cosmisianUn tânăr scriitor, al cărui nume nu este dezvăluit, intervine în povestea de dragoste dintre o scriitoare, Mouelle Roucher, și un degustător de vin, Pierre Devoin, în primul volum al romanului (de debut) Mouelle Roucher. „Dezliterarea” pe fuior de timp de Cosmisian (Editura Libris Editorial, Brașov, 2019).
    O poveste de dragoste despre care tânărul știa, din spusele doamnei Roucher, că s-a încheiat prin moartea lui Pierre, în urma unui teribil accident de motocicletă. În realitate, Pierre se afla internat la Spitalul Universitar Edouard Herriot din Lyon, în comă, după cum avea să afle de la Eugénie (pe care Mouelle Roucher o trata ca pe o fiică).
    O poveste de dragoste care constituia subiectul celui mai recent roman al scriitoarei, Fiorul, și cu care tânărul scriitor avea o legătură de care nu avea habar, încă de când era în lucru. Astfel, o scrisoare pe care i-a trimis-o scriitoarei în care o sfătuia, urmare a lecturilor din scrierile anterioare, să nu își mai dorească moartea, va primi drept răspuns capitolul al XIV-lea din Fiorul, intitulat Nu îți mai dori să mori! Fără să o știe, el a atins cele mai intime resorturi ale doamnei Mouelle Roucher.


    După aflarea adevărului, tânărul scriitor i-a citit lui Pierre, zi de zi, romanul proapăt lansat, gest care a avut drept consecință revenirea lui Pierre din comă. Așadar, implicarea tânărului a avut efecte benefice asupra ambelor părți („Pe tine te-a vindecat glasul lui când ți-a citit. Pe ea a ridicat-o din genunchii chinuiți ai unei inimi arse de așteptare”, p. 171).
    Și totuși... aflăm că înainte de accident Pierre ar fi pus capăt relației, considerând că statutul social al acesteia nu corespunde cu al lui. Totodată, trezirea din comă naște întrebări în sufletul ambilor protagoniști („Eugénie crezuse că vestea o va înflori pe scriitoare, însă aceasta a rămas într-o inexplicabilă stare de șoc”, p. 69; „Lumea lui Pierre își regăsise busola într-o carte parcă scrisă pentru a-i ghida ființa înapoi spre iuibita lui, Mouelle”, p. 144).
În paralel, se întrețese o firavă poveste de dragoste între tânărul scriitor și Eugénie.  Iubirea și scrisul cuprind totul, atingând, într-un fel sau altul, pe toți eroii (puțini la număr) acestui roman. Reflexivitatea pe marginea lor de puține ori e de efect, autorul căzând în capcana prețiozităților și înfrângând acțiunea (de pildă, „Când scrii o carte despre iubirea adormită sub pulsul artificial al comei, cititorii tăi se pot transforma în îndrumători și sfătuitori, fără a cunoaște inima care naște. Astfel ai ajuns să omori coma cu un condei ce scrie negru. Atât de apăsătoare este nuanța negrului, încât ai crezut și tu în doliul pe care l-a ancorat în ființa ta...”, p. 151 ori „Nu cred că te-ai gândit cât de mult poți scrie în biblioteca ascunsă a ființei tale atunci când penelul alege să își fixeze falnic dezinteresul asupra expresiilor celor mai intense ale zbuciumului interior. Ne luptăm adesea în interiorul galaxiei noastre, iar nelumina rănilor parcurge greu drumul spre cei ce ne cunosc”, p. 49). Dacă unele pasaje sunt neavenite, altele, în schimb sunt de o forță deosebită, precum cel referitor la rolul scrisului și puterea acesteia („— Ai putea scrie tot ce simți, fără să te gândești
la cititori? La ce ar înțelege ei? Ai scrie fără să cunoști personajele, fără să le poți da tu viață? Ai putea scrie fără să scrii, ai putea scrie devenind tu însuți o pagină goală pe care să îți fie scrijelite simțirile personajelor tale?”, p. 39). Iar dezliterarea e și ea legată de scris și transmiterea mesajului („Dezliterarea este un moment în timp, un moment în care o poveste ascunsă în cuvinte prinde viață, dezlipind cuvintele de lumea materială pentru a le lăsa să creze un univers al unei vieți”, p. 78).
În acest roman, femeia se confundă cu vinul, la propriu și la figurat, ea trebuie degustată încetul cu încetul, cu toate simțurile treze spre a-i descoperi buchetul („Și totuși, adevărata regină a serii era acolo, iar eu o priveam cu tot spectrul senzațiilor din inimă în timp ce descriam vinul. De fapt, o descriam pe cea care avea să îmi devină cel mai bun vin degustat vreodată”, p. 123).
Un alt factor extrem de important în viața omului, pe lângă iubire (cu care se află în strânsă interdependență), este timpul. Femeia are avantajul, față de bărbat, că poate stăpâni timpul [„O femeie ce poate liniști un «mecanism elvețian» poate să controleze scurgerea timpului. O clipă în îmbrățișarea ei dezintegra limitele (...)”, p. 87], pe când bărbatul este luat prizonier, fiind prins într-o buclă a timpului („O secundă a creat o buclă de timp. A refăcut o conexiune a simplității cu complexitatea”, p. 88).
Sub aspectul povestirii, autorul utilizează narațiunea la persoana I, a II-a și a III-a, inserând poeme ori fragmente din roman, jurnal ori scrisori, ceea ce provoacă o senzație de neorânduială, o scădere a cursivității romanului.
Romanul de față anunță un prozator demn de a fi urmărit, având convingerea că nu peste mult timp va ști să stăpânească și mai bine năbădăiosul cuvânt.