(Elena Cărăuşan - Ora de alchimie, Ed Proema, BAia Mare, 2015)

Un aer grav şi nostalgic, o melancolie a omului peste care vremea şi vremurile îşi trimit “vânturile şi valurile” care erodează din temelii fiinţa, un strigăt de felul: "opreşte, Doamne, ceasul cu care ne măsori destrămarea” sau “timp hulpav, opreşte-ţi leonina gheară!” răzbat cu precădere din textele citite la această “Oră de alchimie” pe care ne-o predă, impecabil, Elena Cărăuşan prin intermediul acestui volum de poeme. Una dintre poetele importante ale acestui spaţiu, o poetă de o sensibilitate răscolitoare, de o acuitate a imaginilor şi de o profunzime a trăirilor mult peste limitele comune,obişnuite. “Iar timpul creşte-n urma mea".... este senzaţia care te învăluie din aproape toate textele acestei cărţi. O carte despre spaima de gol, de frig, de întuneric, de lipsă a sensului final, de ratare,

de împlinire şi de neîmplinire…

“Norocoşii ochi ce ştiu să privească” văd amănuntele fine ale existenţei noastre şi ale trecerii noastre pe pământ. Amânarea trecerii este posibilă, anularea ei nu se poate face decât prin alchimia sufletului care poate să transforme plumbul fiinţei (“ce plumb ne leagă de pământ…”) în aurul din pulberea galaxiilor, necredinţa în credinţă, risipirea în mântuire.Oboseală, frică, nelinişte, ploi reci, ceaţă, frig, durere, noroi, urmele săpate de “şenila timpului” şi speranţa că totul nu e în zadar, că există transcendere, că există acea fărâmă de dumnezeire în fiinţă, care salvează totul, iată ce poate înţelege “elevul” care asistă la această “oră de alchimie”… Lupta “câinilor mari, înfometaţi” în noroi, dorinţa de dominare şi de dominaţie, lupta pentru ciolanul rupt din altă fiinţă vie dau dimensiunea unei existenţe efemere, triste, lipsite de lumină şi de iluminare. Orbecăiala, goliciunea, minciuna “burţilor nesătule”, luptându-se pentru nimicuri, abandonarea speranţei şi a credinţei, vrajba, ura, durerea, toate la un loc creează imaginea unui suflet agresat de o lume în disoluţie, lipsită de înţelegere, confuză, incapabilă să-şi găsească prin voinţă proprie drumul spre lumină. Ieşirea din acest “timp concret” e un zbucium sufletesc mare şi continuu care caută în credinţă şi în speranţă un liman, un răgaz, o împăcare cu sine.

O oră de alchimie predată în stil de mare pedagog, cu măiestrie, care se ţine minte.