Lucian Boia – „De ce este România altfel", Ed. a-II-a, Editura Humanitas, București, 2018

Prefață

Autorul începe - în prefață - prin a răspunde unor critici la prima ediție.
Nu importă prea mult cine citește cartea, va vedea despre ce este vorba. Totuși, există o idee care trebuie dezvoltată. Unul dintre critici consideră că românii nu trebuie descurajați. Tocmai acum când încearcă să se desprindă de modelele trecute și să facă ceva pozitiv. Boia răspunde cu umor: „Atunci, mai bine să-i mângâiem pe creștet....". Desigur are dreptate. Teza comunistă a lui „Nu-i momentul acum" nu-și are rostul. (Sau nu-și mai are rostul?)
Dar vrând să îndrepți greșelile trecutului și să corectezi viziunea istorică greșită, cultivată de istoriografia comunistă, nu înseamnă să blamezi un popor și / sau să-l scoți la colțul de rușine. Sau în fața „careului"... (Mai țineți minte metoda comunistă, de a educa atât elevii în culpă, cât și pe privitori?)
Trebuie să semnalezi greșelile de interpretare și eventualele falsuri, păstrând echidistanța necesara studiului „Sine ira et studio."

Vom vedea dacă s-a păstrat. (Mai ales că țările foste comuniste nu se prea sinchisesc de astfel de cerințe și nu-și schimbă tezele privind trecutul, chiar dacă au avut un trecut agresiv. Militaristo-imperialist. Parcă au mai multă demitate și onoare. Sau nu? Culmea e că tocmai cei care cer rescrierea istoriei, trimit bezele celor care nu fac nimic în domeniu; și sunt înfuriați pe românii care încearcă să schimbe de curs. Dacă mă gândesc bine și povestea cu Abel și Cain era cam la fel. Fratele care făcea ceea ce i se ordona, nu era privit cu bunăvoință  de Dumnezeu, în favoarea celui ce nu făcea cele ordonate... Se știe ce a urmat.)

Puțin mai departe, se împotmolește la definiția termenului „altfel".
Pe bună dreptate, mai toți criticii au făcut referire la acest „altfel". Pentru că Boia nu a definit normalul. Și nici nu a definit sensurile posibile ale lui „altfel". Prin urmare, se navigheaza în ceață, putând interpreta orice fenomen istoric... ca „altfel". Este o greșeala fundamentală care poate anula tot efortul din această carte. Încercând să-și justifice titlul, încearcă o „filozofie" a lui „altfel". Dar nefiind filosof, nu reușește.  În orice tratat de filosofie, termenii sunt definiți pe pagini întregi. Chiar capitole. Te apucă și plictiseala tot citind la semnificația termenilor cu care se operează. Dar Boia nu este filosof. Nu are pregătirea necesară pentru filosofia istoriei, deși cartea sa este nu de istorie, ci de filosofie a  istoriei. Prin urmare, ratează ținta propusă.

Discutând despre țara cu care putem fi comparați, Boia face un tur de orizont, aratând că aparținem și Balcanilor și Europei de Est și Occidentului. Rămânând pe aliniamentul (în opinia sa) Polonia / Bulgaria. (Și oarece afinități cu Rusia.) Este o obsevație relativ corectă. Numai că el face delimitarea zonală și a României. Regiunile extracarpatice aparținând unor zone, cele intracarpatice altei zone. Cred că a ratat și cadrul geografic. Și semnificația sa.
România este într-o zonă de „triplex confinium". Întâlnirea și întrepătrunderea a trei zone geografice, cu trăsături distincte: spațiul asiatic și est-european, spațiul mediteranean și spațiul occidental. Nu putem spune că cele trei zone acționeaza separat, numai asupra unor zone ale României. Nu am fi avut un singur popor, cu o singură limbă, cultură, tradiții. Acțiunea celor 3 zone se resimte (diferit) ăn tot spațiul românesc. Acesta e primul lucru deosebit la poporul român. De altfel, Transilvania a fost - și ea - sub suzeranitate otomană. Mai puțin, dar suficient pentru a fi influențată. Umanismul (ca un curent cultural postrenascentist) italian și polonez s-a resimțit în toate țările române etc. De acord, în sec. XVIII - XIX, influențele au fost mai puternice, sectorial. Zonele noastre au fost mai puternic amprentate de câte o singură regiune externă. Dar a fost o problemă de scurtă durată. Nu pot schimba analiza întregului trecut. Nu putem să considerăm că a fost o influență decisivă. Deși notabilă și cu urmări, totuși nu a reușit să rupă unitatea cultural-spirituală, pentru că a fost urmată de o naștere a conștiinței naționale (simultan cu toate națiunile europene) și unirea întregii țări.
Mențiunea că avem un mare număr de etnici străini, trebuia privită cu mai multa atenție, zic eu. Nu atât de mulți, incât să devenim un stat multietnic, cum ar vrea unii. Dar mai mulți decât alte țări europene. Asta se întâmplă pentru că românii  nu au depus efortul deznaționalizării lor, ca ceilalți europeni. În Evul Mediu, toată Europa era alcătuită din petice naționale. Grupuri intruzive peste tot. Poate mai puțin, Germania. Dar europenii au deznaționalizat forțat, în timp ce noi nu am avut asemenea puseuri, desfașurate sistematic și pe lungi perioade, ca alții. În comunism, tocmai aceste elemente alogene vor fi folosite împotriva poporului român.
Dar asta înseamnă că am fost „altfel" în sens bun. Lucru care nu se amintește.

Arătând că suntem „altfel", datorită cadrului geografic și influențelor (vorbește și de „Micul Paris", și de „Belgia Orientului" etc.), ajunge la comunism și afirmă că și comunismul nostru a fost altfel (p.12). Fiind o țară cu structuri ce nu au fost propice comunismului. („țară rurală, de mici proprietari"). Sigur, mai face cateva afirmații corecte. Cel mai mic număr de comuniști inițial, cel mai mare număr de comuniști în final.
Dar cred că se inșală, din nou.
Ce înseamnă că nu am avut structuri propice comunismului?
Se referă la teza marxista „Proletari din toate țările, uniți-vă!" și deci, lipsa proletariatului ar fi fost o carență?
A uitat că Lenin s-a dezis de această teză și a considerat ca revoluția proletară va putea învinge și într-o singură țară, daca va fi „veriga slabă a capitalismului"? Prin urmare, lipsa proletariatului nu constituia o piedică în calea comunismului.
Ba, dacă stăm și ne amintim, chiar și China a fost în aceeași situație. Mao chiar a teoretizat, și realizat în practică,  comunismul într-o țară „eminamente agrară". Comunismul cu țărani, nu cu soviete de soldați și muncitori.
În rest, are dreptate: număr mic de comuniști, lipsa teoriei comuniste - nici chiar intelectualii de stânga nu erau familiarizați cu teoriile comuniste; și când au fost formați, activiștii i-au izolat, ca fiind „teoreticieni"... etc.

În continuare (p.12 - 13), se arată ca și-n comunism, poporul român a avut o evoluție diferită de a celorlalte popoare comuniste. Are dreptate în formă. Așa s-a întâmplat, dar greșește în fond. 
Analizând evoluția noastră în comunism, nu cred că trebuie acuzat poporul. În comunism - și nu numai - puterea era total în mâinile liderilor.  Evoluția acestora în raportul de forțe din cadrul țărilor comuniste și pe plan internațional a fost deosebită. Acest lucru a imprimat o evoluție nefirească și contra timp societății românești. Într-o societate dictatorială,  care controla întreaga societate (de la „pruncu din leagăn la omul cărunt", cum spunea poezia), să reproșezi ceva poporului, înseamnă că ești răuvoitor sau aerian.
Cred că trebuia să aminteasca de efortul URSS de sovietizare / rusificare a țării, cu fagocitarea economiei noastre. Acestui act i s-a răspuns printr-o evoluție nefirească. Atât de Dej, cât și de Ceaușescu. Balansul spre China, care se opunea URSS și apoi spre Occident, în dorința de a ridica o economie viabila, independentă, a fost provocat de politica prostească a Moscovei. 
În loc de a arăta adevărul istoric în dinamica sa, Boia se mulțumește să afirme că poporul român a avut evoluții nefirești, comparativ cu celelalte țări comuniste. (?!!!)
Nu, poporul a fost supus, a răbdat și când i s-a dat ocazia, s-a manifestat. Împotriva cotropitorului.  Chiar dacă cei ce conduceau rezistența erau comuniștii. De aici și adeziunea poporului la regimul Ceaușescu, cu toate aberațiile acestuia. Din cauza asta, „mămăliga" nu exploda. A nega acest lucru, arunca poziția lui Boia în derizoriu.
Și nu trebuie uitat că ridicarea lui Ceaușescu a fost și opera Occidentului. (Finaciar, tehnologic, diplomatic, mass-media.) Care era încântat să spargă blocul comunist. („Lagărul comunist.") Ceaușescu a fost susținut și de RFG și de Israel și de Franța și de UK  și mai ales, de SUA. Bazându-se și pe sprijinul Chinei. Cu ce e de vină poporul român, în deciziile acestor puteri? Aceste țări au încurajat renașterea naționalismului românesc, ca armă antirusească. (Acum naționalismul românesc e încurajat de ruși, ca arma anti-UE și NATO... Cum se schimbă politica asta. Dar mereu, de vină e doar poporul român... ) Poporul român este „altfel"?  Sau politica internaționala e curvă? Mai ales aici, într-o zonă foarte sensibilă.

Trebuie subliniat că Ceaușescu și Tito au venit la putere cu acordul Moscovei. Pentru că erau cei mai fideli partizani moscoviți, din țările lor.  Totuși, ambii se distanțează de Moscova. De ce?  (E o problema serioasă, care ar trebui analizată separat. Pentru cei care se ocupă de istoria zonei si epocii.) Este vina popoarelor lor? Îi vedeți pe români și popoarele iugoslave presând pe cei doi dictatori să schimbe de drum? Să facă altceva?  Iată ca Boia capată și accente ridicole...

Dar are dreptate când afirmă că la finele comunismului, aveam un mare număr de membri de  partid. Poate cel mai mare număr, raportat la numărul de locuitori. Dar erau comuniști? Sau se înscriau de formă, pentru a avea locuri de muncă mai bune, funcții de conducere și alte privilegii? E de meditat.

Desigur, societatea noastră, prin 1900, semăna cu Rusia. Are dreptate. Dar și cu China. Și cu Mexic. Cu diferențele de rigoare și evoluția diferită, datorită zonelor geografice diferite.

La p. 15, Boia arată că a fost acuzat că „defăimează" România. Cel care a făcut așa ceva, a greșit. Fundamental. Un intelectual are dreptul la opinie. Și la exprimarea ei. Oricare ar fi. Numai așa se naște dialogul.  Dacă greșește, altul (alții) îi vor răspunde. Fără dialog, nu putem avea o viață culturală. Boia are dreptate uneori și exagereaza alteori; sau trece sub tăcere unele lucruri care nu-i convin. Dar nu defăimează. Are o opinie proprie, asupra istoriei noastre. Mă solidarizez cu Boia, în această privință. Trebuie să asigurăm libertatea de exprimare a intelectualilor și istoricilor. Sau filozofilor istoriei.
[Daca știu ce zic. (?!!!)]
Apoi se vine cu ideea venirii târzii a poporului român, în istorie. S-o creadă ei. Voi reveni, asupra acestui subiect, în paginile carții.

În disputa cu Nicolae Manolescu, nu mă pot pronunța. (p.16-21)  Îi privește.

Dar iată că la p. 22( și următoarele), dă dreptate unui critic. Care îi reproșeaza faptul că arată doar defectele poporului (sau ce crede el că sunt defecte), nu și calitațile.  Și Boia începe să enumere câteva calități ale poporului român. Improvizăm cu talent, nu suntem mai deștepți decât alții (dar nici mai proști), însă suntem mai descurcăreți, avem medici mai abili, suntem mai puțin „corecți politic", avem o mare capacitate de a imita ( p.23). După aprox. o jumătate de pagina dedicată calităților poporului român, față de un volum de defecte, revine cu regret. Să nu uitam că nu putem absolutiza defectele, deci nici calitățile...
Și totuși, Boia nu iși aduce aminte de inventivitatea românilor și de faptul că am fost deschizători de drumuri. Ne vede doar imitatori. Să-i amintim de prima rafinărie de petrol din lume? Să-i amintim de Coandă, Vuia, Paulescu, Emil Racoviță? De Gogu Constantinescu? ETC.
Dacă-i știe, dar nu îi ia în discuție, e grav. Dacă nu-i știe, mai are de citit! Să cunoască bine istoria poporului, apoi să treacă la filozofia istoriei.

La p. 24, începe o dispută despre „onoare". Și se opune aceluiași critic, pe care îl acceptă puțin mai devreme. Până la p.26. Afirmând că românii au o cultura a compromisului și sunt străini de noțiunea de onoare. Și exemplifică cu șarjele cavaleriei poloneze împotriva blindatelor germane, în ww2.
Oare o fi auzit de unul... Brîncoveanu? Și întreaga sa familie? Dar de unul... T.Vladimirescu? (Și pandurii lui.) Sau de Cuza și toată generația pașoptistă? De șarja de la Prunaru o fi auzit? De faptul că în armata română nu a existat niciun ordin neexecutat? Era o problemă de onoare pentru toți ofițerii noștri. Armata unei nații nu este reprezentativă? Știe că piloții români, de pe frontul antisovietic, nu au avut nicio „defecțiune"? Ceea ce a dus chiar la propunerea americană de a forma o unitate lărgită cu toți piloții români, pe frontul din Pacific. (Cu dotări americane. Dupa 23 august 1944.) Numai că niciun pilot român n-a acceptat propunerea, deși ar fi fost mult mai bine platiți. Onoarea lor era să lupte sub culorile patriei, împotriva dușmanului arătat de M.S. Regele Romaniei. Se poate discuta mult despre onoarea românilor și a armatei. Căci, totuși, onoarea este un termen utilizat de oamenii de arme. Nu de vulg.
(De fapt, a fost o „defecțiune". Un pilot român, ploieștean, a fugit cu avionul sau - un Ju 88 - la englezi, în preajma atacului de la Ploiești, din '43. A decolat din Ucraina, unde avea aeroportul și a ajuns în Creta. Dar degeaba, nu a fost crezut că există o apărare antiaeriană puternica. Și „Tidal Wave" a fost zdrobit, deși românul și-a făcut datoria să-i informneze. -Oare nu o fi fost agent engez? Întreb și eu. Să fugă chiar atunci, când se pregătea atacul, pentru a duce informații despre apărarea antiaeriana a Ploieștiului...- Asta este cu fenomenele contemporane. Dacă s-au pornit, nu mai pot fi oprite. Chiar dacă vin informații că sunt greșeli mari, de concepție. Dar românii cad de vina mereu... Avionul este într-un muzeu american, sub culorile românești.)
 Boia uită că sentimentul onoarei și fidelitatea față de cuvântul dat, a fost intens atacată și vulgarizată de comuniști. Pentru că voiau să spargă rezistența populară în fața celulelor de partid. Pentru că voiau să ne  facă  să ne turnăm frații, părinții, prietenii, colegii.
Venind cu teoria asta, despre lipsa de onoare a românilor, susține punctul de vedere al bolșevicilor. Ce e aia, onoare? Românii nu au așa ceva.

Românii au avut onoare. Și mulți o mai au.
 
Desigur, vorbind de securiști, activu de partid (vechi si noi), nomenclaturiști și tot felul de oportuniști, poate spune că nu au onoare. Dar asta e tipic pentru toți cei ca ei , în toată lumea și în toate sistemele. Boia confundă poporul cu „tagma jefuitorilor". Pardon, cu „elita" ridicată de comuniști și neo-comuniști. Gravă eroare.
Apoi, Boia uită că țăranul român a fost un personaj demn, dârz, de onoare. (Să citească notele informative ale aviației americane, raspândite printre piloți, despre poporul român. Le poate găsi – traduse - in „Bine ați venit în Infern" de Ioan Grigorescu. Va vedea cum era țăranul român până în ww2. Când americanii erau în război cu noi, deci se atingea o culme a subiectivismului.) Securitatea / PCR a depus eforturi susținute, ani de zile, pentru a realiza „omul nou". Secătura de care vorbește Boia, ca fiind românul tradițional. Dar asta a însemnat zeci de mii, poate sute de mii de români arestați, torturați, duși la canal, omorâți. Avantaje create celor ce colaborau, amenințări celor ce opuneau rezistența, utilizarea alogenilor în conducerea țării, etc. O politică complexă, de lungă durată. Acum, cu un rezultat pe măsură, vin să spună că poporul român este așa din străfundurile istoriei? Seamană cu bancurile despre nesimțire.

Încheie prefața cu câteva cuvinte despre ortodoxia română... Caldicele. Cu oarece acuze, dar nu prea mari. Cu câteva laude, dar nu prea mari. O scaldă. Totuși, face aceeași greșeala ca la comunism. Consideră că  90% din populație este credincioasă și depinde de BOR. Uită că  mulți au declarat credința din reflex, alții pentru avantaje, alții din spirit de turmă, unii la ordin. Nu avem 90% din populație creștin-ortodocsă. Se vede din simplul fapt că nu se respectă Decalogul. Se declară creștini. Este altceva.

Consideră, just, că problemele românilor sunt de ordin socio-cultural, nu psihologic. Dar ... istoria i-a modelat și îi modelează. (?!!!). P.28. [ De altfel, în afară de bancuri (cu vizibile tente politice), cine a putut să dovedească o anumită psihologie la un popor sau altul? (Observația mea.)]

În opinia mea, problemele românilor sunt complexe: în primul rând, sunt depedenți de zona în care s-au format și trăiesc. Atâta timp cât această zonă este în vizorul a numeroase mari puteri din zone diferite, cu mentalitați diferite, nu suntem decât un câmp de luptă. Pentru un razboi clasic sau ascuns. Cu numeroși agenți, cu lideri de opinie etc. Să ne fereasca Dumnezeu și de omuleții verzi.
În al doilea rând, depindem de starea economiei, mai mult decât se banuiește. Nu e vorba de „baza de producție", cum zicea Marx. Probabil din cauza asta, Boia se ferește să bage economia în ecuație. Dar evoluția economiei noastre a determinat conservarea unei structuri arhaice mult timp.
Odată cu schimbarea axului comercial mondial de la Mediterană la Atlantic, țările române vor cade într-un con de umbra. Culoarele noastre comerciale nu mai sunt importante. Apariția otomanilor în sud și apoi monopolizarea comerțului nostru, va afecta grav dezvoltarea economică a României. Refeudalizarea Europei Centrale și de Est, pentru grâu ieftin transportat pe mări în Occident, va avea același efect: păstrarea structurilor feudale, mai mult timp decât restul Europei.
Bogăția proverbială a mediului geografic din România, ne va aduce principalul neajuns. Nu am avut necesitatea de a evolua  tehnic. 
În același timp, e de remarcat că românii medievali aveau o structura economica, dar din sec. al XVII- lea structura s-a schimbat. În perioada de glorie a poporului român, ne bazam pe agricultura și creșterea animalelor - derulate de țăranii liberi, în mici gospodării individuale -, ca și pe exportul liber spre toate direcțiile. Din sec. al XVII-lea, marea latifundie cerealieră devine preponderentă. Iar comertul cade sub monopolul puterii suzerane. (Otomani, sovietici etc.)
În clipa în care marea latifundie este înlăturată (reforma agrară de dupa primul razboi), România are o dezvoltare economică fără precedent. Din păcate, comuniștii vor reintroduce latifundia. Dar de stat. Inevitabil, economia a ajuns în colaps, în timp.
Alt element este că nu am avut presiunea economică asupra oamenilor, pentru a-i obliga sa-și vândă  ieftin forța de muncă. Obștea sătească (fie că era vorba de țărani liberi, fie de țărani dependeți) va avea grija de fiecare familie și va asigura cele necesare traiului, contra  muncă. Industria nu va dispune de forța de muncă ieftina. Voi reveni, dacă va fi nevoie, în paginile cărții.
O altă trăsătură (care ne apropie de lumea mediteraneană), este structura familiei românilor. Românii (ca și italienii, grecii, arabii, etc.) au familie mare. Copiii, nepoții nu se răzlețesc.  Nu devin indivizi, manipulați de sistem. La problemele economice ale societății, românul a răspuns – dintotdeauna - cu familia mare. Toate generațiile au trăit împreună, în aceeași curte / sat și s-au ajutat. Când nu s-a mai putut, noile generații au roit, formând alt sat. Această tradiție gentilică, ce depășește chiar și feudalismul în vechime, este purtătoare de tradiții și personalitate. (Este moștenirea pe care dacii ne-au lăsat-o, dar nimeni nu o vede și nu o analizează.) Până când nu este analizată independent, nu se va putea face portretul poporului român. Nu putem afla dacă a fost „altfel" și în ce masură iși păstrează aceste trăsături.
Dupa '89, distrugerea sistematică a industriei abia ridicată și dezorganizarea voită a agriculturii,  va arunca milioane de muncitori români în UE, ca forță de muncă ieftină. (Cel mai mare exod pe timp de pace, din toate timpurile și țările.) Și în țară vom asista la o prăbușire demografică și menținerea vechilor stăpâni, simultan cu extinderea generalizată a corupției. (Din păcate, Rusia a vrut să distrugă toată economia ridicată de Ceaușescu și Occident, pentru a i se opune; sperând și în devenirea puterii economice care să ne dirijeze; -au uitat proverbul „Nu-i pentru cine se pregatește, ci pentru cine se nimerește"-; Occidentul nu mai avea nevoie de aceste fabrici, iar firmele private simțeau o concurență prea puternică din partea lor. Așa că „românii" le-au distrus; ca să vezi ce popor „altfel" suntem.)

Deci, Boia și-a cumpărat o pălărie mai mare decât poate duce. Sau este cel care trebuie să șteargă urmele jafurilor trecute și să arunce măgăreța pe „poporul român"? (Doar întreb.) Nu ar fi singurul. Mai este o persoană cu analize la nuci...
Să vedem ce scrie mai departe.

Prolog.

Fiind scrisă în 2012, autorul se întreabă dacă nu cumva românii sunt blestemați. (De cine și de ce ? Eresuri din astea, medievale, nu mai sunt acceptate nici de credincioșii adevarați. Boia, intelectual ateu - sau aproape - le preia?)
Trebuie făcută  precizarea că România nu s-a eliberat de vechile structuri care o controlau. Comunisto-securiste. Și centrul nervos era / este la Moscova.
Intrând în rândurile NATO și UE, România nu a făcut curățenie în ogradă.
Aceste structuri s-au mobilizat, adunând toți agenții și simpatizanții. Împotriva lui Băsescu. (Recent s-a aflat că a fost colaborator secret al armatei romane. Un pol antimoscovit, care a trecut în NATO. Unul dintre factorii activi ai ruperii României de Rusia.)
Nu este niciun blestem.
Trebuia (încă trebuie) făcută curățenie generală. Epurare. Structurile comunisto-K.G.B-iste sunt mult prea puternice in România. Și SUA au preferat să le lase în pace, preferând colaborarea cu acestea. („Podul" dintre Moscova și SUA. Invitarea Papei în România, etc.)
În anii '90 și începutul anilor '00, Moscova colabora cu Occidentul. Din 2012, a început să schimbe foaia. Noi am fost primul simptom internațional.
Dar asta nu este greșeala noastră. Nu noi suntem „altfel". Situația în zonă și pe plan internațional a fost de asemenea natură, că nu am putut face nimic. (Vă amintiți de „Niet"-ul lui Elțîn, când SUA au cerut România.) Putin ne-a dat, pentru că era strâns cu ușa de Cecenia. Franța și UE au fost la un pas de a trece la sancțiuni economice, când Putin ne-a cedat, pe fondul atacului de la WTC. Și s-a forjat o nouă alianță internațională. Tot Occidentul a colaborat cu Rusia și agenții ei din România.  Când s-a schimbat macazul, noi am rămas cu fundul în două luntre. Evident că agenții Moscovei au răspuns la noile ordine ale Centrului lor. Este o minune că am reușit să depașim atacul viguros declanșat de aceștia.
Numai că de la asalt direct, au trecut la asediu. Vedeți ce se întâmpla în Parlament, din 2012 încoace.
Dar asta e lupta dintre serviciile secrete mondiale în zonă și la noi. Ce vină are poporul român? Divizat de rețelele de agenți și manipulat la greu?
Blestem? Hai să fim serioși.

Întârzierea.

Boia începe volumul cu un capitol în care proclamă întârzierea „impresionantă" a românilor.
Și declară că statele feudale românești apar târziu și nu dau niciun act intern, până prin sec. al XIV-lea.
A lega istoria unui popor de acte de stat, este o prostie. Mai ales în Evul Mediu. (Lăsăm la o parte distrugerile inerente zonei - invazii, incendii, cutremure - ce pot pierde actele.) Boia, ca orice istoric de cabinet, modernist de formație, se raporteaza doar la documente scrise. Nu vede și documentele arheologice. Le ignoră total.
Consideră că am format state târziu. Și la ce le-au folosit statele medievale polonezilor, ungurilor, bulgarilor? Ocupați de alții, după ce și-au format statele?
Și cum privește puzderia de stătulețe germane sau italiene? E o teză discutabilă. Dar, dacă vrea să arate că românii sunt altfel, trebuie să înceapă cu ceva.
Din pură curiozitate, rușii când își forjează statul ? Nu cumva prin sec. XIII-XIV, sub ocupația tătară? Întreb și eu. Desigur, aveau cnezate și voievodate, organizate de varegi. (Însuși numele „rus" e viking.) Dar și noi aveam așa ceva, înainte de statele oficiale mult slăvite.
Și despre ce fel de stat e vorba în Anglia, când valurile de migratori și cuceritori le schimbă structura etnica un mileniu? Ce stat e în insulă, in sec. XI-XII? Desigur, au un rege și o cancelarie, etc. Dar este un stat?
Hugo Capet chiar era un rege?
A vorbi de statalitate în Evul Mediu, este o glumă bună. Mai ales până în sec. al XIII-lea, inclusiv.
Totuși, vorbește - în mod repetat - de „taratul bulgăresc". Eroare: este vorba de taratul „vlaho-bulgar". Boia „uită" – iar - un element crucial în istoria noastră și a zonei.
Cam amnezic...
Ne tot trage în marginea imperiilor și a lumii. Mda, este. Dar comunicația Baltica-Marea Neagră- Mediterana este o cale comercială crucială din preistorie (vezi chihlimbaru, de exemplu) până prin sec. al XVI-lea, când se schimbă axul comercial european de la Meditereana la Atlantic. Cam regionalist, istoricul ăsta... Nu poate să-și scoată nasul din regiunea în care s-a format. Și pe asta o vede doar ca marginea civilizatiei.
Are o parte corectă, despre latinizarea dacilor, cu coloniști din toată lumea romană, nu neaparat latini. Apoi cu adaosurile altor valuri de migratori.
Nu îl contrazic. Dar afirmă că limba română este relatinizată în sec. al  XIX-lea. Iar greșește. Nu limba română. Limba elitei, plină de grecisme și turcisme. Poporul nu a fost atins de molimele astea lingvistice. Ce a preluat poporul, a rămas; nu s-a modificat.
În general, elitele au darul de a imita. Puterea suzerana sau puterea la moda (nobilii francezi se îmbrăcau dupa moda spaniolă, dupa victoria nemților din 1871, toată Europa imita Germania, după Napoleon, toată nobilimea, diplomația, lumea cultă vorbea franceza - pe plan mondial - etc.)
Face o altă greșeală: „Transilvania, integrată în regatul maghiar..." (p.39) Transilvania medievala a fost un voievodat (adica stat) sub suzeranitate maghiara. De prin sec. al XII-lea. Nu o parte componenta a statului maghiar. Chiar daca voievodul Transilvaniei era în suita regala maghiară (și domnii români erau considerați pașale cu 2 tuiuri, de otomani). Nu de alta, dar la Mohaci, maghiarii au fost înfrânți - de turci - și pentru că oastea transilvană, cu voievodul ei în frunte, nu a venit la luptă. Un mic amănunt care se uită mereu.
(Dacă „princeps" Mercurius ar fi reușit să-și impună puterea în Transilvania, poate am fi văzut o Transilvanie provincie maghiară. Dar pe la mijlocul sec. al XII-lea  apare „voievodul" Eustachius / Leustachius și problema e tranșată. Abia în sec. al XIX-lea dualismul austro-ungar va aduce Transilvania integrată în regatul maghiar. Pentru 50 de ani.)
Desigur, vorbește de limba de cult și cancelarie, amintind că se vorbește  slava veche (bulgara) și alfabetul chirilic. Uită că este vorba de taratu „vlaho-bulgar". Și că alfabetul chirilic a fost răspândit la nord de Dunăre și de vlahii sud-dunăreni și de împăratul de la Constantipol, care a  ordonat răspândirea alfabetului chirilic dupa Marea Schismă, ca nu cumva românii să se atașeze de Roma, datorită afinităților de limbă. Ni s-a viciat scrisul și limba intenționat, din motive politico-religioase. Din cauza slabei răspândiri a științei de carte si a lipsei unei conștiințe naționale, s-a reușit. Dar românii au fost manipulați, nu au preluat ei, de nebuni, alfabetul chirilic... Și nu a influențat foarte mult istoria noastră. Pe atunci, toată Europa avea altă limbă de cult și de cancelarie. (Latina, nu limbile naționale.) Realitatea medievală este diferită de mentalitățile moderne. Dar istoricii noștri, încă nu s-au adaptat.
În sfârșit, face mare caz de imitațiile elitei. Bulgari, greci, etc. Lucru neserios, pentru orice istoric. Am amintit că elitele au alte năravuri. Nu doar la noi. Și istoria poporului e una, istoria elitei alta. Boia se limitează la elite. Nu e singura dată. Dar asta nu poate fi prezentată drept istoria poporului.
Continuă cu teza slăbiciunii statului la români. Bate câmpii. Dacă îl citea pe Manole Neagoe, ar fi văzut că statele noastre medievale nu sunt mai prejos decât statele Europei. Sunt diferite. Și au o putere mai mare a domnitorului, decât regii europeni. (Influența orientala.) Dacă acolo regii erau în permanent coflict cu baronii, la noi conflictul era doar la numirea noului domn. După care, domnul gonea „hiclenii". În Europa îi decapitau... Oare unde era mai bine?
În fine, se leagă de prostii. Cum că luau taxe mari și nu făceau nimic. Dar în Europa ce făceau?  Vistieria regatului era privită ca proprietatea regelui. Va trece mult timp, până se va face diferența între veniturile statului și caseta personală. Oricum, uită de cetățile noastre medievale, de armata care i-a ținut pe turci la respect, etc. Din nou, Boia privește trecutul cu ochii prezentului. Nu are rost să se mai amestece în istoria medievală, dacă nu se pricepe. Să rămână în epoca moderna / contemporana. Dacă spune „adevărul, tot adevărul și numai adevărul". Altfel, să-și vadă de pensie... E mai cinstit, decât să toarne moși pe groși, inghițite de cei fără studii de specialitate.
Boia nu a văzut cauzele majore ale decăderii românilor în Evul Mediu. Amintite de mine la prefață.
Nici măcar faptul că românii nu au reușit să dezvolte o clasă medie, care să stabilizeze societatea, economia și puterea politică.
Totul este slăbiciune, după el. O fi. Dar slăbiciunea lui ca istoric, nu slăbiciunea poporului.
De altfel, confundă slăbiciunea instituțiilor statului, cu slăbiciunea poporului. Iar confuzie...
O singură observație corectă: numărul alogenilor este mare (am tratat aspectul; este o calitate; deși, nu avem chiar atâți alogeni pe cât afirmă) și ei sunt concentrați la oraș, unde  se ocupă de comerț și meșteșuguri. Are dreptate. Românii nu agreează comerțul, meșteșugurile, activitățile bancare. Sunt țărani! Până târziu în epoca contemporană. Abia comunismul îi scoate din starea asta, prin furtul pământului (cooperativizare) și industrializare. Industrie distrusă de neocomuniști. (Am vorbit.)

Spre Occident.
Contribuția străinilor.

Adică străini sunt doar cei din Occident? Sau cum? Slavii, cumanii nu sunt străini? Dacă despre slavi amintește, în primul capitol, de cumani nu zice nimic. Și ei ne-au influențat foarte mult, în Evul Mediu.
Mă rog.
Boia afirma că procesul influențării românilor începe în perioada 1830-1860. Nu-l contrazic. Și pune semnul de egal între modernizare și occidentalizare. Afirmând că toată civilizația contemporană vine din Occident. (Inclusiv fascismul sau comunismul.) Da, dar la noi, occidentalizarea va veni prin Rusia. De la est. Rușii ne vor occidentaliza (Regulamentul organic) și tot ei ne vor aduce comunismul.
În acest context, consideră că tradițiile românești nu mai contează. Fie că sunt „barbarii" (Maiorescu) fie „civilizație străveche" (Iorga).
Depinde cât de repede ne vom alinia la noile repere. În acest context, tradițiile nu pot fi decât o frână.
Păi de ce ne-a mai plictisit cu un capitol foarte prost condus și plin de erori?
Și iar începe cu descrierea occidentalizării elitei. Hotărât, nu poate scăpa de ea.
Aducând în discuție și restul elementelor: alfabet, constituții, leg, etc.
Se amintește de înființarea universităților, de avântul scriitoricesc și artistic - ce imita Occidentul - etc. Mi se pare mie sau face și o gafă culturală? Discutând despre Nicolae Grigorescu, afirma că este român prin origine și teme, dar francez prin tehnică. (Barbizon / impresionism.) Dar... era un pictor celebru „național" prin tehnică, în epocă? Școala franceză nu s-a impus în toată lumea? Întreb și eu. Nu sunt expert în istoria artei...
Gafa continuă. Pictorii noștri din epocă, nu au nimic inovator. Nu vor fi un Gauguin sau Cezanne. Păi dacă pictorii noștri sunt influențați de impresionism (ca toata lumea artistica) și Cezanne e unul dintre primii care expune împreuna cu ei, cum vine? Să fi pus românii bazele impresionismului? Când abia ne branșam la valorile și tehnica Occidentului? Sau cum? Ce vrea, de fapt, Boia? Nu realizez ce a vrut să spuna. (p.49) (Dacă vrea deschizător de drumuri în arta la nivel mondial, îl vom avea pe Brâncuși, ceva mai tarziu... Ce atâta grabă?)
Dar se ocupă de Eminescu, pe aproape o pagină.
Nu intru în amănunte, nu sunt critic literar.
În continuare, arată că România a fost modernizată de străini, pentru că românii nu știau ce și cum. Erau doar țărani și boieri. Corect.
Și sesizează că România sec. al XIX-lea era ținta unui flux de emigrație occidentală. Pentru că eram mai liberi decât bulgarii, grecii, Rusia țaristă.
Eu  cred că erau și afaceri mai mănoase și salarii (pentru cei angajați la stat) la nivel european, în timp ce piața era foarte ieftină. (Vezi Carol Davila.) (Atenție la nivelul salarizării în epocă... Și pretextul „eficienței economice" adus de  comuniști și perpetuat de neocumuniști.)
Desigur, are dreptate. În România vin mulți străini. Care ajută la occidentalizarea țării și întemeiază stabilimente industriale, comerciale, bancare. Chiar în perioada interbelică, elementul autohton în zona patronatului orășenesc, nu depășește 47%. Iar aceste capacități industriale atrag muncitori străini (nemți și italieni, în primul rând; nemți din Germania, dar și Austro-Ungaria, cât și maghiari, etc.).
Oricum, capitolul al II-lea este atent construit si realist. Poate că trebuia să înceapă cu Kiseleff. Dar ăsta-i stilul lui...
Îl creditez pe Boia, cu excepția poveștii cu pictorii.

Complexul de inferioritate.

Desigur, conștiința națională la români se va forma in sec. al XIX-lea. Ca la toate națiunile europene, de altfel. Asta a uitat s-o spună.
Iar trântește o perlă: „Transilvania... era un stat unguresc"... (p.60) Zău? Argumentați, vă rog! ( Când Transilvania era voievodat, sub suzeranitatea maghiară? Când Ungaria era sub ocupație otomană și Transilvania devenise principat sub suzeranitate otomană? Sau când era sub habsburgi și ținea Cancelaria Aulica? Poate dupa 1867, când nu mai era stat, dar trebuia precizat. Chiar dacă după Bobîlna avem faimosul Unio Trium... nu avem un stat unguresc, aici. Poate că elita era ~ dar până când tot statul devine unguresc mai e mult. Atenție la termeni! Sau vreti să spuneți că Anglia, dupa Hastings, era normandă?)
Tot la pag. 60, consideră că acum se rescrie istoria românilor și originea latină devine primordială. Eh, greu de încadrat știrea asta. Dacă ar fi citit din cronicari, ar fi văzut că din sec. al XVII-lea apare conștiința latinității în operele istoriografice. La toți cronicarii. Munteni, moldoveni... Simplă dezinformare, sau prostie? Or fi „oamenii sub vremi", dar așa „bazne", greu de crezut.
Subliniază faptul că de acum, elita românească privește doar spre Occident. De ce doar spre Occident, dacă sunt modernizați de ruși? Nu-și pune întrebarea asta – elementara -. Poate că era timpul să o lămurească. [ De ce, dacă Napoleon respinge delegațiile boierilor români, cu cererea de a-i ajuta împotriva turcilor? Și dacă Anglia și Franța îi sprijină pe turci, împotriva Rusiei. Abia de la Napoleon al III-lea, românii vor fi sprijinți de Occident. (De fapt, de Napoleon al III-lea și Camillo Cavour. Regina Victoria nu-i va sprjini decât dupa întâlnirea de la Osborne, ca un favor făcut Franței.  Austro-Ungaria, ne avea ca sarea-n ochi. Prusia ne-a sprijinit, deși nu avea niciun interes direct.)] Înțelegem că elita românească tânjea după valorile Occidentului, deși Occidentul nu era interesat de ei. De ce ? Este un punct esențial din istoria noastră și înțelegerea poporului nostru. L-a ratat, din păcate.
În fine, să vedem mai departe.
Acum, spune autorul, apar câteva trăsături care ne vor urmări mereu.
Prima ar fi „complexul de inferioritate".(p.61) Pornit din faptul că suntem o mică entitate politică în Europa. Mereu la cheremul altora. Dar și din nevoia de a învăța mereu de la alții sau din aceea că am fost mereu la remorca altora.
Din acest complex de inferioritate, spune Boia, se naște o contrucție orgolioasă, „imperială". Și dă exemplu transilvănenilor, care vin cu ideea purității latine a românilor. (O exagerare la care s-a renunțat de mult.)
Moda n-a ținut mult. Și a fost mai mult locală, în lupta transilvănenilor cu orgolioasa nobilime maghiară.
Dar după numai un secol, Densușianu vine cu alta idee. Purismul dacic. O teză care nu s-a bucurat de prea mare audiență în timpul ei, dar care a lăsat urmasi. (Explicabilă la data apariției și prin puținătatea știrilor despre daci și preistorie, în general.) Și afirmă că istoriografia comunistă a preluat ideea, în jurul anilor 1980. Nu zău?
Ca profesor la Universitatea București în vremea respectiva (comunista) - și încă unul ce preda „istoriografia" - trebuia să știe că aberațiile dacomane (tracomane) nu au fost niciodată preluate oficial de PCR. Și nici de istoriografii comuniști. (Tezele istorice susținute de PCR au fost reunite în deschiderea |Istoricul| lucrării „Programul PCR...".) Tracomania a fost o exprimare de nișă, pe care a obținut-o Drăgan (acuzat de fascism în tinerețe și care a colaborat cu Ceaușescu și URSS de prin anii '70). Drăgan (român refugiat în Italia în timpul războiului, dupa rebeliunea legionară, patron italian, multimilionar în dolari) a reușit să capaciteze diferite persoane din conducerea PCR si a armatei. Dar nu toți și nu cei mai importanți. Lucru important, Armata a XIV-a a URSS a ințeles că teza purității tracomane este un element ideologic important, în misiunea ei de a lupta în Balcani și Italia. Și că această teză, îi poate uni pe români și bulgari, sub conducerea lor.
Din nou, Boia dezinformează. Sau este aerian. (Deși nu cred.)
Dar, din păcate, teza a căpătat o amploare deosebită dupa '89. Parțial din cauza complexelor. În realitate, pentru că Moscova - și agenții ei - o susține ca armă ideologică locală împotriva globalismului. Naționalismul extrem - al românilor - este bine susținut din afară. Totuși, e de remarcat faptul că nu istoricii români susțin teza respectivă. Purismul tracoman / dacoman este susținut de jurnaliști, medici, avocați, arhitecți, politicieni, profesori etc.  Tot felul de diletanți. (De cele mai multe ori cu greșeli monstruoase de istorie.) Dar nu de istorici. Prin urmare, nu istoriografia noastră trebuie blamată. Istoriografia comunistă se face vinovată de alte tare. Până la Ceaușescu exagerările luptei de clasa a lui Roler, după, istoria triumfalistă și exacerbarea naționalismului.
O altă teză istoriografică aparută în sec. al XIX-lea, ar fi lupta de independență, asociată cu lupta antiotomană și apărarea Europei. În mentalitatea Boia, o teză greșită. Nu are rost să răspund la inepția asta. Dar e de semnalat că nici intelectualii români din perioada interbelică, influențați de fascism, nu acceptau teza asta. De ce o reia Boia? Măcar de ar explica pe larg. Așa... devine dubios.
El spune că bătalia de la Rovine este un fapt nesigur. Nu, nesigură este datarea luptei și localizarea. Nu victoria lui Mircea asupra otomanilor. Iar nu are informația corectă sau mistifică adevărul.
Reia teza rusofililor, că la Călugăreni, Mihai mai degrabă a pierdut, decât a câștigat. Și după retragerea în munți, va relua ofensiva cu sprijin transilvănean, adică unguresc. Greșeală.
Sec. XV-XVI aduc pe scena militara, războiul de mișcare. Este foarte posibil să câștigi o luptă, dar să fii silit să te retragi. Nu este un caz unic, în istorie. Îmi amintesc de faptul că toți istoricii creditează armata rusă cu o victorie la Borodino, împotriva lui Napoleon. Totuși, rușii  s-au retras. În 1814, armata franceză se retrăgea din fața trupelor aliate care vor invada Franța. Dar Napoleon, câștigă luptă după  luptă. Acum apare și prima teorie conspiraționista în istorie. Văzând că Napoleon câștigă și se retrage, soldații vor veni cu ideea că generalii și mareșalii lui, îl trădează.
Așadar, de ce Mihai nu a câștigat lupta de la Călugareni? Trupele otomane au fost stopate. Sinan doborât de pe cal. Mihai și-a păstrat poziția. Că a trebuit să se retragă, este adevărat. Dar a păstrat câmpul de bătălie și capacitatea combativă a armatei. Toți cronicarii vremii îl creditează cu victoria. Doar rusofilii strâmbă din nas. Și zic nu. Mai ales că va reveni, cu ajutor transilvănean și îi va goni pe turci, câteva luni mai târziu. E și o victorie de etapă și o campanie câștigată.
Dar... surpriză! Boia declară Transilvania ungurească, la finele sec. al XVI-lea. După cunoștințele mele, Transilvania - în vremea lui Mihai Viteazu - era un principat sub suzeranitate otomană. Cu o populație majoritar românească și cu o elită maghiaro-secuiască-germana. În secolul în care maghiarii și secuii erau la cuțite. Pentru că grofii au șters privilegiile secuiești, oferite de coroana maghiară, în vremurile de demult. Prin ce era maghiară Transilvania, la finele sec. al XVI-lea? Doar în mintea lui Boia și a maghiaromanilor.
Dar îl bagă în ciorbă și pe Ștefan cel Mare. Deși a câștigat numeroase victorii de etapă, până la urmă a pierdut sudul Basarabiei. Deci, „războiul cu turcii".
Zău, e greu să te abții de la epitete, citind așa ceva.
Nu țin minte ca turcii să fi rămas în Moldova, când Ștefan s-a îndreptat spre ei. Au pus garnizoane puternice în cetăți, cu tunuri și au spălat putina.  Victoria lor rămâne discutabilă, până la urmă. Au obținut orașele, dar nu au avut curajul să-l înfrunte pe Ștefan și nu au mărit teritoriul ocupat. Nici atunci, nici mai târziu.
Cum s-a întâmplat și cu Giurgiu sau Brăila. S-au cucerit cetățile de margine, să nu ridice probleme, dar nu s-au depașit. În timp ce la alții...
Deci, românii nu au avut niciun rol în lupta cu turcii. Apune Boia. Otomanii n-au vrut să atace Europa. S-au plimbat, doar, pe ici-colo, neavând chef de luptă cu creștinii. Chiar Mahomed al II-lea, zis Fatih („Cuceritorul") a plecat din fața Belgradului că așa a vrut el. Nu că l-a bătut „ungurul" Ioan Corvin. Și din Moldova sau Valahia a plecat pentru că s-a plictisit. Îl necăjeau muștele. Și țările române nu au ajuns pașalâc, că sultanii erau prea ocupați cu cadânele sau băiețeii, nu aveau chef de luptă. Și mai ce?
Ridicol...
În acest timp, observ că maghiarii consideră că ei au apărat Europa de turci. Și Boia nu mai zice nimic. Desigur, au apărat-o transformându-și țara în pașalâc. Au distrus dușmanul din interior. Ei sunt eroii, nu românii.
Mde... Cu așa istorici...
Dacă ungurii au apărat Europa până au fost cuceriți, cine o fi apărat Europa de turci? Sf. Duh? S-au călcat otomanii pe șireturi și s-au împiedicat. Nu au putut ajunge la Viena și Roma. Mai știi?
Fără îndoială, nu se poate spune că am vrut să apărăm Europa. Asta e o exagerare. Dar cum noi am fost în calea turcilor și a trebuit să ne apărăm, implicit apăram pe toți cei din spatele nostru. Asta e altceva. Dar Boia uită s-o spuna. Vrea doar să transforme albul în negru. Și cade în ridicol. Am stopat multe acțiuni ale otomanilor și i-am întârziat. Suficient ca Occidentul să se poată apăra singur, dupa ce noi nu mai puteam să luptăm.
Altă hibă a românilor cu originea în sec. al XIX-lea, ar fi - dupa același Boia - dramatizarea relațiilor cu străinii. Bate apa-n piuă cu grație. Dar nu spune nimic. Frumos exemplu de limbaj de lemn. În fond, Boia ratează să analizeze faptul că în sec. al XIX-lea și până târziu, după al doilea război- existau două Românii. România tradiționalistă, rurală, în majoritate zdrobitoare românească. Și România modernă, Occindentală, urbană. În majoritate a alogenilor. Cele două Românii vor funcționa independent, ignorându-se practic și dând răspunsuri diferite problemelor politice. De aici o țară „altfel", pentru istorici și contemporanii ce vin în vizită. Cele două  Românii vor fuziona abia în comunism, când lumea rurală va fi zdrobită și orașele vor cunoaște o dezvoltare fără precedent, înghițind elementele alogene. (Mulți alogeni vor pleca - Germania, Israel -)
Rămâne un singur element interesant, dar nedezvoltat. Antisemitismul românesc. (Din sec. al XIX-lea). E o idee ce trebuie discutată pentru că sunt multe manifestări. Poporul are o atitudine, politicienii alta. Europa impune niște reguli, care sunt respectate instinctiv de către popor, dar politicienii le refuză, mult timp. E o temă de dezbătut. Boia nu cercetează tema și nu intră în amănunte. Doar enunță și fuge.

Formele fără fond.

Pe parcursul a câtorva foi (pp. 66-70), citind din Maiorescu, Boia ne anunță că am avut o formă fără fond. Și că românul rămâne tributar vechilor cutume, ceea ce favorizează comportamentul politic autoritar. Dar ne revanșăm prin strategii de rezistență, arareori izbucnind în mișcări sociale. Ba chiar afirmă ca Al. Ioan Cuza devine autoritar în 1864, din cauza acestei tradiții.
Dacă sesiza existența celor două Românii, ar fi înțeles mai bine fenomenul. Țăranii trăiau în lumea lor, orașele în lumea lor. Nu avem un răspuns unitar. Țăranii aveau cutumele feudale și mai vechi pe care le respectau (asa cum se întâmpla în toată lumea, cu numai un veac în urmă). Orașele trăiau altă viață. („Ce stie țăranu' ce e șofranu" ... „Și târgovețu, ce e padurețu'.")
În România nu exista o formă fără fond. Poate din punct de vedere literar. În România existau și coabitau două fonduri și două forme. Când vor începe să se atingă și să se deranjeze, vor apare mișcările extremiste (fascism, comunism).
Cuza nu a trecut la regim autoritar pentru că se credea „Voda" și se asteptau oamenii la conducere unica. Reforma pe care a început-o - împreună cu toată generația pașoptistă - era în colaps. Marea boierime, ce controla Parlamentul, gripa orice tentativă de reformare. Totul rămânea doar la cosmetizari ale societății.  În aceste condiții, susținut de reformiști, va impune regimul autoritar, necesar pentru continuarea reformelor sociale. Din păcate, și-a îngustat tot mai mult baza politică (nu uitați că votul era censitar, pe atunci) și a devenit indezirabil pentru electorat și reprezentanții săi.
Nu putem considera că orice derapaj de la democrație, are la baza mentalitățile poporului român...
În ziua de azi, lucrurile sunt mult schimbate. Pentru că ni s-a distrus industria, dar și agricultura. Și se fac pași repezi spre reinstaurarea latifundiei, ca baza economica. Democrația contemporană, la nivel mondial, se bazează pe o clasă de mijloc numeroasă și puternică. La noi, nimeni nu este interesat de dezvoltarea ei. Nici în mediul rural (fermele mijlocii, private) nici în zona urbana. Marea majoritate a clasei lucrătoare, e plecată la muncă, în Occident. Restul lucrează la stat, în mare parte. O reformă ciudată... O formă artificială. Nu are nimic de-a face cu tradițiile ancestrale.

România Mare. Stat național unitar?
Economie performantă? Democrație împlinită?

O inșiruire de cifre. Corecte.
Comentariile discutabile.
Și în ce privește caracterul național și în ce privește economia.
Dar face marea greșeală să treacă peste criza din '29-'33 ca și când ar fi fost o ușoară jenă, având tupeul să analizeze cifrele producției la rând cu ceilalți ani și să creadă că această producție – mica - se datorează condițiilor interne. Deși vorbește de perioadă, economie și Maniu, nu se oprește asupra legii conversiei datoriei agricole. O lege importantă, cu consecințe economice și politice notabile. Consideră că demantelarea marilor latifundii este un lucru negativ și că industria va avea de suferit din cauza asta (?!!!) Nu are rost să mai comentăm...
Un capitol slăbuț, în care o scaldă.

O epocă de aur?

Nu, nu e vorba de epoca lui Ceaușescu. E vorba de perioada interbelică. Ridicată în slăvi după '89. Ridicându-se împotriva tezei, remarcă totuși, ridicarea României în perioada respectivă și calitatea intelectualității noastre. Recunoaște că în cazul ei, nu mai este vorba de formă fără  fond. Și face analize criticate de alții, nu mai are rost să intervin.
Dar, pentru prima dată, semnalează existența evreilor culți în istoria noastră. Ba chiar afirmă că evreul-tip este mai cosmopolit și mai la stânga decât românul-tip. În timp ce germanii și ungurii din România se închid în sfera propriilor probleme, evreii se integreaza în cultura noastră. Din acest motiv, spune Boia, au ajuns să fie socotiți periculoși de extremiștii naționaliști (p.85).

„Cum rămâne însă cu onoarea?"
(Parcă trebuiau niște virgule, pe acolo. Sau mă inșel? Eh, am ajuns rău. Încep sa vânez virgule. Cea mai de jos meteahnă a criticilor nostri.)

Are un discurs alambicat.
Începe aratând că sfârșitul „României Mari" arată că nu avem onoare și că suntem obișnuiți să ne plecăm în fața loviturilor istoriei. Ce are coada vacii cu Primăria? Ce are decizia politică la nivel înalt, în condițiile în care România era izolată pe plan politic extern, cu onoarea românilor? Decizia politică este răspunderea celor care o adopta, nu a poporului. Oricum, decizia a fost bună. Dacă România nu acceptă ultimatumurile (pentru că a fost somată circular, de toți vecinii, cu excepția Iugoslaviei și a Mării Negre) ce se întâmpla? Am fost somați de ruși, bulgari, maghiari. Presiuni susținute și de Germania și Italia. În condițiile în care Franța, Anglia și SUA pășteau bobocii. Nu aveau cum să ne ajute, practic. Cine putea în 1940, să se opună atâtor state, simultan?
Boia face S.F? Am fi fost ocupați, rupți în bucățele și ținuți sub călcâi. Și la finele războiului, tot am fi pierdut regiunile respective. Deci? De ce să fi luat decizia de a lupta inutil?
Dar el așa vede problema și o impune.
Numai că de la condiționarea lui 1940, sare la sistemele de alianțe ale României, în sec. al XX-lea. (Din 1914 până în 1944.)
Numai că uită să analizeze fiecare schimbare, în funcție de condițiile externe și interne.
Iar o teza rusofilă; simțeau că nu pot avea încredere în noi. Dacă doreau să ne tragă preșul de sub picioare... Desigur, nu poți avea încredere în victima ținută cu forța într-un sistem. Mai ales când o furi. (Teritorii, tezaure...) Ideologia vine să slujească pe cel cu mai mulți bani, întotdeauna.
Și arată că Polonia și Ungaria au platit pentru deciziile lor, dar credibilitatea și respectul față de ele sut mult mai mari, decât în cazul României. Credibilitatea cui? A rușilor și agenților lor? Nu, multumim! (În cazul Ungariei... respect pentru politica fascista? Interesant...)
Curios cum nu acuză pactul Ribbentrop-Molotov, dar ne acuză pe noi, că am cedat. „Curat murdar..."
Poate că trebuia informat că - între timp - am ajuns în NATO.
Sau asta e altă trădare? I-am trădat pe ruși?
Wellllll. (Sau lol?)
(Pentru cultura lui generală, rușii ne-au vândut, pentru Cecenia. Dupa atacul de la WTC.)

Un echivoc românesc.
A fost sau nu Holocaust?

O scaldă, ca de obicei.
Trebuia să remarce faptul că în România a existat o atitudine diferită a autorităților (legionarii au comis atrocități împotriva evreilor; Antonescu a girat pogromul de la Iași și deportările în Transnistria). Dar și o diferență între autorități și mase. Românii nu au fost ca polonezii sau alții. Cetațenii de rând, au încercat să ajute, când au putut. De asemenea, regina mamă a ajutat tot timpul populația evreiască.
Pe măsură ce războiul evolua și se vedea tot mai clar victoria aliaților, autoritățle au fost tot mai binevoitoare față de evrei. Este un fapt real. Nu este vorba de duplicitate.
La început, când Germania era puternică, ordinele ei - ca putere suzerana - erau  ascultate; pe parcurs, când Germania pierdea, condițiile aliaților, transmise pe numeroase căi, au început să fie executate.
Ce duplicitate? Poate în mintea  lui.
Până la urmă nu se pronunță, dacă a fost sau nu Holocaust, arătând că, totuși, regimul românesc (izvorât din „neorinduiala noastră") a fost mai bun decât cel german.(p.90)

Convertirea la comunism.

Arată că după prăbușirea comunismului, mulți ideologi afirmau că românii nu au aderat la comunism, care nu avea baze de mase aici, și că regimul a fost impus din afară. „Este adevărat și nu este adevarat." (p.91)
Cred că are o problemă psihică...
Arată că în 1944, comuniștii erau doar câteva sute. Clar sub 1000. Și marea majoritate străini (maghiari, evrei, bulgari). Consecință a vieții urbane puțin dezvoltate.
Țăranii nu erau comuniști. Țăranii săraci era inculți. Partidul Comunist scos în afara legii. Elita țării era – majoritar - de dreapta.
Până la urmă, România avea să devină una dintre cele ma comuniste țări din lume.
(Am arătat în prefață de ce.)
Boia arată că până în '47, comuniștii ajung la 700.000 de membri. Un salt uriaș. Determinat de oportunism, dar și de fractura socială ce exista în România. Mulți săraci. Și o clasă de mijloc redusă numeric și ca putere economică.
Promovările fulgerătoare asigurate comuniștilor, au atras numeroși oameni în sistem.
Apoi urmează o descriere a comunismului nostru, relativ corectă. Cu note interesante, mai puțin cunoscute publicului, despre diferitele personalități culturale ale timpului.
Sesizează că România a ieșit mai curată național din comunism, decât a intrat.
Dar nu sesizează dorința rușilor de a ne rusifica, în anii '50. Și reacția la acest abuz.

Începând de acum, Boia iși expune ideile despre Ceaușescu, comunism și evenimentele de dupa '89. Interesante. În multe cazuri corecte. Dar nu tratează toate aspectele și condiționările. Rămâne o viziune limitată.

În incheiere, doresc să subliniez că este vorba de o lucrare „subtire". Nu este istorie. Este filozofia istoriei și opinii personale despre schimbările de la noi, după '89.
Dar Boia nu este filozof. Și nu este nici medievist. Este un istoric valoros, pentru epoca modernă. Nu întâmplător, cele mai bune parți ale lucrării, sunt cele ce se ocupă de sec. al XIX-lea.
În ceea ce privește explicațiile pe care le dă fenomenelor istorice... Să lăsăm epitetele.
 Dar fenomenele istorice au cauzalități imediate și de profuzime (pe care nu le-a analizat), nu conștiința colectivă sau psihicul colectiv. (De altfel, se pronuntă împotriva unei cauzalități ce izvorăște din psihologia colectivă.) Mai ales când evenimentele sunt determinate de personaje individuale.
În mare, impresia lucrării este deplorabilă. Nu demolează niciun mit. Nu dovedește nimic. Nu studiază niciun fenomen.  Este o culegere de bancuri și vorbe aruncate de provocatorii din istoriografie, înainte de '89, ca să afle ce poziție ai și să o treacă la dosar.


În plus, se face sistematic confuzia între elită și popor, chiar dacă apar diferențe vizibile între cele două entități. Și consideră că multe decizii personale din politica noastră (interna și mai ales externa) se datorează conștiinței colective. (?!!!)

Într-un cuvânt, o carte pentru semidocți, de îndoctrinare. Este în discuție doar ce doctrina l-a inspirat...

„Mult zgomot, pentru nimic."



Pentru ca tot sunt la capitolul Boia, să amintim altă concluzie greșită:
analizând primul razboi mondial (ww1, cum îl prescurtez) - în alte lucrări - Boia arată că a fost pregatit de toate țările participante la conflict; nu doar de Germania;
cursa înarmărilor e una, pregătirea războiului e alta;
trebuie să ținem cont de faptul că Germania pregatește planul de invazie al Franței încă din 1891, când von Schlieffen vine la Marele Stat Major al armatei germane; în 1904, data la care se semnează acordul defensiv dintre Anglia și Franța, era încheiat, în linii mari; desigur, va suferi modificări, mai ales dupa ce aderă și Rusia la alinață, dar intenția germanilor era clară de două decenii; nu mai vorbim de numeroasele apeluri ale mareșalilor germani la împărat, pentru a declanșa un război preventiv împotriva Franței, la finele sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea.
Teza asta este o teză comunistă, foarte dragă germanilor.

Hotărât, Boia trebuie să se ocupe doar de istorie, nu de interpretarea istoriei...