nicolae dabija 180În aceste zile triste, de pandemie universală, la Paris s-a stins una dintre cele mai importante personalități pe care le-a dat vreodată pământul Basarabiei: Paul Goma.
Un mare scriitor. O mare conștiință. Un mare basarabean.
A fost, atunci când pământul nașterii sale traversa momente grele, alături de noi. I-am simțit bătaia de inimă, ne-a susținut, ne-a încurajat.
Îi voi rămâne recunoscător pentru faptul că la sfârșitul lui martie 2007, atunci când am fost reținut de către oamenii lui Voronin și amenințat cu închisoarea, datorită intervenției ferme a lui Paul Goma au putut fi anihilate niște planuri ale puterii comuniste de la Chișinău în privința umilei mele persoane.
Cu doi ani mai devreme, în 2005, în contextul obținerii de către V. Voronin al celui de-al doilea mandat de președinte al republicii și pe fundalul trădării lui Iurie Roșca, cel care s-a dus cu tot cu formațiune în tabăra adversarilor neamului românesc, un grup de intelectuali – Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Andrei Vartic, Ion Ungureanu, Alexandru Moșanu, Sergiu Chircă, Dumitru Matcovschi, Gheorghe Ghidirim, Anatol Codru, Vasile Micu, Ion Buga, Anatol Ciobanu, Ion Costaș, Anatol Petrencu, Valeriu Dulgheru, Mihai Patraș, Alecu Reniță, Aurelian Silvestru, Anatol Vidrașcu, Ion Melniciuc, Aurel Saulea ș.a. – au creat Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova, asociație neguvernamentală de cultură și drept, la care au aderat în câteva luni peste 100 000 de persoane și circa 150 de organizații neguvernamentale.


Una din acțiunile importante ale FDRM a fost depunerea Cererii de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, din partea societății civile, cu peste 200 000 de semnături.
Imediat au urmat o serie de atacuri turbate contra Forului Democrat al Românilor, declanșate de „artileria” de presă a lui Voronin pe de o parte, iar pe de alta  – de agenți deghizați în haine naționale, ca Iurie Roșca, Ilie Bratu și alții, care aveau un scop comun – să-l distrugă, lovind în liderii lui.
Ministerul Justiției refuza nemotivat să-l înregistreze.
Abia când diaspora românească a internaționalizat cazul, și a intervenit Administrația de Stat a SUA, Forul a intrat în legalitate.  („Vezi și articolul „Să fi intervenit președintele Bush ca să fie înregistrat Forul Democrat al Românilor din Moldova?”, în LA din 10 noiembrie 2005).
Dar vânătoarea contra Forului va continua. Din 2007 și până în 2009 mi s-au deschis circa 10 dosare penale „de subminare a statalității”, toate instrumentate de procurorul municipiului Chișinău Oleg Malai. Acesta, într-un moment de sinceritate mi-a spus: „Aceștia nu mai știu ce să inventeze”, sugerându-mi că nu Domnia Sa, ci alții căutau disperat motive pentru a interzice existența Forului.
La 25 martie 2007, zi de duminică, Forul Democrat al Românilor din Moldova organizase la Casa Scriitorilor o mare manifestare dedicată aniversării a 89-a de la Unirea Basarabiei cu România.
La acțiune a participat multă lume. Sala de Festivități a Uniunii Scriitorilor era arhiplină.
Grupuri de tineri îl felicita, la intrare, pe fiecare participant, îi prindea câte un însemn tricolor la piept și îi înmâna câte o garoafă.
La sfârșit, am propus tuturor celor prezenți să mergem la monumentul lui Ștefan cel Mare ca să depună fiecare floarea dăruită.
Dar imediat după depunerea de flori am fost reținut de către un grup de polițiști care ne aștepta la monument.
De ce? Pentru că nu aveam autorizarea Primăriei pentru depunere de flori, în acest sens trebuia să înaintăm cu 15 zile mai devreme o cerere la Primăria (comunistă de atunci) a municipiului Chișinău.
Șeful poliției din sectorul Buiucani Radion Budeanu, unde am fost condus de către oamenii legii mi-a cerut să scriu amănunțit într-o explicație despre toate acțiunile mele contra statului pe care le-am organizat la Casa Scriitorilor. Am menționat că a serba ziua de 27 martie nu e o infracțiune, iar copiii participanți la manifestare, ca și tinerii, ca și oamenii de diverse vârste, nu pot fi infractori.
Budeanu a citit foarte atent „explicația” mea și, fiind un polițist cu suficientă experiență, a exclamat:
„Eu lucrez de 20 de ani în poliție și încă n-am întâlnit niciun infractor care să recunoască a fi făcut infracțiunea și niciun hoț care să spună că a furat”.
Am zăbovit în sediul cu ușile încuiate ale sectorului de poliție Buiucani mai bine de patru ore, comisarul Radion Budeanu și un gradat pe numele lui V. Romanciuc, care instrumenta cazul, sugerând, cu comentariile lor cinice, că asta și nu alta, ar fi fost în acea zi „crima” cea mai gravă care se comisese în Chișinău.
Mi s-a înmânat mandat de arestare, semnat de Budeanu și fiind urcat în duba poliției am fost condus la Judecătoria Sectorului Buiucani.
Am fost introdus în sala de judecată, ca un infractor, însoțit de șase polițiști și doi ofițeri de poliție îmbrăcați în civil.
Andrei Vartic așteptase în toată acea perioadă de timp la intrarea în sectorul de poliție, apoi a alergat din urma dubiței la judecătoria Buiucani, ca să reușească să facă mai multe fotografii cu acea cohortă de polițiști care făcuse coridor de la dubiță până la intrarea din spatele sediului Judecătoriei Buiucani, precum în jurul unui infractor periculos ca acesta să nu fugă.
Doamna judecătoare Ana Panov motivând că urmează să studieze dosarul, a fixat ședința de judecată pentru 29 martie, ora 14.00.
Cei opt polițiști s-au pomenit în derută.
Ofițerul V. Romanciuc, m-a anunțat: „Va trebui să vă reținem în camera de arest preventiv, până la ședința judiciară.”
Răspunsul meu a fost: „Mă veți putea reține abia după sentința judecătorului. Acum nu aveți niciun motiv.”
Romanciuc mi-a telefonat superiorului său Budeanu, i-a expus fraza mea și după ce a închis, m-a zâmbit complice: „Sper să nu fugiți între timp în România, și să vă prezentați benevol, fără să vină poliția după dumneavoastră la domiciliu, ca să vă însoțească la ședință”.
Am promis.
Andrei Vartic, alertat, mi-a spus că situația e mai mult decât gravă și îl va telefona imediat pe Paul Goma la Paris.
Paul Goma, după ce a primit fotografiile de la Andrei Vartic, a anunțat pentru a doua zi o conferință de presă, la care a invitat toată presa din capitala Franței, căreia urma să-i povestească de agoniile regimului comunist de la Chișinău.
Ambasada Republicii Moldova e alarmată. S-ar putea să iasă un scandal internațional: Goma trebuie oprit!
Cine o poate face?
Voronin îl telefonează, pe cine credeți?, pe Iurie Roșca.
Liderul PPCD îl contactează telefonic pe Paul Goma, încercând să-l convingă să anuleze conferința de presă, deoarece Dabija e „omul Moscovei” (aproape că lucrează la „Sputnik.md”, structură a FSB-ului rusesc, unde e  azi angajat fostul „patriot” Roșca), că „doi-trei ani de închisoare lui Dabija i-ar prinde bine” etc., etc.
Dar Paul Goma e de neclintit. Ba, mai mult, îl developează: „Cine te-a pus la cale să-mi suni? Nu cumva Putin, cu gura lui Voronin?” Și a închis. „Mi-i scârbă să discut cu leprele”, i-a spus marele basarabean lui Andrei Vartic.
Iată ce consemnează Paul Goma în „Jurnalul” său:

Miercuri, 28 martie 2007
transmiteri: A. Vartic: la Chișinău N. Dabija a fost „convocat”, frații Brega arestați – îmi trimite prin e-mail imaginea convocării:
pe după amiază un telefon surpriză: Iurie Roșca. Ce să facem, continuăm „programul editorial”? Că el e gata să-l reia…
L-am poftit întâi să explice tăcerea – bruscă, a lui – cale de patru ani: din 2003, când a devenit tovarăș cu Voronin. A protestat, dar românăchește: nu că bănuiala-acuzație a mea ar fi neadevărată, ci… că nu știu eu cum stau treburile acolo.
L-am întrebat de ce a fost arestat Dabija? Roșca a luat foc, l-a făcut pe Dabija în toate felurile, dar mai ales „spion al Moscovei” – și, tot românește: nu a negat arestarea lui Dabija, ci m-a întrebat: de unde știu? Simțind că asta îl durea, i-am spus: peste câteva ore merg la o întrunire cu studenții, masteranzii, doctoranzii de la Paris, unde va fi aniversată Unirea din 1918 și acolo vor fi anunțate arestările (și ale fraților Brega) – la Dabija ilustrată cu imaginea convocării. De aici a început prietenul meu Roșca a… tăcea. După câteva astfel de pauze l-am scos eu din  groapa cu furnici, propunându-i să ne oprim aici cu „discuția”, să ne dăm 2-3 zile de reflecție; după care, dacă el are ceva de comunicat, să-mi retelefoneze. A fost de acord.
După care a început, în familie, frământarea, în căutarea dezlegării enigmei: de ce îmi telefonase Roșca după patru ani de tăcere… răsunătoare? Ana și cu mine am presupus: Voroninoviștii aflaseră că știrea arestării lui Dabija se răspândise în Occident și îl însărcinaseră pe el, pe Roșca să, continue rolul de Iuda: să-i telefoneze la Paris prietenului său Goma – cu aerul că abia alaltăieri vorbiseră – să-l amețească cu promisiunea de continuare a editării cărților (singurul punct unde Goma e sensibil-sensibilizabil) și să afle ce anume se știe – dar să nege că s-ar fi întâmplat una ca asta! După ce i-am repetat că avem imaginile convocării, cu data, ștampila, semnătura emitentului… Roșca – prietenul meu de acum patru ani a abandonat negațiile… […]
…Voronin și Roșca, iaca au înnebunit, fiindcă simt că le vine sfârșitul. Probabil criza este motivată și de decizia Senatului SUA de a primi Ucraina și Georgia în NATO. Asta le ia toate apele aici, în Basarabia. Mâine, la 11.00 dăm o conferință de presă. Să vedem ce mai iese. Tare îmi place să lupt cu aceste lepre.
Joi, 29 martie 2007
Vartic îmi dă o veste bună:
„Am făcut azi o gălăgie diplomatică și mediatică infernală la Chișinău, așa că procesul  care s-a început la 14.00 și s-a terminat la 16.00 am reușit să-l câștigăm. Dosarul lui Dabija a fost clasat din lipsă de probe”.
Conferința de presă, organizată de Paul Goma în capitala Franței, la care participase, neinvitată, și ambasada Republicii Moldova, are ecouri deosebite – despre ea, dar de fapt despre regimul Voronin, scrie toată presa franceză.
La procesul din 29 martie depuseseră mărturii doi acuzatori care afirmaseră că la manifestarea de la Uniunea Scriitorilor am vorbit contra statului, că am condus mulțimile care purtau drapele de-ale României și Uniunii Europene, la monumentul lui Ștefan cel Mare, că peste 600 de persoane au depus flori „fără a avea autorizație”. Ambii se prezintă, când judecătoarea Panov îi întreabă locul unde lucrează și funcția, că sunt ofițeri ai Ministerului Securității Naționale.
Nici într-o țară din lume angajații structurilor de securitate nu au dreptul să fie martori, cu atât mai mult acuzatori, în procese cu subiecte atât de sensibile, și doar la noi acest lucru devenise posibil.
Avocații Petru Munteanu și Nicolae Roșca, martorii – Anatol Petrencu, Andrei Vartic, Ion Fiodorov au fost la înălțime.
După ore de deliberări tensionate, judecătoarea Ana Panov a clasat dosarul „din lipsă de probe”.
Abia mai târziu am aflat că doamnei judecătoare i s-au creat probleme grave, ei telefonându-i chiar președintele statului care a apostrofat-o: „De ce nu i-ați dat lui Dabija măcar trei zile de arest?!” Răspunsul onestei judecătoare a fost: „Nu cred că dumneavoastră ați fi dorit un scandal internațional, Dabija e și membru de onoare al Academiei Române…”.
Judecătoarea i-a dat astfel de înțeles bătrânului dictator că afară de Paul Goma, ar fi intervenit atunci și Academia Română.
De ce trei zile de arest? mă întrebam. Ne-ar fi temperat ele zelul? Ar fi oprit acestea activitățile Forului Democrat al Românilor? Un prieten, cunoscător al voroniniștilor învechiți în rele, m-a dumirit: „Te țin într-o celulă și te radiază trei zile, le e suficient”.
La un Congres al Românilor de Pretutindeni Victor Crăciun, a rostit de la microfon ceea ce-i mărturisise într-un moment de sinceritate Petru Lucinschi, căruia, pe când se aflase în fruntea statului, i se sugerase (de unde? Cine ar fi putut să-i dea ordine președintelui statului?) de „a fi suprimat N. Dabija”, iar dânsul a refuzat categoric. Iată însă că V. Voronin, capabil de orice trăsnaie, dovadă fiind crimele soldate la 7 aprilie 2009 cu morți și răniți, căzuse de acord.
În același an, peste câteva luni de zile, am avut un accident la Țipova, cu mai multe luni de spitalizare. Andrei Vartic mă convingea că n-a fost o întâmplare. Nu știu. Dar marele basarabean Paul Goma nu ne fusese atunci în preajmă, din păcate, ca să mă mai apere o dată.
Consângeanul nostru de la Mana a fost o lecție nesfârșită de devotament, de bărbăție, de dragoste de Basarabia.
Așa l-au cunoscut timpurile în care a trăit și așa îl vor cunoaște și cele prin care operele sale îi vor purta numele fără să obosească.