srRezumat:Umanitatea s-a confruntat de-a lungul existenței sale mult prea des cu acest fenomen complex care este războiul, i-a cunoscut și îndurat efectele devastatoare și implicațiile majore care i-au marcat parcursul. Literatura și arta în general i-au imortalizat grozăvia, operele elaborate de diferite personalități ale culturii universale rămân martori incontestabili ai acestui flagel. Însă prezentul studiu se concentrează asupra modului în care acest spectacol violent este surprins pe hârtie sau pânză prin intermediul unor reprezentanți de seamă ai  culturii ruse precum Vasili Grossman,  Lev Tolstoi  sau Vasili Vereșciaghin. Este un „spectacol” oferit umanității ca o lecție de istorie din care să extragă învățăminte, dedicat „tuturor marilor cuceritori din trecut, prezent și viitor.”Cuvinte-cheie: război, efecte distructive, umanitate, literatură, pictură.

Abstract: War with its fury, horrors and major implications on people'slives represents a dark page in the history of humanity. The present study focuses on this complex phenomenon –war –as  reflected in the creation of some famous Russian cultural personalities such as Vasily Grossman, Leo Tolstoy and Vasily Vereshchagin. This violent show depicted both in writing and on canvas is dedicated „to all conquerors, past, present and to come.” Keywords: war, humanity, the horrors of war, literature, painting. 1. IntroducereRăzboiul este un fenomen socio-politic extrem de complex, a cărui funcție distructivă are implicații majore atât asupra prezentului, cât și asupra viitorului omenirii. Motivele care declanșează conflictele armate sunt diverse: dorința de expansiune teritorială sau de apărare în fața unor amenințări, diferențe de natură etnică, religioasă etc. Oricare ar fi motivele de la care pornesc, aceste evenimente lasă urme de neșters în conștiința taberelor beligerante, atât la nivel individual, cât și colectiv. Un fenomen atât de frecvent de-a lungul existenței omenirii nu putea să nu se găsească reflectat în literatură și artă, unica modalitate prin care omul poate imortaliza grozăvia războiului în speranța că tot el, omul, va învăța din lecțiile trecutului. Dar a învățat oare? Progresul științific a însemnat și o schimbare de optică privind relațiile interumane? În  piesa Dacă e să  dăm  crezare pitagoreicilor, scrisă  înainte  de  invadarea  Uniunii Sovietice de  către  nazişti,  scriitorul  Vasili  Grossman  dezbate  o  idee  care,  într-o  formă incipientă,  a  fost  prezentă  și  în  romanul Stepan  Kolciughin (1939),  idee  potrivit  căreia
2evenimentele istorice se repetă ad infinitum. În scena VI a piesei, în timpul uneia dintre multele analize dedicate ciclicității timpului, unul dintre personaje afirmă: „Anii trec, totul se schimbă și totuși rămâne totul neschimbat. Totul curge.” „(...) eterna curgere a timpului care măsoară în trecerea lui atât păcatul, cât și faptele bune, durerea și lacrimile, această eternă curgere a timpului va continua la infinit.”[Apud Ellis, 1994, pp. 110-111, trad.n.]. Va continua şi va purta cu sine fiinţa umană supusă frământărilor existenţiale, oscilantă între bine şi rău, aceleaşi forţe perene ca timpul însuşi. Această idee a eternei recurențe este prezentă încă din Antichitate, în scrierile lui Heraclit și nu numai, dar și în epoca modernă în opera lui Nietzche, iar mai târziu, în perioada de maturitate artistică, va fi reluată de Grossman în romanul Panta Rhei.   2. Scriitori pe front: Vasili Grossman şi Lev Tolstoi22    iunie 1941 –Pactul de neagresiune germano-sovietic semnat la Moscova de către cei doi miniștri de externe Ribbentrop și Molotov pe 23 august 1939 a fost încălcat de către Germania nazistă care lansează atacul împotriva URSS. Conflictul dintre cele două puteri era inevitabil, lumea devenise un câmp de luptă prea mic pentru cele două ideologii –nazismul și stalinismul. Cu toate că au existat numeroase semnale de avertizare care indicau iminența unui atac din partea Germaniei, invadarea Uniunii Sovietice de către Hitler a găsit Armata Roșie nepregătită  de  război,  iar  numeroasele  victorii  obținute  de  armata  germană  a  consolidat convingerea Wehrmachtului că germanii sunt superiori, în timp ce „armata sovietică era ca un animal rănit și încolțit.” [Forczyk, 2015, p. 40]. Îl descoperim pe scriitorul Vasili Grossman,în momentul izbucnirii războiului, puternic implicat în evenimente.În calitatede corespondent de război reușește să evoce magnitudinea conflictului, devine familiar cu mediul respectiv –tactici militare, lexic militar; articolele și reportajele  sale  sunt  apreciate  și  apar  în  publicațiile  militare.  Acest  univers  străin  și  ostil spiritului creator, acest mediu potrivnic manifestării artistice avea să pună în lumină o trăsătură definitorie  a  caracterului  prozatorului  rus:  curajul.  Generalul  David  Ortenberg,  redactorul revistei Краснаязвезда,va remarca înfățișarea „inadecvată” a militarului Grossman sub care însă  se  ascunde  determinarea: „La  prima  noastră  întâlnire  Grossman  mi-a  părut  total nepotrivit vieții pe front. Nu arăta mai deloc a militar. Tunica militară „șifonată”, ochelarii care îi alunecau pe vârful nasului, revolverul care îi atârna ca un topor la cingătoare.... Mi-a fost  teamă  să-l  trimit  singur  pe  câmpul  de  luptă  și  i-am  ordonat  lui  Troianovski  să  „îl însoțească” pe front. (...) Troianovski mi-a povestit mai târziu cum a trecut Grossman prin