întâlnirea din flacără

 

plouă iar când plouă mâinile tale

adulmecă nestăpânit povestea din mine

 

eu disimulez

îmi place să-mi aleg singură zilele de sărbătoare

dar când ajungi la buze

nu mai rămâne niciun gest împotrivit

 

îţi rostesc numele îl rostesc până când el

devine fluid curge prin venele mele

îl trăiesc pe viu

 

ascultăm împreună spovedania ploii

lumea e atât de mică

încape toată în privirea ta

 

păpuşa de cârpă a inimii

 

bucuria vine aşa ca o ploaie de vară

aduce înapoi copilăria

 

totul devine diafan stai şi privesti

cum liniştea se toarnă în cupe de cristal

ca răspuns la o întrebare nerostită

 

totul stă suspendat de pacea unui zâmbet

cuvintele sunt ceasuri care sună

anunţă deşteptarea

intrarea într-un vis nou

 

păpuşa de cârpă a inimii se visează copil

descifrând abecedarul îndrăgostirii

 

poveste nemuritoare

 

apropierea ta a colorat aerul

pielea mea a devenit atât de albastră

încât avioanele care mă străbateau

de la un capăt la altul

uitau să mai zboare

 

în pijamaua roz cu flori şi iluzii

viselor mele

le cresc aripi albe

 

luna se dă jos din plopi

mi se cuibăreşte în braţe

precum în copilărie

o poveste nemuritoare

 

cu mâini de pictor îmbrătişarea ta

colorează amurgul

 

de dragoste I

 

e cald în privirea ta

ca-ntr-un album de familie

marea din ochii tăi

are nostalgia unui braț de fântână

de care atârnă luna

 

ascultăm împreună muzica stelelor

cântecul se ascunde în scorbura nopții

ca o veveriță zglobie

 

pământul se învârteşte iarăşi

pe clapele aceluiaşi pian

 

de dragoste II

 

mi-ar plăcea să fiu o femeie frumoasă

să pot desface în fâşii transparente privirea ta opacă

să o simt cum curge peste umerii mei goi

 

să te pot minți

doar puțin

aşa cum fac femeile frumoase

cărora li se iartă totul

 

să te ademenesc cu un zâmbet

luat de gata dintr-o pagină de vip

iar tu să mă urmezi fără să eziți

până la marginea lumii

şi dincolo de ea

 

să uit toate intâmplările rele

care m-au urmărit prin odăile de închiriat

în care am locuit

 

să mă priveşti în ochi iar sângele meu

să urce pe o scară până la cer

apoi să vină acel cuvânt nespus de secole

 

să ne intre în sânge odată cu aerul

 

 

de dragoste III

 

lumea asta e prea mică

atunci când visăm împreună

aripile noastre rămân afară

putem visa doar cât ne îngăduie cărarea

 

mai sunt cărări dar drumul îngerului

trece pe aici

se aude fâlfâitul de aripi

numai oasele tale

mai ştiau să foşnească aşa

 

iubirea e un pas important

dar îl poti face stând pe loc

aşteptând

aşa mi-ai spus

 

lumina cădea atât de frumos

pe cuvintele tale

 

la marginea ochiului care visează

 

plănuiesc surprize pentru ziua care nu mai vine

clipele sunt tot mai lungi ceasul bate zadarnic zorile

 

mi-amintesc cum veneai cu un poem ascuns în privire

singura ta armă era zâmbetul divin şi periculos

 

fiecare gest al tău avea îngerul lui

mâna ta încolţea ispite ce aşteptau în mine de secole

 

visul acesta mă trezeşte întotdeauna la aceeaşi oră

cântec de iubire oarbă

 

cântec de fântână

când nu mai simţi povara lanţului

legându-te de cel iubit

 

un loc aparent comun unde

respirăm unul prin celălalt

destin travestit într-un cerşetor

ce nu vede decât cerul

ghemuit înlăuntrul său

 

restul e trădare ceva

atât de omenesc încât

îi poate mişca doar pe oameni  

 

o clipă în care se poate muri

pentru treizeci de talanţi

 

floarea de oţel a unei nopţi

când la rândul lor cuvintele

pot orbi ca fluturii nocturni

captivi în plase de lumină

 

nicio iubire nu poate întrece frigul acesta

 

trebuie să fie ceva dincolo de stele

ceva care să ne împrăştie tristețile

aşa cum se împrăştie gândacii de bucătărie

când aprinzi lumina

 

ceva care să ne iubească sau măcar să ne amintească

că nu am iubit indeajuns

trebuie să existe printre stele ceva care ne aparține

o linişte amintind de somnul fără griji

dinaintea naşterii

 

o iubire sau o bucurie ceva

care să poată întrece tot frigul acesta

 

 

era frig în noi ca-ntr-o biserică

 

soarele răsărea direct din mlaştină

ne ţinea împotmolite zilele

 

ne-am despărţit atunci fără cuvinte

fără explicaţii şi fără puncte de suspensie

aşa pur si simplu ca o plimbare cu bicicleta

pe străzile unui sânge părăsit

 

era frig în noi ca-ntr-o biserică

aerul picta icoane

sub coaste stăteau puii de frig

singuri

 

vântul îngheţat cădea din stele

cu zgomot

ca o cheie pe gresia din bucătarie

CV - NUTA CRACIUN

M-am născut în cel mai frumos sat de munte de pe Valea Grădiştei, satul Bucium, jud. Hunedoara, într-o primăvară pe care m-am străduit s-o port mereu pe dinăuntru ca pe o a doua cămaşă. Poezia mi-a fost mereu cel mai bun aliat de-a lungul vieţii, cu ajutorul ei am traversat cu bine toate evenimentele ce mi-au marcat copilăria, adolescenţa şi mai târziu străinătatea.

Scriu de când mă ştiu şi nu e doar un fel de-a spune, prima poezie am scris-o când de-abia învăţasem tainele alfabetului, era o poezie simplă, naivă, dedicată surorii mele care începea cu descrierea unei păpuşi şi se ncheia cu: “poate aţi ghicit cumva/că păpuşa-i sora mea” şi care mi-a fost afişată la gazeta şcolii.

Mai târziu am avut privilegiul să-l am ca îndrumător pe poetul Eugen Evu, conducătorul cenaclului Lucian Blaga din Hunedoara, cenaclu din care am făcut parte mulţi ani.

In anul 2001 am editat primul volum de versuri la editura Călăuza din Deva: “Alfabetul unei şoapte”, sub îndrumarea marelui poet şi prozator Valeriu Bârgau, pe-atunci directorul editurii şi care din păcate acum nu mai este printre noi.

In anul 2011 am apărut cu 10 poezii în antologia: “Un secol de poezie în oraşul Paliei”, editată de Asociaţia culturală Florema Design din Orăstie, antologie selectivă 1911-2011″, care cuprinde 55 de poeţi din zona Orăştiei, prefaţată de Maria Toma-Damşa.

In anul 2014 mi-a apărut la editura Eubeea din Timişoara, al doilea volum de versuri ediţie bilingvă: “Cuvinte de îmblânzit mâinile” – “Palabras para domar las manos” sub îndrumarea poetei şi prozatoarei Nina Ceranu, volum prefaţat de poetul Paul Octavian Blaj şi tradus în spaniolă de Janina Sfetcu.

în octombrie 2014, am fost primită în Asociaţia Scriitorilor şi Artiştilor Români din Spania (ASARS), asociaţie condusă de poetul Gelu Vlaşin.

Am obţinut premii de-a lungul timpului, unele importante, la diferite concursuri şi festivaluri literare din ţară. Ultimul premiu obţinut a fost pe site-ul literar Hermeneia, la “Concursul de Poezie „Astenie de primăvară - Hermeneia 2014” cu textul: „piruetă în umbra unui zmeu de hârtie”.

Când scriem, sondăm o parte neexplorată din noi pe care încercăm să o scoatem la lumină, bucuria vine nu doar în urma actului de creaţie, ea vine mai ales atunci când cel care citeşte, rezonează cu noi şi ne întâlnim de-a lungul aceleaşi unde...   de aceea cred ca poezia trăieşte mai ales prin cititori.