interesant
şi până când am ajuns important pentru că fumez
atâta fum s-a făcut de s-au înecat neamuri de corăbii

fumează ca un crocodil ca o viperă şi ca un fagure
fumează că-ţi trece pe la nas norul şi te salută
fumează să fii tot numai un fum pentru că altfel
înţepeneşti şi te spargi în bucăţi de care ai mai fost!




din pricină de piloţi
neoxigenaţi la creier
s-a urcat prea mult în delir
până întreagă lumea a dat
în clocot şi s-a depresurizat
atunci au coborât măştile
şi uite ce bal mascat tragem
plutim aşa în derivă
nici n-avem cum intra
în cabina pilotului
că-i mai ceaţă ca-n jebeleanu
fiecare cu hiroshima lui
nu tuşi
nu strănuta
nu-ţi sufla mucii
nu cârti
nu ofta
nu sughiţa
nu căsca
altfel intri în golul de aer
şi somnul cel mare
e al tău pe veci
om care ai fost
pasager îmbarcat
pe furtună sigur
ai greşit pasărea
în loc de una albă
ţi-au dat un tăciune
proaspăt sărit din foc

avionul condamnaţilor 



paşii poetului (III)

paşii poetului care cândva
arau câmpul să crească
maci de nu mă uita şi arau
bulevardul destrăbălat
să se măsoare cu tarabele
şi cu lighioanele şi cu de toate

paşii poetului după ce au prins
ceva viaţă acum învaţă
să conjuge iar mersul
să zădărnicească zările
să spargă nuci şi seminţe
pe unde calcă să sară iepuri

atâta doar că paşii poetului
nu pot prinde din urmă
inima care-i plecată
să ardă în fereastră
cu strugurii şi cu vrăbiile
inima plecată ştie ea unde



proiect pentru extaz

şi încă o dimineaţă ba nu
sunt chiar două dimineţi
cât la un loc toate dimineţile
căii lactee – până la marea
eliberare şi aia la doi metri
de maaarea eliberare în care
să luăm în braţe aricii
veveriţele şi pinguinii
în ciuda maaarilor făcături
generic denumite şi ficuşi