Pan Moniqa„Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le arunce vreodată, ci le scutură din când în când”, spunea Tudor Mușatescu.
Așa se pare că intenționează și Moniqa Pan în volumul de debut „Polaritate și viață”, apărut la Editura „Ecreator”, din Baia Mare. Intenția ei nu este doar de a scutura, ci se pare că vrea să se debaraseze de ele, în cele patru secțiuni din care este alcătuit volumul de față: „Nou și de la capăt”, „Polaritate”, „Simplitate” și „Viață, gânduri scrise din frământări trăite”.
Autoarea se confesează cititorului într-o serie de gânduri, unele așternute în rânduri, o filosofie proprie, trăiri, emoții și sentimente adunate și scuturate de praful amintirilor în speranța a ceva „Nou și de la capăt”: „Când credem că lumina fuge și se ascunde de noi, pătrunde cerul în casă. Noi, cei neînțeleși privim și spunem: Pe cei care nu simt iubirea ca pe un torent, pe cei care nu vor să se trezească, lăsați-i să doarmă!” Noutatea unui nou început e o nouă iubire.
William Shakespeare scria: „cei nefericiți nu au alt remediu decât speranța”.
Nimic mai adevărat.
O inimă frântă, pierderea unui „Chip după suflet” sunt drame existențiale.


Viața este privită prin ochii și filtrul femeii inamorate, insistând pe ideea iubirii atât față de bărbat, cât și față de Dumnezeu.
Moniqa Pan privește viața într-o perpetuă introspecție, un exercițiu de voință și curaj: „Toți avem istoria pe chip, îmbătrânind ca o hartă. Fiecare rid este o istorie a zilelor ce au trecut. Doar sufletul nu are formă și nu poate fi cântărit. Vorbind de bărbat, compus din acele linii trasate, uneori dur sau neînțeles, acea ființă mai târziu șlefuită sau nu de mâna femeii este forma cugetării. După cum gândește bărbatul, acționează femeia.”
O complexitate interesantă, tresăriri ale sufletului, doruri, dorințe, tăceri, înțelesuri dansează liniștite într-o viață ce are „un înțeles // Într-un întreg univers / Și un mare interes / Cele mai multe argumente / Însetate de viață” și în care „Focurile noastre se cunună, / Focurile noastre se-nțeleg / Suntem baza lumii împreună / Suntem vara focului întreg. / Sigilat de taine nepătrunse / Cerul bate drumul tău îngust / Trupul tău de muguri și de frunze / De la cine să învăț să-l port?”
Dorința de reîntregire este covârșitoare.
Moniqa Pan se agață de dorul dorului, de dragul de viață, așa cum spunea și Feodor Dostoievki: „A trăi fără speranță înseamnă să încetezi să trăiești”.
Autoarea dorește să trăiască, să iubească, accentuând că „Fără mine nu se poate, dovadă că sunt. A venit vremea schimbării”.
Idei filosofice, frământări existențiale, lucrarea Moniqăi Pan pare un mic tratat de viață.
Din punct de vedere filosofic, polaritatea reprezintă relația între contrariile care se exclud și totodată se condiționează.
Dorința ei este ca „Din când în când fă o excepție, inversează polaritatea... Schimbă negrul cu alb, resetează. Înlătură, decupează, taie. Schimbă polaritatea.”
Ideea schimbării destinului este pregnantă.
Poți fi făuritorul propriei cărți, modificând cursul vieții pe care autoarea o vede ca pe „un contract semnat cu cerneală invizibilă, cu clauze scrise mărunt”.
E transparentă ideea de a trăi prin iubire fiindcă „fără sentimente se prăbușește acoperișul”.
Ea dorește schimbarea, dar mai ales ca noul început să îi aducă acel ultim „te iubesc. Cine citește iubirea nu are nevoie de vorbe, de unde vine frumusețea iubirii, din libertate și spontaneitate...”
Inima se deschide simplității, frumosului, dragostei împărtășite, adică lui Dumnezeu: „Am învățat că dacă deschizi larg inima, Dumnezeu intră și face minuni, minuni pe care nu le poți face de unul singur”.
Unele idei par a fi în contradictoriu, oscilând între „to be or not to be”.
O inimă care se deschide pentru a primi dumnezeirea trebuie să fie simplă: „Simplitatea ține loc de frumusețe și prospețime, rămâne cea mai sofisticată calitate, învelișul sufletului cel mai greu de definit, reprezintă, în fond, frumusețea ambelor părți ale unui om, make-up-ul sufletului omenesc”, iar „Credința e incidența divină care poate revela adevărul, dar conceptul este expresia jocului dintre empiric și logic”.
John C. Maxwell susținea că „trebuie să reții că tot ceea ce se întâmplă înăuntrul tău este mult mai important decât ceea ce se întâmplă în exterior”.
Preocupată de interiorul său, Moniqa Pan îl oferă oarecum lectorului prin devoalarea lui în gânduri îmbrăcate filosofic.
Citind volumul, descoperi omul cuprins între coperțile acestuia.
Dacă la capitolul frânturi de gânduri se vede o preocupare în acest sens și o plăcere în descoperirea sinelui, la partea gândurilor în rânduri, lucrurile nu stau chiar așa.
Sunt doar trăiri, stări, așezate în versuri, fără pretenția de a surâde lirismul din ele.
Preocuparea autoarei este de a expune lumea intrinsecă a inimii femeii. Tudor Arghezi spunea că „speranța este un vis cu ochii deschiși”.
Visul autoarei e cel de schimbare în bine, de reunire a sferelor, de viețuire prin iubire.
Aflată la debut, Moniqa Pan pășește într-o lume nouă, „un nou” care va face parte din viața ei.
Charles Caleb Colton susținea că „speranța vede invizibilul, simte intangibilul și împlinește imposibilul”.
Cititorului nu-i rămâne decât să vadă posibilul descoperirii unui om (autoarea), dar și a propriului suflet, cu dorințele aferente.