BlueÎn introducerea profundei traduceri a poemelor lui Balàzs, scrise în limba maghiară de poetul născut în Transilvania (astăzi, pământ românesc) şi care trăieşte în Slovacia, Laura Garavaglia remarcă modul în care amestecul diferitelor culturi face ca versurile autorului să fie asemănătoare unui cocktail de o inconfundabilă aromă, atribuibilă imaginarului est-european.
    Paradoxal, pe de o parte, această diversitate de influenţe culturale constituente se contopesc într-un pătrunzător sens de solitudine („Doar ecoul paşilor mei/ mă urmează stăruitor”, în stil şi simetrie),  pe de altă parte, într-o anumită  libertate faţă de prejudecăţile etnico-rasiale („Albul perlat al ţiganilor” în Sfârşit de iarnă la Budapesta).
    Poezia lui Attila F. Balàzs se defineşte ca o lume diferită („într-o lume după momentul închiderii” în Sala de aşteptare europeană). O lume în care amestecul limbilor face comunicarea dificilă, dacă nu, chiar imposibilă („cuvintele se aleargă/ ca nişte păsări vesele/ comunică ceva într-o limbă necunoscută” în  Ziarul de pe bancă). Poetul prezintă umanitatea ca fiind marcată de tendinţa originară spre minciună şi trădare („Nisipul se scurge, /sub nisip/ îngropată pentru totdeauna/ o prefăcătorie şi un sărut al lui Iuda”, în Clepsidra).


    Corpul este perceput, din punct de vedere estetic, viguros („Corpul, singurul complement al frumuseţii” în Îmbălsămat în versuri), corp care dezlănţuie pofte sălbatice şi iubiri  („iubirea bate ca o inimă enormă/ în sufletul oraşului” Bărbaţi care privesc avizi/fecioare goale...”). Dar, iubirea înfăţişează ameninţarea  pierderii sinelui (apropie-mă  de mine/ purifică-mă de această fericire copleşitoare”).
    Solitudinea poetului sfârşeşte prin a anula sensul existenţei („Copacii continuă să cânte/ dar, nu spun nimic” în Copacul cântă).
În neorînduiala limbilor, în sălbăticia rătăcirii raporturilor umane cu natura însăşi, poetul se simte ca un mort în viaţă („Poetul a murit, cu mult  înainte de moartea sa/ un destin scris şi achitat timpuriu” în Poetul a murit). Dar, sunt convins, că stihurile  lui Balàzs, scrise într-o limbă incomprehensibilă în ţinuturile  latine, sunt bine ocrotite de stihurile sale,  acum trimise şi peste hotare, în frumoasa Italie, versuri ce deschid porţile „vieţii eterne”.

Traducere din limba italiană de Carmen Theo Făgeteanu