cop 1f                      Motiv de bucurie pentru creștini, Floriile reprezintă intrarea lui Isus în Ierusalim, întâmpinat fiind cu ramuri de finic și palmier... Alături de această bucurie ce precede Învierea Domnului Hristos, Editura „eCreator”, din Baia Mare ne-a întâmpinat cu un buchet mare și variat de flori, de toate culorile, din colecția „Antologica”, volumul „Flori(i)le Poeziei”, realizat de neobositul călător dinspre suflet înspre suflete, Ioan Romeo Roșiianu. Cu o muncă titanică a cules flori de peste tot, așezându-le cuminți în două secțiuni, respectiv poezie și proză, într-un buchet de peste 420 de pagini în care semnează 66 de autori. Flori mai mari, mai mici sunt împreună într-un alt op de colecție al acestei prestigioase edituri. Nihil sine Deo! Tematica antologiei este dată chiar de titlu, în paginile acesteia descoperind scriituri pornite din suflet, percepții firești și sensibile ale celor antologați. Totul vibrează a iubire, pentru că „dacă dragoste nu am, nimic nu sunt” (Sf. Apostol Pavel), acest „dar dumnezeiesc” („Părinte Sfânt, te rog, nu-mi lua iubirea, / Căci Tu mi-ai dat-o, dar dumnezeiesc”), acest „duh” („ai scris cu duh în trupul meu plăpând / o lege, o iubire, o cale și un gând”). Deloc întâmplător, volumul debutează cu un îndemn: „Luminează, Poetule, / Căci ție ți-a dat Creatorul lumină, / Ruptă din Sine / Ca tu să faci bine / Cu necuprinsa și nestinsa Lumină!” și toate paginile sunt pline de acea lumină de care putem fi în stare, deoarece „Universul s-a născut din dragoste / poate din prea multă / și de aceea se tot întinde” , deși „Cândva cuprindeam universul cu un singur ochi într-o unică îmbrățișare pictată de îngeri”.

Rugile ridicate către Dumnezeu sunt pline de efervescență, de trăire, te fac să privești în oglinda sufletului, într-o introspecție fără precedent. O perioadă a smereniei, a trăirilor patimilor lui Isus trezește în inimi sentimente inegalabile „Doamne, / Fă-mă să pătrund adânc / înțelesul din Cuvânt” în timp ce „primenesc vorbele / rugăciunii...” sau când „Vocea preotului / grea / aspră / pătrunde în toate cotloanele”, cântând „Mărire Ție, Doamne, Mărire Ție!”, „preotul cânta imnuri pentru pomenirea sângelui curs / din cauza ideii că oamenii sunt opera lui Dumnezeu”. Dumnezeu ne-a creat, oferindu-ne viață și trăire: „Dumnezeu este în mine”, „Dumnezeu e tăria mea”, „Dragoste desăvârșită, Tu ești bunătate”, chiar dacă „De printre umbre Păcatul mă trage de mână, / îs singur cu mine-n momentul răzleț, / aș vrea să mă cert cu-ntunericul din mine, / Dumnezeu nu mă lasă și-mi spun că sunt bun!”. Patimile Mântuitorului au ridicat păcatele oamenilor „E miercuri seara și mâine Hristos va fi prins / un Iuda există mereu / fugi Dumnezeule din trupu-ți de moarte / până-n sufletul meu!”, atunci când „în grădina Ghetsemani / unde plânge Domnul /.../ înger sfânt trimite Tatăl / fiului său semn”, căci „Doamne, dacă așa Ți-e voia, așază la masa Ta scăunele / și pentru noi, copiii Tăi pe roți!”.  Învierea Celui Care a ridicat păcatele lumii este prilej de meditație, pornind dinspre origini „La-nceputuri de lume a fost Lumina / O călimară din care-a curs Cuvântul” ce a început să fie dăruit celor care sunt capabili de iubire „Chiar atunci când dragostea mea pentru tine / Aleargă, ca-n cărți, către noapte (moarte)...” sau când „Mă preumblu prin lume căutându-mi lumina / e joi și n-am găsit în cutia poștală iubirea promisă / e joi dimineața și-n liniștea grea / femeia cerului își desprinde din păr stelele / la capătul drumului e moartea făcând plajă / anticipând umbra însăilând liniști.” Iubire răsfirată peste sufletele cititorilor, poezia și proza din acest volum sunt de o frumusețe nefirească, trăind la unison pe tărâmul complex al sentimentelor. Nimic nu ar fi fost dacă nu era acel grăunte de divinitate în noi, acela care rodește și oferă hrană celor flămânzi. O antologie cu greutate, lucrată cu migală, vegheată de îngerul păzitor al fiecăruia, așa cum conchide făuritorul acestei bijuterii literare, Ioan Romeo Roșiianu în „Îngerul păzitor”: „- Și ne iartă nouă greșelile noastre, că Tu ești Cel care se milostivește de sufletele noastre, că Tu ești Cel care ne-ai dat fiecăruia dintre noi câte un înger păzitor, care să ne aducă aminte că Tu nu ne-ai dat pre noi uitării și că ne iubești, așa păcătoși și nerecunoscători cum Îți suntem...”  Rugile noastre să ajungă acolo unde ne sunt ascultate și să reverse peste cei dragi nouă lumina dragostei și prieteniei, după cum spunea și poetul Dumitru Matcovschi: „Bucurați-vă, prieteni, de prieteni și de frați, /.../ Bucurați-vă o viață de lumina dragostei!”