coperta 1 Loreta 2Stilul epistolar a fost îmbrățișat încă din antichitate, fiind o metodă scrisă de comunicare între un emițător și un receptor.
Ca și specie lirică, în vers alb sau clasic, scrisoarea a fost adoptată și adaptată în funcție de sufletul celui ce a creat-o, așa cum susținea și Hortensia Papadat – Bengescu: „Un teanc de scrisori e un suflet”.
Un fel de scrisori proprii sufletului său scrie și Loreta Toader în volumul „Am să-ți pun în suflet gânduri”, apărut la Editura „eCreator”, din Baia Mare.
Volumul de față conține 60 de scrisori, plus una, „Scrisoarea unui sărut”, dar și câteva poezii scrise în vers clasic.
Prima parte, cea a scrisorilor, respectă stilul informal, având o formulă de adresare: „Știi, prieten drag...”, un conținut, dar și o formulă originală de încheiere: „Eu – un simplu gând prin galaxii!”.
Parcă uitând de fiecare dată câte ceva, scrisorile se termină cu câte un post scriptum, în care este atenționat destinatarul: „scrisoarea ar fi trebuit să ajungă la tine, cu mult înaintea mea”.
Interesantă este modalitatea de a transmite emoții și sentimente, printr-o amplă confesiune făcută unui prieten drag, unui om iubit („În acele momente mă pierd în ochii tăi și mă rătăcesc în vals de fluturi, retrăind emoțiile acelui august îndepărtat, plin de culorile dragostei ce-ți port între amurg și răsărit, te simt ca și cum am fi trăit în același timp, în aceeași viață... aceeași iubire, aceeași neșansă.


Uneori nu renunțăm niciodată la visele noastre și căutăm clipa, acea clipă unică a împlinirilor sau neîmplinirilor noastre, clipa în care mai credem în sublimul și mirajul absolutului”).
Gânduri, trăiri, sentimente, regrete, un frumos din suflet coborât („Pentru o clipă mi-am lăsat inima la tine, însă timpul mi-a demonstrat că îi este mai bine la mine”), toate se regăsesc în aceste scrisori. Tematica vieții abordată sub diferitele ei aspecte sentimentale, iubirea, calitatea de a fi uman și om, ciclicitatea anotimpurilor sufletului sunt minuțios așternute în toată splendoarea lor: „Știi... cu ceva timp în urmă vorbeam amândoi despre oameni... despre acei oameni cu care poți empatiza fără probleme sau chiar fără cuvinte, oameni ale căror sentimente și gânduri vibrează și evoluează constructiv alături de tine și trăirile tale...”.
Hacob Paronian spunea că „privirile îndrăgostiților sunt primele scrisori de dragoste”, iar autoarea acestor scrisori confirmă prin scrierea sa aceste lucruri.
Deși este numit „prieten”, destinatarul e mai mult decât atât: „mai știi când îți spuneam că sunt îndrăgostită de frumos?” sau „Așa este... eu sunt pierdută de iubire; sunt dimineți când soarele-mi zâmbește, mângâindu-mi fruntea, purtându-mi pașii prin verdele crud al ierbii...”, dar declarația supremă e aici: „eu nu ți-am spus niciodată cum sau cât de mult iubesc, trăiesc... te iubesc... / Te iubesc așa cum soarele își iubește dimineața, cu raza-i zâmbitoare, mângâindu-i fața / Te iubesc așa cum ploaia își alină pământul arid și înfierbântat în tot necuprinsul...”. Conștientă fiind de mizeria umană, încearcă totuși să transmită frumusețe pentru a îndulci trăirile cititorului: „Dor de culorile toamnei din sufletul meu. Știi, le-am ascuns o vreme, fiindu-mi frică că am să le pierd în nimicnicia lumii”, sfătuindu-l să nu uite a fi om și uman în viețuirea și petrecerea sa pe acest pământ: „Înainte de toate însă, lasă orgoliul și mândria și masca unei vițe domnești pe care, de fapt nu o ai și nici nu ai avut-o; acel sânge albastru nu-l poate avea oricine, dar poți, dacă vrei și simți, să fii OM, un om sincer, simplu, cu sentimente umane și curate.”
Citind aceste scrisori, începi să privești în sufletul tău. Destul de bogate în conținut, introspective, de dimensiuni apreciabile, te duc cu gândul la vorbele lui Blaise Pascal: „Dacă am scris o scrisoare așa lungă, este pentru că nu am avut destul timp ca să o scriu mai scurtă”. Loreta Toader își devoalează sufletul, mărturisind: „Mi-a fost atât de dor de tine...// Mai ții minte când m-ai luat de mână și mi-ai spus: hai să cucerim universul!”.
Corespondența ei cu acest „prieten drag”, anumite modalități de a privi lucrurile, conectorii folosiți te trimit cu gândul la „Scrisorile...” poetului Ioan Romeo Roșiianu, cel care a creat un anume stil de scrisori, adevărate călătorii spirituale dinspre sufletul său către sufletele cititorilor.
Dacă prima parte a volumului... destul de bogată, transmite frumos emoții și sentimente, a doua parte oferă lectorului o serie de stări ale autoarei, fără a beneficia de un anume tratament artistic.
Degustător de metafore, cititorul se vrea îmbătat de frumusețea poeziei. Aici poate lucra numai cel care scrie, nimeni altcineva.
Poezia e o amplă metaforă a vieții. Dorința de a așterne în rânduri gândurile, este covârșitoare.
Fiecare vrea să sporească „corola de minuni a lumii”, vorba lui Lucian Blaga.
Actul artistic este unic și propriu H. Drummond susținea: „Vei realiza când vei privi înapoi asupra vieții tale că momentele în care ai trăit cu adevărat sunt acelea în care ai făcut lucruri în spiritul dragostei”. Desigur tema acestui volum este iubirea, acel dar prin care noi ne apropiem de dumnezeire.
Tot ce e frumos e creat din iubire. Să lăsăm cititorul să descopere frumusețea și să ne ferim de spusele lui Voltaire: „Tratăm pe oameni ca pe scrisorile primite; le citim cu grabă, dar nu le mai recitim”.
Trebuie să citim și să recitim, pentru a descoperi frumusețea din noi... fără nicio grabă.
Festina lente, cititorule!