coperta 1 Loreta 2Loreta Toader scrie cu sufletul, se încrnează în text, în cuvânt.
Această profesiune de credință este cu mult mai evidentă în prima secțiunea a doua a volumului care cuprinde 60 de poeme în proză de un lirism remarcabil în care își găsește locul empatia față de oameni, mai ales pentru cei cu o morală impecabilă, pentru că sunt „oameni ale căror sentimente și gânduri vibrează și evoluează/constructiv alături de tine și trăirile sale”, pentru că sunt demni de admirat, iar principiul său de viață rămâne acela de a fi „OM printre oameni” (Scrisoare pentru tine, 1).
Autoarea scrisorilor este un alter ego al poetei, văzut în ipostaza de „astru călător”, care poate simboliza fie iubita de altădată a acelui TU căruia îi sunt adresate scrisorile (toate purtând titlul „Scrisoare pentru tine” și numerotate în ordine), fie umbra diafană a unei muritoare trecute într-o galaxie îndepărtată, fie steaua călăuzitoare a oricărui om, fie ocrotitoarea din ceruri a destinului celui căruia i se adresează cu dragoste și înțelepciune.
Expeditoarea își îndreaptă privirile spre oameni, chiar dacă este vorba despre cei „cruzi, reci, fără sentimente, ascunși[…]inumani” sau despre aceia „calzi, veseli, prietenoși”, care „pot ajuta/și pot iubi necondiționat” (Scrisoare…, 8”), cărora le închină gândurile sale de bine, convinsă că trebuie să trăiască și să simtă alături de ei „durerea, neîncrederea, bucuria, lacrima iubirii/să simți omul la adevărata și justa lor valoare” („Scrisoare…, 34”).


Astfel, scrisorile vorbesc despre viață, cu bune și rele, cu împliniri și dezamăgiri, cu bucurii și tristeți, cu iubire și dușmănie, ca și despre moartea necruțătoare care îl răpește pe om de lângă cei dragi, atunci când îi vine rândul, autoarea întrebându-se „cât întuneric sau câtă lumină există în sufletele/oamenilor – sau cât este durere și cât bucurie”.
Cei care îi împărtășesc pasiunea sunt poeții, singurii care „au un suflet frumos și o gândire luminată” și care pot transmite „prin versuri emoțiile și sentimentele/- de multe ori propriile trăiri”, dorind „să descrețească frunțile celor ce-l citesc, să/le aline sufletele, să-i determine să viseze frumos”.
Acesta este POETUL, „cel care emană acea căldură fluidă” în sufletul cititorilor, al doilea component al unui cuplu inseparabil, care „îți vor spune adevărul și valoarea ta/adevărată/- justa valoare”.
Această creație este o a doua profesiune de credință a Loretei Toader care, ca poetă, trăiește sentimentul de responsabilitate a creatorului de azi și dintotdeauna și își enunță principiile respectate cu sfințenie în această calitate: „Am scris pentru că așa am simțit și am vrut să aduc un plus de căldură/în sufletele voastre, ale tuturor – să vă pot arăta că umanitatea încă/există./Trebuie doar să scotocim adânc în suflet și să o scoatem la suprafață.” („Scrisoare…, 55”).
    Aproape toate „Scrisorile…” stau sub semnul culorii, al muzicii și al poeziei care acompaniază întotdeauna iubirea, fie ea împlinită, când îndrăgostiții sunt ca „doi aștri în nopțile albastre, făuritoare de visele în care ne pictăm timpul și sufletul”, fie destrămată, când dispare „fericirea, pierdută odată cu amintirea a tot ceea ce însemn…sau ce însemni” („Scrisoare…, 5”).
Singurul vis care i-a rămas este acela de a avea puterea de „a exprima trăirile în muzică, poezie, sculptură, pictură, teatru, film”, toate acestea îngemănându-se în „supremul zbor al artei în frumusețea și sensibilitatea ei” („Scrisoare…, 19”), chitara fiind instrumentul preferat, acordurile ei fiind în totală comuniune cu sufletul său plin cu asupra de măsură de „compasiune, de căldură și răbdare” („Scrisoare…, 21”), suflet bucurat de tot ce are mai frumos natura, de la „șoapta frunzelor” la „curcubeul apărut în albastrul cerului, picurând în/boabele perlate ale ploii ce sărută iarba încă verde” și care trăiește din plin „căldura și iubirea” oferite oamenilor prin „fiecare rază de soare sau cu fiecare strop de ploaie și adiere de vânt” („Scrisoare…, 23”).