ÎN PRAGUL TOAMNEI VIEŢII

E încă vara, dar văd toamna vieţii ,
Pe care am s-o rog să mă mai păsuiască.
Obrazul îmi păstrează culoarea tinereţii
Şi aş mai vrea în suflet roza împărătească.

E încă ziua . Apusul se aşterne.
Trandafiriu-amurg pictează golul cer.
Vreau să mă-nalţe fiorul nopţilor selene

Cu vraja de amor şi-al dragostei mister.

Încă puţin şi vara-i pe sfârşite.
Se simte în eter proaspăt parfum de toamnă.
Te caut şi te strig, nu te găsesc iubite...
Şi soarele străluce, inima mă îndeamnă...

În toamna vieţii în braţe-am să m-arunc,
Frunzele-n flăcări mistuie-mi trăirea !
A lor vârtej mă prindă adânc, tot mai adânc...
Şi-atunci aş vrea să simt, să simt din nou iubirea !

Noaptea ce va veni în mreje să mă prindă,
Iar luna scară-mi facă spre a mă ridică !
Neagră mătase fie doliu care-mi surprindă
Al inimii mac roşu, când viaţă-mi abdica !



REFLECŢII ASUPRA VIEŢII

Murind un om ne lasă moştenire,
Tu, vrând-nevrând, preiei a lui povară
Şi oricine eşti , chiar de la zămislire
Cari o durere, ce nu vrea să dispară.

Duci cruce-atâtor generaţii ce se duse
---Suntem balanţă cea universală .
Pe trup de humă vertical sunt puse
Ca pentru zbor, de-ntinzi, braţe pe-orizontală.

Bogat, sărac, căuşul palmei taler
Îl facem s-adunăm averi, gunoi... iluzii.
Rege, paiaţă în viaţă eşti jongler,
Când viaţă-ţi e durere în extaz, confuzii.

Te-ntorci apoi de unde ai plecat,
Lăsând tot ce ai strâns la cel ce vine.
Povara dusă, ea te-a înălţat
Prin coborâre ; te-ai găsit pe sine .